Rețeaua Synevo continuă să se extindă ajungând să acopere 50 de orașe din țară
Otopeni, 30 septembrie 2019 – Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic de laborator, a inaugurat pe data de 23 septembrie primul său centru de recoltare din Otopeni. Acesta este al 50-lea oraș din țară în care rețeaua Synevo este prezentă. În Ilfov, compania mai deține puncte de recoltare în Voluntari și în Chiajna, localitate unde este amplasat și Laboratorul Central de Referință. În urma inaugurării centrului din Otopeni, rețeaua Synevo a ajuns la un total de 112 centre de recoltare și 17 laboratoare, amplasate în 36 de județe diferite.
Centrul de recoltare din Otopeni este amplasat pe Calea București nr. 80 și dispune de două cabinete de recoltare, unul pentru probe de sânge, iar altul pentru probe ginecologice. Centrul este arondat Laboratorului Central de Referință din Chiajna.
Synevo are o prezență puternică în sudul țării, în special în orașele Ploiești, Pitești unde deține patru, respectiv trei centre de recoltare și în Craiova unde Synevo operează trei centre de recoltare și un laborator. Synevo mai este prezent și în Buzău, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgoviște, Oltenița și Turnul Severin.
„Deschiderea noului centru de recoltare ne permite să aducem cât mai aproape de pacienții din Otopeni un portofoliu complex de teste de laborator, contribuind astfel la creșterea calității îngrijirii medicale. Synevo va continua să investească pentru a rămâne un partener de încredere atât pentru pacienți, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății din întreaga țară”, a declarat Andrei Sevcenco, Director Regional Zona de Sud Synevo România.
Synevo România este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România. După primele șase luni ale acestui an Medicover a raportat că Divizia de Servicii de Diagnostic din care face parte Synevo România a generat venituri totale de 29,9 milioane euro, cu 14,1% mai mult decât anul trecut.
Laboratorul Central din Chiajna este una dintre cele mai mari unități de acest tip din regiunea de Sud-Est a Europei, fiind un hub care deservește pacienți din cinci țări diferite. Compania a achiziționat anul trecut aici un nou echipament Cobas complet, unic în România, pentru care a alocat fonduri totale de 1,1 milioane euro. Acesta permite efectuarea unui număr de aproximativ 8.000 de teste/oră, cu acuratețe maximă.
Pe parcursul anului 2018 Synevo a inaugurat 21 de centre de recoltare noi în toată țara. Anul acesta compania a adăugat rețelei 14 centre de recoltare și un laborator.