Synevo inovează: Realitatea virtuală în timpul recoltării la copii
Din dorința de a face experiența copiilor la recoltare cât mai plăcută și cunoscând faptul că multor copii le este frică de injecție sau au teamă de ace, a luat naștere proiectul VR kids.
Kids Virtual Reality a fost construit pornind de la o serie de interviuri în profunzime cu părinții, copiii și asistentele medicale, desfășurate cu scopul de a înțelege experiențele, trăirile și așteptările fiecăruia în procesul de recoltare.
Scopul acestui dispozitiv este de a reduce anxietatea copiilor (cu vârsta ≥6 ani) la recoltare, prin imersia acestora într-un univers VR, în care au de îndeplinit o misiune care le va distrage atenția de la actul medical. Pacientul devine un mic explorator, transportat într-o lume virtuală, prin intermediul unui echipament special.
Întreaga animație presupune sincronizarea pașilor recoltării desfășurați de asistenta medicală cu imersiunea copilului în lumea virtuală, transformând experiența recoltării într-una pozitivă, în timpul careia nivelul de teamă, frică, anxietate scad treptat iar în locul lor apar curiozitatea, încântarea și bucuria. Astfel, copilul rămâne cu o amintire plăcută, oferind o premisă pozitivă pentru o viitoare recoltare.
Recoltarea cu realitate virtuală este un proiect-pilot Synevo, care debutează în acest an în mai multe orașe, dar pe care ne dorim să îl extindem cât mai mult în rețea.
- București – Centrul de recoltare 13 Septembrie și Centrul de recoltare Brâncoveanu
- Arad – Laborator și centru de recoltare Arad
- Bacău – Centrul de recoltare Mărășești
- Ploiești – Centrul de recoltare Mihai Viteazul
- Sibiu – Centrul de recoltare Calea Dumbrăvii
- Cluj Napoca – Centrul de recoltare Zorilor și Laborator și centru de recoltare Brâncuși
- Timișoara – Centrul de recoltare Tudor Vladimirescu
- Constanța – Centrul de recoltare Materna
- Galați – Centrul de recoltare Mama și copilul
- Iași – Centrul de recoltare Ștefan cel Mare și Sfânt
- Brașov – Laborator și centru de recoltare Brașov
- Oradea – Centrul de recoltare Nufărului
- Baia Mare – Centrul de recoltare Baia Mare | momentan indisponibil
- Rădăuți – Centrul de recoltare Calea Bucovinei
- Suceava – Centrul de recoltare Mărășești
- Târgu Mureș – Centrul de recoltare Târgu Mureș
- Craiova – Centrul de recoltare Craiovița
- Râmnicu Vâlcea – Centrul de recoltare Râmnicu Vâlcea 2
- Pitești – Centrul de recoltare Teiuleanu
Recoltarea cu Realitatea virtuală în centrele Synevo România este un serviciu gratuit pentru copii. Conform testărilor efectuate pe un grup de 30 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, atât durerea, cât și anxietatea au fost semnificativ mai puțin pronunțate în comparație cu procedura obișnuită de recoltare a sângelui (Testul U Mann Whitney).
Totuși, această procedură nu este recomandată:
- copiilor cu probleme de vedere;
- copiilor mai mici de 6 ani, care au nevoie de contactul cu părintele;
- copiilor care preferă să fie în control deplin, să fie conectați la ceea ce se întâmplă în cabinetul de recoltare.