Androstendion

Informaţii generale – Androstendion

Androstendionul este un precursor important în biosinteza de hormoni androgeni şi estrogeni. Hormonul este secretat în principal de glanda suprarenală (producţie ce este controlată, cel puţin parţial, de ACTH) şi, de asemenea, de testicule şi ovare (independent de ACTH) din DHEA-S de origine suprarenaliană.

Există o variaţie semnificativă a valorilor diurne, cu un vârf la aproximativ 7 a.m. şi un minim la 4 p.m. Creşteri marcate pot să apară după pubertate cu un nivel maxim la circa 20 de ani, în timp ce scăderi accentuate se înregistrează după menopauză.

Concentraţiile crescute de hormoni androgeni suprarenalieni sunt determinate de producerea excesivă de dehidroepiandrosteron (DHEA) şi androstendion, care sunt convertite în testosteron, în ţesuturile extraglandulare, acesta fiind responsabil pentru majoritatea efectelor de virilizare. Valorile crescute ale androstendionului determină simptome şi/sau semne de hiperandrogenism la femei, bărbaţii fiind de obicei asimptomatici, putând prezenta ocazional ginecomastie, din cauza conversiei periferice a androgenilor în estrogeni. Manifestările clinice ale excesului androgenic sunt: hirsutismul (dezvoltarea unei pilozităţi excesive la femei cu aspect de pilozitate masculină), oligomenorea, acneea şi alte semne de virilizare (forma masculină a corpului, dezvoltarea musculaturii, îngroşarea vocii, alopecie, clitoromegalie).

Excesul de hormoni androgeni poate fi asociat cu secreţia variabilă a altor hormoni suprarenalieni, şi de aceea, poate apărea ca un sindrom „pur” de virilizare sau ca un sindrom „mixt”, asociat cu o producţie crescută de glucocorticoizi şi sindrom Cushing.

Androstendionul este crescut în cazurile de hirsutism, sindromul Stein-Leventhal, în hiperplazia suprarenaliană congenitală (sindromul adrenogenital), sindrom Cushing, tumori ectopice producătoare de ACTH,  adenoame sau carcinoame suprarenaliene, hiperplazie ovariană, osteoporoza la femei. Circa 60% din cazurile de hirsutism feminin sunt caracterizate de creşteri ale nivelului de androstendion^1;3;4.

Fetele mai mici de 7-8 ani şi băieţii sub 8-9 ani cu apariţie precoce a părului pubian pot suferi fie de adrenarha prematură, fie de pubertate precoce, fie de ambele condiţii clinice, iar determinarea androstendionului împreună cu FSH, LH, testosteron liber şi total, estradiol, SHBG, va stabili un diagnostic corect în majoritatea cazurilor⁴.

Recomandări pentru determinarea androstendionului – identificarea excesului de hormoni androgeni şi diagnosticul diferenţial al hiperandrogenismului (împreună cu determinarea altor steroizi sexuali: testosteron liber şi total, DHEA-S şi SHBG); diagnosticul sindromului adrenogenital (împreună cu determinarea de 17-hidoxiprogesteron, DHEA-S şi cortizol); monitorizarea sindromului adrenogenital (împreună cu determinarea de testosteronului total, 17-hidoxiprogesteron şi DHEA-S); diagnosticul adrenarhei premature (împreună cu deteminarea de FSH, LH, testosteron liber şi total, estradiol, SHBG, 17-hidoxiprogesteron şi DHEA-S); investigarea infertilităţii^3;4.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate); la femei recoltarea se face cu o săptămână înainte sau după menstruaţie².

Specimen recoltat – sânge venos².

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator²

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C².

Volum probă – minim 1 mL ser².

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, lipemic².

Stabilitate probă – 14 zile la 2-8°C sau 6 luni la -20°C².

Metodă – CLIA².

Valori de referinţă:

Femei [ng/ml]:

• 2 – 6 ani – < 0.34
• 7 – 11 ani – 0,12 – 2,41
• 12 – 16 ani – 0,42 – 3,41
• 17 – 21 ani – 0,70 – 4,31
• > 21 ani: premenopauză 0,40 – 3,40
  • • menopauză 0.1 – 2,11

Bărbați [ng/ml]:

• 2 – 6 ani – < 0,30
• 7 – 11 ani – 0.07 – 0,74
• 12 – 16 ani – 0.25 – 2,21
• 17 – 21 ani – 0,44 – 2,65
• > 21 ani – 0,50 – 3,50

Interpretarea rezultatelor

Valori crescute ale androstendionului indică o producţie excesivă de androgeni fie de origine suprarenaliană, fie gonadală. Creşterile uşoare sunt de obicei idiopatice la adulţi sau pot fi corelate cu sindromul de ovar polichistic la femei sau cu utilizarea suplimentelor steroidiene atât la bărbaţi cât şi la femei. Nivele mai mari de 5 ng/mL pot sugera prezenţa unor tumori suprarenaliene secretoare de androgeni sau, mai puţin frecvent, tumori gonadale. La peste 90% dintre pacienţii cu tumori benigne suprarenaliene concentraţia de androstendion este crescută la valori de peste 5 ng/mL.

