Sifilis: o boală cu transmitere sexuală ce rămâne frecventă în rândul populației

Una dintre cele mai cunoscute boli cu transmitere sexuală (STD), aparută în Europa încă din sec. al XV-lea¹, este cauzată de bacteria Treponema pallidum și poartă numele de sifilis.

Treponema pallidum este o bacterie din clasa spirochetelor, fiind agentul etiologic al sifilisului. Este o bacterie spiralată care se divide la fiecare 30-33 ore, cu sensibilitate la oxigen și la temperaturi mai mari de 40˚C. Poate fi distrusă de săpun și alcool, dar și de majoritatea antibioticelor. Pentru Treponema pallidum, omul reprezintă unica gazdă naturală.

Ce este sifilis?

Sifilisul este răspândit în întreaga lume, fiind considerat a treia boală cu transmitere sexuală, în ţările dezvoltate, calea principală de transmitere fiind cea prin contact sexual, dar se poate transmite și de la mamă la făt în timpul sarcinii sau al nașterii, rezultând sifilisul congenital.

Infecția parcurge 3 faze: primară, secundară şi terţiară.

Sifilis simptome

Sifilisul primar are ca leziune caracteristică şancrul sifilitic. Leziunea începe ca o papulă care apoi erodează, rezultând un ulcer nedureros, cu baza dură, cu margini ridicate şi cu suprafaţa curată. Pot exista unul (mai frecvent) sau mai multe şancre, de obicei la nivelul organelor genitale externe, precum şi a colului uterin, în zona perianală, canalul anal sau cavitatea bucală.

Şancrul apare la poarta de intrare, după aproximativ 10-90 de zile de la contactul infectant. În şancru există numeroase spirochete, care pot disemina limfatic sau sanguin şi care conferă acestei leziuni un grad crescut de infecţiozitate. În 75% dintre cazuri, după aproximativ 1-2 luni, leziunile din sifilisul primar se vindecă spontan, fără cicatrici.

Sifilisul secundar corespunde perioadei de diseminare a treponemelor și se manifestă clinic după 6 săptămâni și 6 luni de la debutul șancrului. Acest stadiu este caracterizat prin: sindrom pseudogripal, limfadenopatie generalizată, oboseală accentuată, pierdere în greutate, alopecie sau erupție cutaneo-mucoasă (pete roșii pe piele fără mâncărimi).

Acest rash poate fi foarte variabil (macule, papule, pustule), acoperă întreaga suprafaţă a pielii (inclusiv palmele şi tălpile) și poate să dureze de la câteva zile la câteva săptămâni. În absența unui tratament specific, erupția poate surveni în mai multe faze, întrerupte de perioade asimptomatice pe parcursul a 1-2 ani și, uneori, poate chiar regresa spontan.

Evoluţia sifilisului este variabilă: aproximativ 25% dintre pacienţi se vindecă microbiologic, 25% evoluează latent toată viaţa, iar la 50% infecţia se reactivează după un anumit interval de timp. Faza de sifilis latent este necontagioasă, fără manifestări clinice şi este diagnosticată doar prin prezenţa unor anticorpi specifici.

Sifilisul terţiar apare la 2-20 de ani de la instalarea sifilisului primar. Se manifestă clinic prin determinări cutanate (gome), hepatice, osoase, neurologice (paralizie generalizată) sau cardiovasculare (aortita sifilitică, anevrism de aortă, stenoză coronariană). Pacienţii aflaţi în stadiul terţiar nu sunt contagioși, însă această formă clinică, odată instalată, poate evolua spre deces. Cazurile de sifilis terțiar sunt rare în zilele noastre și mai ales în țările industrializate unde populația folosește în mod frecvent tratament antibiotic.

Sifilis diagnostic și testele de laborator

Diagnosticul sifilisului este stabilit în prezența simptomatologiei și a examenului clinic sugestiv. Se confirmă prin examinarea directă la microscop, prin teste serologice, și/ sau prin teste de biologie moleculară.

