Informaţii generale
Cistatina C este o proteină cu greutate moleculară mică ce face parte din familia inhibitorilor de cistein-proteinază şi intervine în catabolismul intracelular al peptidelor şi proteinelor. Substanţa este produsă de către toate celulele nucleate, rata sa de sinteză fiind constantă pe tot parcursul vieţii, chiar în prezenţa proceselor infecţioase, inflamatorii sau neoplazice. De asemenea, producţia de cistatină nu este influenţată de masa musculară, dietă, medicaţie asociată, sex şi rasă3;4;5.
Ca urmare a masei moleculare mici şi a sarcinii electrice pozitive, cistatina C este filtrată liber la nivel glomerular şi reabsorbită complet în tubii proximali unde este şi metabolizată. Astfel, în absenţa unei leziuni tubulare, cistatina C nu este prezentă în urina finală5.
Datorită acestor caracteristici cistatina C reprezintă un marker endogen al ratei filtrării glomerulare (RFG), corelaţia fiind invers proporţională: valorile crescute indică o rata scăzută a filtrării glomerulare, într-un mod similar creatininei serice1;3;4.
Conform studiilor efectuate, cistatina C constituie un indicator mai bun al funcţiei renale decât creatinina. Astfel, cistatina C are specificitate mai mare decât creatinina în diferenţierea pacienţilor cu rata anormală a filtrării glomerulare (numărul rezultatelor fals-pozitive este mai mic). De asemenea, la pacienţii cu insuficienţă renală cronică s-a evidenţiat o corelaţie mai strânsă între valorile cistatinei C serice şi cea a ratei filtrării glomerulare, decât cea dintre creatinina şi RFG, ceea ce permite o mai bună monitorizare a afecţiunii3.
Beneficiile testării cistatinei C sunt mai mari în special în următoarele situaţii:
– rata a filtrării glomerulare moderat scăzută (între 80 şi 40 mL/min);
– pacienţi cu insuficienţă renală acută care necesită administrarea de medicamente cu eliminare glomerulară;
– vârstnici, copii, gravide cu suspiciune de pre-eclampsie, diabetici, pacienţi cu diverse afecţiuni musculare sau cu transplant renal2;3.
Recent, s-a luat în discuţie posibilitatea ca cistatina C să fie un marker prognostic pentru insuficienţa cardiacă acută2.
Pregătire pacient -preferabil à jeun (pe nemâncate)2.
Specimen recoltat -sânge venos2.
Recipient de recoltare -vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator2.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare2.
Volum probă – minim 0.5 mL ser2.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat2.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -18°C2.
Metodă – nefelometrică2.
Valori de referinţă2
1-20 ani: 0.70-1.38 mg/L; 20-50 ani: 0.70-1.21 mg/L; >50 ani: 0.84-1.55 mg/L.
Se calculează de asemenea rata estimată a filtrării glomerulare după formula CKD-EPI Cystatin C 2012:
133 x min(SCysC/0.8, 1) –0.499 x max(SCysC/0.8, 1) –1.328 x 0.996vârstă [x 0.932 la femei], unde SCysC este cistatina C în ser (mg/l), min este minimul raportului SCysC/0.8 sau 1 şi max este maximul raportului SCysC/0.8 sau 1.
Valori de referinţă pentru rata estimată a filtrării glomerulare conform formulei CKD-EPI Cystatin C 2012: ≥ 60 mL/min/1.73 m2.
Interpretarea rezultatelor
Nivelurile crescute de cistatină C indică o rată scăzută a filtrării glomerulare4. Conform studiilor efectuate valorile cistatinei C serice cresc semnificativ pe măsură ce RFG scade <80 mL/min/1.73 m2.
Limite şi interferenţe
Datorită imaturităţii funcţiei renale la naştere, se înregistrează valori crescute ale cistatinei C în primele 3 luni de viaţă4.
Există dovezi că preparatele cortizonice ar reduce producţia de cistatină şi acest fapt ar putea conduce la o supraestimare a funcţiei renale la pacienţii transplantaţi aflaţi sub corticoterapie5.
Bibliografie
1. Frances Fischbach. Overview of Chemistry Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009; 377-378.
2. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2014. Ref Type: Catalog.
3. Lothar Thomas. Plasma Proteins. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998; 662-663.
5. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Evaluation of Renal Function, Water, Electrolytes and Acid-Base Balance . In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21-Ed 2007, 153-154.
