Hemosiderina medulară

Informații generale și recomandări – Hemosiderina medulară

După aproximativ 120 zile eritrocitele senescente sunt captate de macrofagele sistemului reticulo-endotelial la nivelul cărora fierul este eliberat din hemoglobină. Cea mai mare parte a fierului astfel eliberat este recirculat legat de transferină, fiind utilizat mai ales la nivelul măduvei osoase pentru sinteza de hemoglobină, dar și în alte țesuturi pentru formarea enzimelor care conțin gruparea hem. Aproximativ 25 – 30 mg din fierul existent în organism este recirculat zilnic, absorbția intestinală având un rol secundar.

Umplerea depozitelor de fier este dependentă de nevoile măduvei osoase și de absorbția fierului. Astfel, acestea sunt mai reduse fiziologic la copii din luna a-4-a până la 2 ani și la femei față de bărbați.

Fierul din sistemul monocito-macrofagic sau fierul de depozit, cu valori cuprinse între 1 și 1.5 g, se găsește sub 2 forme chimice: feritina și hemosiderina.

Hemosiderina a fost deosebită inițial de feritină pe baza solubilității sale și a colorației cu albastru de Prusia. S-a considerat astfel că feritina este solubilă și nu se colorează cu albastru de Prusia, iar hemosiderina este insolubilă și colorabilă cu reactivul menționat. Ulterior s-a constatat că aceste caracteristici nu sunt reale deoarece și feritina poate fi colorată cu albastru de Prusia și poate exista sub formă insolubilă. Din punct de vedere chimic, hemosiderina nu este o entitate bine definită. Se pare că este formată prin agregarea feritinei (datorită pierderii de molecule de apoferitină – învelișul proteic al feritinei) cu alți constituenți ce conțin fier.

Hemosiderina este prevalentă în macrofagele din splină, ficat și măduvă. Conținutul în fier al hemosiderinei este mai mare (29±8%) decât cel a feritinei (între 16–23%), iar eliberarea fierului din hemosiderină se face mai lent decât cel din feritină. Astfel, hemosiderina este o formă de depozit mult mai stabilă și mai puțin disponibilă decât feritina.

Determinarea hemosiderinei medulare, ce evidențiază atât depozitele totale de fier cât și compartimentarea fierului în macrofage și eritroblaști, este utilizată în:

–  diagnosticul anemiilor sideroblastice;

–  diferențierea anemiei feriprive  de celelalte anemii hipocrome produse prin blocarea sintezei hemului;

–  diferențierea anemiei feriprive de anemia din bolile cronice

Hemosiderina poate fi observată și în colorația Giemsa sub formă de granule galben-aurii refractile^1;5;6

Principiul  reacției

Colorația se bazează pe reacția albastru Berlin, în care fierul ionic nelegat de hemoglobină (Fe3+) reacționează cu ferocianura de potasiu într-un mediu acid (soluție de HCl). Ionii ferici sunt precipitați sub formă de ferocianură ferică insolubilă, compus intens colorat, albastru-turquoise, localizând astfel fierul liber celular prezent în sânge, măduvă osoasă sau țesut³.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese)³

Specimen recoltat:

a) aspirat medular – frotiuri (de preferat ca frotiurile de măduvă osoasă nefixate să nu fie mai vechi de 1 zi);

b) frotiuri de aspirat medular deja colorate Giemsa, May-Grϋnwald, hemalaum etc³.

Recipient de recoltare

Se execută frotiuri de aspirat medular direct pe lame de microscopie. În plus, pentru un examen mai relevant, se recomandă să se trimită și un vacutainer cu EDTA K3 (capac mov/roz), în vederea efectuării hemogramei și a frotiului de sânge³.

Cantitate recoltată:

a) 3-5 frotiuri;

b) cât permite vacuumul³.

Prelucrare necesară după recoltare

Frotiurile se lasă la uscat cel puțin 30 minute, apoi se fixează 3 minute în metanol³. 

Metodă – examinare microscopică.

Pe fondul roz al colorației de contrast, granulele albastre de hemosiderină apar în eritroblaști  (sideroblaști), în eritrocite (siderocite),  precum și în macrofage.

Sideroblaștii se apreciază procentual (%), observându-se totodată tipul și abundența depozitelor de fier.

În macrofage hemosiderina poate apărea sub formă de granule fine, particule sferice mari, neregulate, grosolane sau sub formă difuză, atunci când întreaga citoplasmă este colorată uniform în albastru. Evaluarea se face semicantitativ și se exprimă sub formă de hemosiderină prezentă (normală sau crescută) sau absentă. Estimarea semicantitativă a depozitelor de fier din măduvă a fost notată de la 0 la 6+ în funcție de numărul și aspectul granulelor de hemosiderină, astfel^1;7:

0   =  granulații absente

1+ = granule mici, vizibile doar cu obiectivul de imersie

2+ = puține granule mici vizibile cu obiectivul uscat

3+ = numeroase granule mici vizibile în toți grunjii medulari

4+ = granule mari în grupe mici

5+ = grupe mari de granule

6+ = depozite foarte mari care acoperă toată celula

Siderocitele se apreciază la o mie de eritrocite (‰) și conțin una sau mai multe granule mici albastre de hemosiderină. Au valoare informativă redusă deoarece în condiții normale sunt foarte rare^1;3;5.

Valori de referință

Sideroblaști: normal între 20–40% – cu granule mici, punctiforme, de obicei mai puțin de 5 dispuse neregulat în citoplasmă³. În condiții exclusiv patologice (anemii sideroblastice congenitale sau dobândite) pot fi întâlniți sideroblaști inelari definiți ca precursori eritroizi nucleați ce conțin minimum 5 granule siderotice care înconjoară cel puțin o treime din nucleu (conform International Working Group on Morphology of Myelodysplastic Syndrome IWGM-MDS). Sideroblaștii inelari sunt de fapt eritroblaști având mitocondriile încărcate cu fier ce sunt vizualizate în colorația cu albastru de Prusia ca un inel perinuclear cu granule albastre⁴.

În macrofage :

– la adult: hemosiderină prezentă normală (cu depozite de fier între 1+ și 3+);

– la copii < 14 ani hemosiderina din macrofage este absentă.

Siderocite:

– la adult: 0 – 3‰

– la nou născuți: 3 -17‰³

Interpretarea rezultatelor^1;2

Prezența  de sideroblaști inelari

Anemiile  sideroblastice constituie un grup heterogen de afecțiuni ereditare sau dobândite caracterizate prin anemie de severitate variabilă și prezența de sideroblaști inelari în măduva osoasă.

Anemiile congenitale sunt rare și includ atât forma cu  transmitere X-linkată cât și forme autozomal recesive.

Condițiile dobândite ce se pot asocia cu sideroblaști inelari sunt:

Bibliografie