Borrelia burgdorferi-serologie

Informatii generale – Borrelia burgdorferi-serologie

Boala Lyme este o afectiune multisistemica de cauza infectioasa, determinata de spirocheta Borrelia burgdorferi, transmisa la om prin muscatura de capusa. Aceasta boala este larg raspandita, dar are o incidenta mai mare in anumite zone geografice si este contractata de obicei in lunile de vara.

Studiul diferentelor antigenice dintre tulpinile izolate in America si Europa a permis recunoasterea implicarii in patologia umana a trei genospecii care alcatuiesc complexul Borrelia burgdorferi sensu lato: Borrelia burgdorferi sensu stricto (ce cuprinde toate tulpinile izolate in America de Nord), B. garinii si B. afzelii. In Europa circula toate cele trei genospecii, dar predomina B. garinii si B. afzelii^2;3;5.

Sunt descrise mai multe stadii ale bolii:

• stadiul precoce localizat: apare intr-un interval variabil de la infectie (cateva ore – cateva saptamani) si se caracterizeaza printr-un rash caracteristic (eritem cronic migrator) insotit de simptome pseudo-gripale si de adenopatie regionala;
• stadiul precoce diseminat: apare intr-un interval de cateva saptamani pana la cateva luni de la muscatura de capusa si include rash-uri multiple, febra, mialgii  insotite de manifestari neurologice (neuroborelioza), cardiace (tulburari de conducere) sau reumatologice (artrita);
• stadiul tardiv diseminat: apare intr-un interval de cateva saptamani pana la 2 ani de la infectie, la aproximativ 60% dintre pacientii care nu au fost tratati corespunzator in stadiile precoce si include artrita si manifestari neurologice: polineuropatie, astenie, tulburari de memorie¹.

Similaritatea in ceea ce priveste simptomatologia clinica dintre boala Lyme si afectiuni neinrudite creeaza probleme de diagnostic din cauza diversitatii si variabilitatii simptomelor clinice. Diagnosticul de borrelioza poate fi dificil de stabilit pe baza tabloului clinic, in special in absenta muscaturii de capusa si a eritemului cronic migrator in anamneza. Mai mult, boala poate ramane asimptomatica pana in stadiile tardive. In consecinta, detectarea anticorpilor specifici reprezinta un instrument foarte important pentru diagnosticul bolii⁴.

Nivelul anticorpilor IgM atinge un varf la 3-6 saptamani de la debutul bolii, dupa care scade treptat, fiind astfel util in depistarea infectiei recente. Anticorpii de tip IgG devin detectabili intr-un interval variabil  de la aparitia anticorpilor IgM si, spre deosebire de acestia, persista timp indelungat⁵.

Folosirea ca antigen in testele serologice a lizatului bacterian provenit de la Borrelia burgdorferi poate conduce la numeroase rezultate fals-pozitive datorita reactivitatii incrucisate cu anticorpi fata de alte bacterii cu structura proteica similara, in special cu Treponema pallidum, agentul etiologic al sifilisului. Este posibil adeseori ca testele ce utilizeaza  un lizat bacterian, chiar si atunci cand acesta provine din tulpini diferite de Borrelia burgdorferi, sa nu furnizeze rezultate concludente in stadiile precoce ale infectiei.

In laboratorul nostru, pentru determinarea anticorpilor specifici fata de Borrelia se folosesc antigene recombinate (obtinute cu ajutorul unor tulpini de E. coli) care maresc acuratetea testarii si reduc mult probabilitatea reactiilor incrucisate. Astfel, in cazul determinarii anticorpilor de tip IgM, antigenul este reprezentat de o combinatie de proteine Borrelia burgdorferi sensu lato himerice recombinate: proteina de suprafata externa OspC imuno-dominanta pentru raspunsul IgM in etapa precoce a infectiei si care prezinta de asemenea un grad ridicat de specificitate, si proteina DbpA (decorin binding-protein A) o adezina implicata in patogenia bolii Lyme.

In cazul anticorpilor IgG se utilizeaza urmatoarea combinatie de proteine recombinate: VlsE, OspC si DbpA. VlsE este o proteina de suprafata externa despre care se crede ca detine un rol major in raspunsul  imunologic din boala Lyme; contine regiuni conservate (care functioneaza ca si domenii transmembranare in vivo), regiuni variabile si invariabile (expuse pe suprafata externa a membranei bacteriene).

Pe durata infectiei regiunile variabile sufera un proces de variatie secventiala prin recombinare. Variatia antigenica a proteinelor cu expunere la suprafata a fost identificata ca un important mecanism de evaziune imunitara. Sase regiuni invariabile (IR 1-6) se gasesc intercalate in domeniul variabil fiind pastrate la toate tulpinile si genospeciile complexului Borrelia burgdorferi sensu lato.

La bacteriile vii regiunile invariabile sunt mascate de regiunile variabile, fiind astfel protejate de mecanismele de aparare ale gazdei. Bacteriile sunt procesate de celulele prezentatoare de antigen care expun proteina pentru a fi recunoscuta de sistemul imun. Un aspect interesant este acela ca regiunile invariabile sunt imuno-dominante in borrelioza. Pacientii cu boala Lyme produc in mod constant un raspuns umoral puternic fata de VlsE in toate etapele bolii⁴.

Specimen recoltat – sange venos⁴.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator⁴.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; determinarea se efectueaza imediat; daca acest  lucru nu este posibil, serul se stocheaza la 2-8ºC⁴.

Volum proba – minim 1 mL ser⁴.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat, lipemic sau contaminat bacterian⁴.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la 2-8ºC; timp indelungat la -20 ºC⁴.

Metoda – imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay)⁴.

Valori de referinta – test calitativ; rezultatele se exprima sub forma unui index, cu urmatoarele valori de referinta:

Borrelia IgG

<0.2:                Negativ.

>=0.2:              Pozitiv.

Borrelia IgM

<0.2:                 Negativ.

>=0.2 si >0.32: Echivoc

>=0.32:             Pozitiv⁴.

Interpretarea rezultatelor⁴

 Limite si interferente

Tratamentul antibiotic administrat in cursul etapelor precoce ale bolii impiedica deseori dezvoltarea anticorpilor.

Foarte rar exista posibilitatea unor reactii incrucisate, in special pentru anticorpii de tip IgM, in cazul urmatoarelor infectii: sifilis, leptospiroza, mononucleoza infectioasa, rickettsioza, infectia cu virusul herpes simplex, toxoplasmoza. De asemenea, in cazuri izolate, prezenta factorului factorului reumatoid si a anticorpilor heterofili poate determina interferente analitice⁴.

Bibliografie

1. ARUP Laboratories. Test Directory: Borrelia burgdorferi Antibodies, Total, by ELISA. www.aruplab.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

2. Bettina Wilske, Barbara J.B. Johnson, Martin E. Schriefer: Borrelia In Manual of Clinical Microbiology. Patrick R. Murray, Ellen Jo Baron, James H. Jorgensen, Marie Louise Landry, Michael A.Pfaller, ASM PRESS, USA, 9 ed. 2007; 62: 971-987.

3. Koneman’s: Spirochetal Infections In Color Atlas and Textbook of Diagnostic Microbiology, Lippincott Williams& Wilkins, 6 ed 2006; 20: 1125 – 1151.

4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

5. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Lyme Disease Antibodies. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.