Anticorpi anti-insulină

Informaţii generale

Patogeneza diabetului zaharat insulino-dependent este caracterizată printr-o lungă perioadă subclinică în care autoanticorpii circulanţi faţă de antigenele tisulare sunt asociaţi cu evoluţia bolii în celulele pancreatice. În istoria naturală a diabetului zaharat, distrugerea celulelor beta poate fi văzută ca trecând prin 5 faze:

Majoritatea cazurilor de diabet tip 1 apare sporadic, în absenţa unui istoric familial pozitiv. Concordanţa pentru diabetul de tip 1 la gemenii identici este între 30% şi 50%. De aceea se consideră că factorii de mediu joacă rol important în dezvoltarea diabetului, având o acţiune de declanşare a procesului autoimun⁶.

Dezvoltarea diabetului zaharat de tip 1 autoimun este însoţită de apariţia anticorpilor faţă de o varietate de antigene ale celulelor insulare pancreatice, inclusiv insulina¹. La copiii diabetici aceştia se găsesc în proporţie de 50-70%, pe când la pacienţii adulţi doar într-un procent de 20-30%³. Odată ce diabetul devine clinic manifest, nivelul anticorpilor anti-insulină scade la titruri joase până la nedetectabil.

Pe de altă parte, tratamentul diabetului zaharat presupune aproape în mod invariabil (tipul 1) sau frecvent (tipul 2) administrarea insulinei. Anticorpi IgG pot apărea şi faţă de insulina administrată, deşi folosirea aproape exclusivă a insulinei umane recombinate face ca acest lucru să se întâmple mai rar decât în trecut când era folosită insulina de origine animală. La aceşti pacienţi, o parte din insulina injectată este legată de anticorpi şi devine biologic neutilizată. În consecinţă este nevoie de doze mari de insulină datorită acestei rezistenţe induse de anticorpi².

Recomandări pentru determinarea anticorpilor anti-insulină

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) – minim 7 ore⁴.

Specimen recoltat – sânge venos⁴.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator⁴.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C⁴.

Volum probă – minim 0.5 mL ser⁴.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat⁴.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 3 luni la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi⁴.

Metodă – radioimunologică (RIA )⁴.

Valori de referinţă –  <1 U/mL⁴.

Interpretarea rezultatelor

Un rezultat pozitiv indică dezvoltarea autoimună primară de anticorpi anti-insulină sau secundară datorată administrării îndelungate a insulinei. La pacienţii predispuşi genetic la diabet zaharat (istoric familial de diabet zaharat sau HLA predispozant) detecţia diferiţilor autoanticorpi, inclusiv anticorpi anti-insulină, constituie un indicator de dezvoltare în viitor a unui diabet tip 1². 

Limite şi interferenţe

Testul nu este recomandat pacienţilor care au primit recent radioizotopi în scop terapeutic sau diagnostic, datorită interferenţelor posibile. O recomandare privind perioada de timp necesară înaintea recoltării nu se poate face, aceasta depinzând de izotop, de doză şi de pacient².

Bibliografie