Testele serologice sunt cele mai utilizate, datorită ușurinței cu care se realizează, însă acestea nu pot diagnostica stadiul bolii. Răspunsul imun față de infecție include producerea de anticorpi îndreptați împotriva unei palete largi de antigene, fiind implicați atât anticorpi nespecifici (îndreptați împotriva anticardiolipinei/ reaginei) cât și anticorpi specifici antitreponemici.

Ținând cont de particularitățile răspunsului imun, testele serologice pentru sifilis pot fi clasificate în 2 mari categorii:

• Teste care identifică anticorpi nespecifici (teste non-treponemice)
  • VDRL analiza – Venereal Disease Research Laboratory  
  • RPR analiza – Rapid Plasma Reagin test

Testele non-treponemice sunt rapide, ușor de efectuat, au un cost redus și prezintă o sensibilitate foarte bună, în special în stadiul precoce al infecției. Principalul lor dezavantaj este că se asociază cu o rată importantă de rezultate fals pozitive, în special la gravide (la această categorie, aproximativ 28% dintre rezultatele pozitive pentru RPR pot fi biologic fals pozitive).

• Teste care identifică anticorpi specifici (teste treponemice) – sunt folosite pentru a confirma testele non-treponemice pozitive. În general nu sunt recomandate pentru screening-ul infecției deoarece au sensibilitate mai redusă decât testele non-treponemice în primele 2-3 săptămâni ale stadiului de sifilis primar. Acest tip de anticorpi persistă toată viața; de asemenea, nu sunt utili pentru monitorizarea eficienței terapeutice.

În laboratorul Synevo se lucrează testu Anticorpi Treponema pallidum IgG în ser/LCR – util în diagnosticul neurosifilisului.

Ate tipuri de teste:

• Treponema pallidum-Anticorpi IgM (Blot) – diagnosticul infecției active și congenitale recente;
• Treponema pallidum-Anticorpi IgG (Blot) – confirmare diagnostic serologic de infecție;
• Treponema pallidum ADN din lichid amniotic (PCR) – confirmare diagnostic serologic de infecție.

Există câteva recomandări pentru utilizarea de teste serologice, pentru evaluarea unui sifilis:

• În prezența semnelor și simptomelor de infecție cu Treponema pallidum sau altor boli cu transmitere sexuală;
• Test screening prenatal (în trimestrul I, III și la naștere);
• Test screening premarital;
• Test screening la angajare, asigurări de viață, etc.;
• Test screening pentru donatorii de sânge și de organe;
• Detectarea sau excluderea infecției la pacienții HIV pozitivi;
• Monitorizarea răspunsului la tratament (RPR cantitativ).

Tratament sifilis și profilaxie

Antibioticul de elecţie pentru tratamentul sifilisului este Penicilina. Nu s-a constatat secreţia de β-lactamază la tulpinile de Treponema pallidum. În cazul sifilisului primar şi secundar, se preferă administrarea de peniciline retard. În cazuri de sifilis terţiar şi congenital se utilizează penicilina G. La pacienţii alergici la penicilină, se administrează doxiciclina sau tetraciclină, întrucât s-au constatat eşecuri în terapia cu eritromicină, din cauza existenţei unor tulpini rezistente.

Până în prezent, nu există încă un vaccin eficace pentru prevenție, iar măsurile profilactice sunt nespecifice şi constau în practicarea sexului protejat, depistarea şi tratarea partenerilor sexuali ai pacienţilor cu infecţie diagnosticată. Pentru prevenirea sifilisului congenital se recomandă testarea serologică obligatorie a tuturor femeilor gravide, în primele luni de sarcină.

Referințe:

1. https://www.everydayhealth.com/syphilis/myths-facts/-
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Treponema_pallidum
3. Curs de Microbiologie Speciala, Vol. I Bacteriologie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes”, Timisoara 2020
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sifilis
5. https://www.synevo.ro/shop/rpr-vdrl-cantitativ/