Anticorpi anti-receptor fosfolipaza A2

Informații generale

Autoanticorpii de tip IgG îndreptați împotriva receptorului pentru fosfolipaza A2 (anti-PLA2R) reprezintă un marker cu specificitate înaltă pentru nefropatia membranoasă¹.
Nefropatia membranoasă este o boală inflamatorie rară a glomerulilor renali caracterizată prin depunerea de complexe imune la nivelul membranei bazale glomerulare, având drept consecință alterarea permeabilității anselor capilare ale glomerulului, ceea ce va conduce la proteinurie și, adesea, la sindrom la nefrotic^1;2. Pe măsură ce boala progresează, poate fi observată la microscopul optic îngroșarea membranei bazale glomerulare, de unde provine și denumirea inițială de glomerulonefrită membranoasă².
Incidența anuală raportată a bolii este de 5–10 cazuri/1 milion de persoane în Europa de Nord. Aproximativ 20% din cazurile de sindrom nefrotic la adult sunt generate de nefropatia membranoasă. Evoluția acestei afecțiuni este variabilă; circa o treime din pacienți va progresa către insuficiență renală terminală în decurs de 10 ani, o altă treime va manifesta proteinurie cronică și simptome de sindrom nefrotic, în timp ce o altă treime va prezenta remisiune spontană².
Nefropatia membranoasă poate să survină secundar unui număr de condiții clinice, cele mai importante fiind infecțiile (hepatita B, hepatia C, sifilisul, malaria), bolile autoimune (lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă, sindromul Sjögren, pemfigoidul bulos), neoplaziile și toxicitatea medicamentoasă (antinflamatoare nesteroidiene, aur, mercur, penicilamină)³.
Nefropatia membranoasa ce apare independent de alte sindroame clinice reprezintă nefropatia membranoasă primară¹. Se consideră că 85% din nefropatiile membranoase sunt primare, restul de 15% fiind secundare⁴. Au fost asociate cu nefropatia membranoasă primară sexul masculin, grupa de vârstă 40 – 70 de ani, HLA-DQA15.
Nefropatia membranoasă primară a fost clasic descrisă ca idiopatică deoarece antigenul țintă era necunoscut. În 2009, grupul de cercetători condus de David J. Salant a detectat o glicoproteină de 185 kDa ca fiind antigenul major față de care sunt îndreptați autoanticorpii prezenți la 70-80% din pacienții cu nefropatie membranoasă primară. La analiza prin spectrometrie de masă glicoproteina a fost identificată drept receptorul de tip M pentru fosfolipaza A2 (PLA2R)⁶.
PLA2R este exprimat pe suprafața podocitelor și interacționează cu fosfolipaza A2. Se presupune că legarea autoanticorpilor de PLA2R are ca rezultat formarea de complexe immune in situ în regiunea membranei bazale glomerulare ce va declanșa activarea locală a complementului, cu producerea în exces de collagen tip IV și laminină. Distrucția citoscheletului va afecta podocitele, conducând la alterarea funcției de filtru a glomerulului și la apariția proteinuriei^7;8.
Anticorpii anti-PLA2R sunt predominant de tip IgG⁴. În practică, determinarea lor are ca principală utilitate diferențierea nefropatiei membranoase primare de formele secundare de boală, aceasta influențând și strategia terapeutică⁹. În timp ce managementul pacienților cu nefropatie membranoasă secundară se axează pe tratarea bolii de bază, pacienții cu nefropatie membranoasă primară sunt în general tratați cu imunosupresoare. Trebuie menționat totuși că un mic procent de pacienți cu nefropatie membranoasă secundară pot fi pozitivi pentru anti-PLA2R. Semnificația clinică a acestei descoperiri este neclară; prezența anti-PLA2R ar putea fi o simplă coincidență sau aceștia ar putea avea un anumit rol în dezvoltarea și progresia bolii².
S-a dovedit că nivelul seric de anticorpi anti-PLA2R se corelează cu activitatea clinică a bolii, la fel ca și nivelul proteinuriei și are de asemenea valoare prognostică⁴. Astfel, la pacienții cu niveluri reduse de anti-PLA2R insuficiența renală a fost raportată mai puțin frecvent, iar la cei cu niveluri înalte se produc foarte rar remisiunile spontane. De asemenea, pacienții cu niveluri înalte ale anticorpilor necesită mai frecvent terapie imunosupresoare comparativ cu cei având niveluri joase. În plus, s-a constatat că anticorpii se corelează cu răspunsul la terapia imunosupresoare. Mai multe studii au raportat un declin al nivelului anti-PLA2R la pacienții ce primesc medicație imunosupresosre, în timp ce în cursul unei recăderi nivelul acestora crește. Date recente sugerează faptul că nivelul anti-PLA2R la sfârșitul terapiei are valoare predictivă asupra evolutiei ulterioare².
Nefropatia membranoasă reapare la circa 40% din pacienții ce au suferit transplant renal. Detectarea unui nivel crescut de anti-PLA2R înainte de efectuarea transplantului conferă un risc mai mare de recurență a bolii^2;4.

