Parazitozele intestinale: capcane de diagnostic și tratament
Parazitozele intestinale constituie un motiv de reală îngrijorare pentru orice mămică. Din acest motiv ne-am propus să ne oprim asupra subiectului şi să le oferim câteva informaţii utile despre diagnosticul și tratamentul acestora.
Cuprins:
Diagnosticul parazitozelor
Diagnosticul parazitozelor poate fi stabilit cu ajutorul examenului coproparazitologic atunci când paraziții, fragmente ai acestora (proglote), ouăle sau chisturile lor sunt eliminate spontan în scaun. Pentru excluderea unei ipotetice parazitoze se cer minimum trei examinări negative consecutive ale scaunului, la intervale de 5-7 zile între determinări.
Cât de frecvente sunt contaminările cu paraziţi?
Există în ultimul timp tendinţa de a exagera nivelul infestării parazitare în populaţie. Această tendinţă poate fi benefică doar în cazul accentuării profilaxiei sau în cazul în care suspiciunea parazitozei excluse de examenul coproparazitologic este totuşi investigată în continuare prin mijloacele moderne pe care le oferă laboratoarele şi anume: detectarea diverselor antigene parazitare din materiile fecale sau a anticorpilor antiparazitari din sânge.
Urmărind numărul examinărilor coproparazitologice efectuate într-un laborator în decursul unei luni s-a observat că doar 5-10% din totalul lor sunt pozitive. Aceasta ar putea avea mai multe explicaţii:
- existenţa unui timp de latenţă între intrarea parazitului în organism şi momentul în care acesta începe să elimine ouă, chisturi sau porţiuni din parazit (proglote);
- eliminarea intermitentă de ouă, larve şi chisturi în materiile fecale. Există paraziţi care, în funcţie de ciclul lor biologic, elimină ouăle sau chisturile la interval de 3 zile, altele la 5 sau 7 zile;
- există paraziţi care nu elimină ouă sau chisturi în materiile fecale (Trichinela, Toxoplasma, agentul chistului hidatic,etc.) sau apariţia de ouă în materiile fecale se face accidental sau când infestarea este masiva (Este cazul Oxiurozei, în care femelele migrează şi depun ouăle la nivelul orificiului anal, mai ales în cursul serii şi nopţii, declanşând prurit anal şi perianal, iar în urma gratajului ouăle ajung pe lenjeria sau degetele celui infestat);
- suspiciunea de parazitoză intestinală nu se susţine.
Atunci când suspiciunea de parazitoză este tratată şi, mai ales, tratată repetitiv, fără a avea confirmarea laboratorului, poate fi total contraproductiv deoarece toate medicamentele antiparazitare convenţionale sunt hepatotoxice (în diferite grade). Astfel, administrarea repetată şi nejustificată a antiparazitarelor (practicată de mamele “hiperprotectoare”) poate dăuna mai grav sănătăţii copiilor (hepatite cronice postmedicamentoase) decât ar dăuna parazitul în sine.
detectarea şi tratarea bolnavilor şi purtătorilor
eliminarea posibilităţilor de contaminare prin sol, apă potabilă, fructe şi legume nespălate;
controlul parazitologic al colectivităţilor vizate;
salubrizarea mediului;
formarea deprinderilor igienice.
Manifestările parazitozelor și prevenția acestora
Manifestările parazitozelor sunt manifestări nespecifice, pecifi şi altor îmbolnăviri. De aceea, este important ca populaţia să ţină cont de următoarele reguli:
- suspiciunea parazitozelor trebuie confirmată de laborator (examene coproparazitologice repetate şi la nevoie examinări mai complexe: detectarea de antigene parazitare şi/ sau anticorpi antiparazitari);
- tratamentul parazitozelor se face doar la îndrumarea medicului şi este pecific fiecărui individ (mai ales este diferenţiată la copii şi adulţi, datorită toxicitaţii medicamentelor);
- antiparazitarele nu ţin loc de profilaxie şi nici nu trebuie confundate cu vitaminele pe care ni le putem alege singuri din farmacii oricând le dorim;
- dacă simptomele se menţin după un tratament antiparazitar consultaţi medicul care v-a prescris tratamentul, nu repetaţi tratamentul din proprie iniţiativă.