Cele mai multe carcinoame secretoare de androgeni pot prezenta, de asemenea, nivele ridicate de androstendion, dar mult mai caracteristic asociază creşteri semnificative ale 17-α-hidroxiprogesteronului şi DHEA-S. Tumorile gonadele secretoare de androgeni produc de asemenea androstendion, dar în concentraţii mai reduse decât cele suprarenaliene.

La persoanele cu valori bazale ridicate ale hormonilor androgeni (de exemplu, sindromul de ovar polichistic), creşterile serice ale androstendionului şi testosteronului nu sunt suficiente pentru a permite diagnosticul fără echivoc a tumorilor gonadele. In aceste cazuri se foloseşte raportul dintre testosteron şi androstendion, care în condiţii normale este 1, iar în condiţii patologice are valori >1.5, fiind un indicator important al producţiei neoplazice de androgeni.

Diagnosticul pozitiv al sindromului adrenogenital necesită întotdeauna măsurarea mai multor precursori androgenici. Cauza cea mai frecventă de sindrom adrenogenital (>90% din cazuri) este mutaţia genei 21-hidroxilazei (CYP21A2), ce determină valori de 5-10 ori mai mari ale androstendionului faţă de concentraţiile normale. Nivelele de 17-α- hidroxiprogesteron sunt de obicei mari, în timp ce nivelurile serice de cortizol sunt mici sau nedetectabile.

In cazul mutaţiei mult mai puţin frecvente a genei CYP11A concentraţia androstendionului este ridicată la acelaşi nivel ca şi în deficitul de 21-hidroxilaza, cortizolul este de asemenea redus, dar 17-α-hidroxiprogesteronul  este doar uşor crescut sau chiar prezintă valori normale.

Deficitul de 3β-hidroxisteroid dehidrogenază tip 1 este caracterizat prin nivele scăzute de cortizol, creşteri semnificative ale DHEA-S şi 17-α-hidroxipregnenolon, în timp ce androstendionul este fie scăzut, fie normal, rareori putând avea şi valori uşor crescute.

Condiţia clinică foarte rară a deficitului STAR („steroidogenic acute regulatory protein”) se asociază cu niveluri scăzute ale tuturor hormonilor steroizi şi valori ridicate ale colesterolului.
In deficitul de 17-α-hidroxilază androstendionul, toţi ceilalţi precursori androgenici (17-α-hidroxipregnenolon, 17-α-hidroxiprogesteron, DHEA-S), steroizii sexuali (testosteron, estrona, estradiolul), precum şi cortizolul au concentraţii plasmatice mici, în timp ce producţia de mineralocorticoizi şi precursori ai acestora, în special progesteron, 11-hidroxicorticosteron, 18-deoxicorticosteron şi corticosteron sunt crescute^3,4.

In adrenarha prematură doar androgenii de origine suprarenaliană (în principal DHEA-S şi într-un grad mai mic androstendionul) vor fi crescuţi peste nivelurile prepurtare, în timp ce în cazul pubertăţii precoce se vor adaugă scăderea SHBG şi o creştere variabilă a gonadotropinelor şi a steroizilor sexuali gonadali peste limita superioară a intervalului de referinţă prepubertar⁴.

Limite şi interferenţe

Administrarea de androstendion şi, într-o măsură mai mică, de DHEA-S poate duce la creşteri ale nivelului seric androstendion. Doze ce variază între 300 şi 400 mg/zi, pot dubla concentraţia plasmatică a hormonului.

Deşi în comparaţie cu DHEA-S, puţine informaţii au fost publicate cu privire la efectele hormonilor şi medicamentelor asupra concentraţiilor de androstendion, este probabil ca multe dintre acestea să poată conduce la modificări ale nivelelor serice. Medicamentele care activează enzimele hepatice, cele care afectează metabolismul lipidic, precum şi alţi hormoni steroizi pot determina scăderi ale valorile plasmatice de androstendion. Modul în care aceste modificări sunt corelate cu intervalul de referinţă, precum şi dacă acestea sunt semnificative clinic sau nu rămâne necunoscut. In cele mai multe cazuri, modificările induse de administrarea diverselor medicamente nu sunt semnificative pentru a provoca erori de diagnostic⁴.

Administrea de izotopi radioactivi cu 24 ore înaintea recoltării probei de sânge poate genera interferenţe analitice².

Bibliografie