Recomandări pentru determinarea anticorpilor anti-receptor fosfolipaza A2:

– diferențierea nefropatiei membranoase primare de cea secundară;
– monitorizarea evoluției nefropatiei membranoase primare și a răspunsului la tratament;
– estimarea riscului de recurență a bolii la pacienții care vor primi transplant renal⁹.

Pregătire pacient – nu este necesară o pregătire specială¹⁰.

Specimen recoltat – sânge venos¹⁰.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator¹⁰.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C¹⁰.

Volum probă – minim 1 mL ser¹⁰.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat sau lipemic¹⁰.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C¹⁰.

Metoda – imunofluorescența indirectă; testul utilizează ca substrat celule transfectate ce exprimă la suprafață PLA2R¹⁰.

Valori de referință și interpretarea rezultatelor

 Rezultatele se exprimă sub forma unui titru.
<1/10: Negativ.
Titrul anticorpilor poate fi folosit în monitorizarea bolii. O creștere/descreștere a titrului sau o dispariție a anticorpilor precede în general modificarea statusului clinic⁴.

Limite și interferențe

Rezultatele acestui test trebuie coroborate cu alte informații clinice (simptomatologie, examen fizic, alte teste serologice). Un diagnostic de nefropatie membranoasa primară sau secundară nu trebuie stabilit pe baza rezultatului unei singure testări⁴. Absența anticorpilor circulanți anti-PLA2R nu exclude un diagnostic de nefropatie membranoasă primară².

Bibliografie

1. Beck LH Jr, Salant DJ. Membranous nephropathy: recent travels and new roads ahead. Kidney Int. 2010 May;77(9):765-70.
2. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Phospholipase A2 Receptor Autoantibodies, IgG. www.labcorp.com. 2017. Ref Type: Internet Communication.
3. KDIGO Clinical Practice Guideline for Glomerulonephritis (GN). Kidney Int. 2012 . Suppl. 2:139-274.
4. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog.Phospholipase A2 Receptor (PLA2R) Immunfluorescent Stain, Renal. www.mayomedicallaboratories.com. 2017 Ref Type: Internet Communication.
5. Stanescu HC, Arcos-Burgos M, Medlar A, Bockenhauer D, Kottgen A, Dragomirescu L, Voinescu C, Patel N, Pearce K, Hubank M, Stephens HA, Laundy V, Padmanbahn S, Zawadzka A, Hofstra JM, Cenen MJ, den Heijer M, Kiemeney LA, Bacq-Daian D, Stengel B, Powis SH, Brenchley P, Feehally J, Rees AJ, Debiec H, Wetzels JF, Ronco P, Mathieson PW, Kleta R. Risk HLA-DQA1 and PLA(2)R1 alleles in idiopathic membranous nephropathy. N Engl J Med. 2011; 364(7): 616-26.
6. Beck LH Jr, Bonegio RG, Lambeau G, Beck DM, Powell DW, Cummins TD, Klein JB, Salant DJ. M-type phospholipase A2 receptor as target antigen in idiopathic membranous nephropathy. N Engl J Med. 2009 Jul 2;361(1):11-21.
7. Ronco P, Debiec H. Pathogenesis of membranous nephropathy: recent advances and future challenges. Nat Rev Nephrol. 2012 Feb 28;8(4):203-13.
8. Ma H, Sandor DG, Beck LH Jr. The role of complement in membranous nephropathy. Semin Nephrol. 2013 Nov;33(6):531-42.
9. Arup Consult. Primary Membranous Nephropathy – Membranous Glomerulonephritis. https://arupconsult.com/content/primary-membranous-nephropathy. Reference Type: Internet Communication.
10. Laborator Synevo. Referințele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2017. Ref Type: Catalog