Bordetella pertussis – serologie (IgA, IgG)

Informaţii generale

Bordetella pertussis este un cocobacil Gram negativ, încapsulat, aerob, patogen strict uman, care determină apariţia tusei convulsive. Se transmite direct, aerogen în perioada catarală şi convulsivă a bolii.

Boala este larg răspândită pe Glob, având un caracter epidemic, ciclic (la 2-5 ani), cu incidenţă crescută toamna şi iarna în zonele temperate.

După o perioadă de incubaţie ce variază între 6 şi 20 zile (medie de 7 zile), evoluţia bolii se împarte în 3 etape: catarală convulsivă (paroxistica) şi convalescenţa, fiecare cu durata de aproximativ 1–2 săptămâni.

Stadiul iniţial (faza catarală) este imposibil de distins de infecţiile comune ale căilor respiratorii superioare şi se caracterizează prin congestie nazală, rinoree, strănut, lacrimare, sufuziuni conjunctivale şi variabil febră. Tusea este la început uscată, apoi devine frecventă, spasmodică, cu accentuări nocturne. Această etapă trece de obicei nediagnosticată.

Stadiul convulsiv este dominat de accesele de tuse specifice bolii, care pot varia între 10 şi 30 în decursul unei zile şi au o durată de maxim 2-4 minute. Tusea este urmată de cele mai multe ori de vărsătură.

La copiii mai mici de 6 luni boala este mai gravă, nu prezintă accesele specifice de tuse, dar pot prezenta episoade de apnee prelungită, cianoză şi convulsii.

Stadiul de convalescenţă se caracterizează prin rărirea acceselor de tuse cu scăderea lor în intensitate, însă uneori o tuse moderată poate persista şi câteva luni.

Cele mai frecvente complicaţii ale bolii apar la nivelul aparatului respirator şi includ: pneumonii, bronsiectazii, atelectazii, pleurezii, dar pot apărea şi manifestări neurologice (convulsii, encefalită, surditate sau cecitate), complicatţi mecanice (hernie înghinală, pneumotorax, prolaps rectal, emfizem mediastinal) sau hemoragice (melena, petesii, hematoame epidurale, hemoragii subconjunctivale).

Imunitatea apărută după boală este durabilă, rar putând surveni reîmbolnăvirea, însă imunitatea după vaccinare este temporară şi după 5-10 ani apare riscul de îmbolnăvire. Adulţii tineri şi adolescenţii prezintă forme uşoare, atipice de boală, cu manifestări nespecifice de infecţie de tract respirator.

Diagnosticul pozitiv al infecţiei cu Bordetella pertussis se stabileşte pe baza datelor epidemiologice, clinice şi examenelor de laborator^1;2.

Recomandări pentru determinarea anticorpilor anti-Bordetella pertussis – stabilirea diagnosticului precoce de infecţie cu Bordetella pertussis, agentul cauzator al tusei convulsive ^4;5.

Pregătire pacient – preferabil à jeun (pe nemâncate)³.    

Specimen recoltat – sânge venos³.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator³.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare³.

Volum probă – minim 2 mL ser³.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian².

Stabilitate probă – 2 săptămâni la 2-8°C; timp îndelungat la –20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea repetată³.

Metodă – imunoenzimatică; se determină anticorpii specifici de tip IgA şi IgG³.

Valori de referinţă 

Rezultatele se exprimă cantitativ:

Interpretarea rezultatelor

Prezenţa anticorpilor specifici anti-Bordetella pertussis de tip IgA într-o singură probă poate indica o boală acută şi este considerată sugestivă pentru o infecţie recentă dacă se însoţeşte de semne şi simptome clinice caracteristice.

Iniţial, la sugarii cu infecţie cu Bordetella pertussis anticorpii de tip IgA nu pot fi detectaţi, dar nivelul lor începe să crească la 6-7 săptămâni după infectare⁴.

Concentraţii detectabile de anticorpi de tip IgG anti- Bordetella pertussis pot fi observate în serul persoanelor vaccinate de toate vârstele, la nou-născuţi ca rezultat al transferului placentar de anticorpi şi în perioada de convalescenţă.

Detectarea anticorpilor IgG poate fi utilizată în diagnosticul infecţiei active doar atunci când se observă o creştere a nivelului de anticorpi la două testări succesive (de 4 ori). Deoarece de multe ori o creştere semnificativă nu poate fi întotdeauna demonstrată (nivelul maxim de IgG  fiind atins înainte de recoltarea primului eşantion), măsurarea concentraţiei de anticorpi de tip IgA reprezintă un element important în stabilirea diagnosticului de boală activă⁵.

Bibliografie