Virus parainfluenza-serologie

Informații generale

Virusul parainfluenza este un virus ARN monocatenar, care aparține familiei Paramyxoviridae. Este clasificat în patru serotipuri numerotate de la 1 la 4 (HPIV-1, HPIV-2, HPIV-3 și HPIV-4). Serotipul 4 poate fi subdivizat în HPIV-4A și HPIV-4B¹. Virusul parainfluenza uman este o cauză importantă a bolilor respiratorii la copii și adulți, cu o gamă largă de manifestări clinice, inclusiv răceli, crupă, bronșiolită și pneumonie². Imunitatea rezultată din boală, în copilărie, este parțială, iar reinfecția are loc pe tot parcursul vieții adulte, deși simptomele sunt de obicei ușoare și autolimitate.

Cu toate acestea, la adulții imunocompromiși sau vârstnici, infecția poate evolua către tractul respirator inferior și poate provoca pneumonie severă și care pune viața în pericol³. Virusul parainfluenza poate provoca atât infecții ale tractului respirator superior, cât și infecții ale tractului respirator inferior la copii cu vârsta sub 5 ani, adulți, adulți imunocompromiși și vârstnici. Este una dintre cauzele majore de morbiditate și mortalitate la sugarii din întreaga lume³.

Virusurile parainfluenza se răspândesc de la o persoană infectată la cele din jur, datorită picăturilor produse prin tuse și strănut, contact personal (cum ar fi atingerea sau strângerea mâinii), atingerea obiectelor sau suprafețelor contaminate, apoi atingerea gurii, nasului sau ochilor^4,5.

 Recomandări pentru determinarea virusului parainfluenza

• Diagnosticul infecției respiratorii cu virusul parainfluenza¹

Specimen recoltat – sânge venos^5,6

Prelucrare necesară după recoltare – se centrifughează și se alicotează serul într-un tub steril⁶.

Stabilitate probă – 14 zile la 2-8°C.

Volum probă – 1 mL

Cauze de respingere a probei⁷

• Specimen hemolizat
• Specimen lipemic

Metodă- ELISA

Valori de referință:

• Virus parainfluenza IgG negativ;
• Virus parainfluenza IgA negativ.

Bibliografie

1. Elboukari H, Ashraf M. Parainfluenza Virus, In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2021 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560719/
2. Wu, K. W., Wang, S. M., Shen, C. F., Ho, T. S., Wang, J. R., & Liu, C. C. (2018). Clinical and epidemiological characteristics of human parainfluenza virus infections of children in southern Taiwan. Journal of microbiology, immunology, and infection = Wei mian yu gan ran za zhi, 51(6), 749–755. https://doi.org/10.1016/j.jmii.2016.08.017
3. Branche, A. R., & Falsey, A. R. (2016). Parainfluenza Virus Infection. Seminars in respiratory and critical care medicine, 37(4), 538–554. https://doi.org/10.1055/s-0036-1584798
4. Boonyaratanakornkit, J., Singh, S., Weidle, C., Rodarte, J., Bakthavatsalam, R., Perkins, J., Stewart-Jones, G., Kwong, P. D., McGuire, A. T., Pancera, M., & Taylor, J. J. (2021). Protective antibodies against human parainfluenza virus type 3 infection. mAbs, 13(1), 1912884. https://doi.org/10.1080/19420862.2021.1912884
5. Pawełczyk, M., & Kowalski, M. L. (2017). The Role of Human Parainfluenza Virus Infections in the Immunopathology of the Respiratory Tract. Current allergy and asthma reports, 17(3), 16. https://doi.org/10.1007/s11882-017-0685-2
6. Aguilar, J. C., Pérez-Breña, M. P., García, M. L., Cruz, N., Erdman, D. D., & Echevarría, J. E. (2000). Detection and identification of human parainfluenza viruses 1, 2, 3, and 4 in clinical samples of pediatric patients by multiplex reverse transcription-PCR. Journal of clinical microbiology, 38(3), 1191–1195. https://doi.org/10.1128/JCM.38.3.1191-1195.2000
7. Tests. Parainfluenza Virus Antibody. [on-line]: https://www.labcorp.com (Accesat la data de 14.10.2021)
8. Fedová, D., Novotný, J., & Kubínová, I. (1992). Serological diagnosis of parainfluenza virus infections: verification of the sensitivity and specificity of the haemagglutination-inhibition (HI), complement-fixation (CF), immunofluorescence (IFA) tests and enzyme immunoassay (ELISA). Acta virologica, 36(3), 304–312.