Informaţii generale – Acid orotic în urină
Acidul orotic este un intermediar în biosinteza pirimidinelor, biomolecule fundamentale pentru toate organismele vii.
Primul metabolit al căii de biosinteză, carbamilfosfatul, este comun şi pentru ureogeneză. Există două fonduri de carbamilfosfat, unul mitocondrial, ureogenetic şi altul citosolic, pirimidinogenetic. Sinteza de novo a pirimidinelor implică o serie de 6 reacţii, începând cu formarea carbamilfosfatului şi terminând cu formarea acidului orotidilic (OMP) din acid orotic. OMP va fi convertit la uridinmonofosfat (UMP) şi uridindifosfat (UDP)5.
Există două mecanisme prin care apare o hiperproducţie de acid orotic:
● Defectul enzimelor din calea de sinteză a pirimidinelor (orotat-fosforiboziltransferaza şi orotidin-decarboxilaza). Apare o hiperproducţie de acid orotic şi o deficienţă în nucleotide pirimidinice (aciduria orotică ereditară – afecţiune cu transmitere autosomal recesivă). Hiperproducţia de acid orotic este atribuită absenţei feed-back-ului negativ exercitat de nucleotidele pirimidinice asupra primei enzime a căii, carbamilfosfatsintetaza. Deficienţa în nucleotide pirimidinice se reflectă în afectarea diviziunii celulare, rezultând o anemie megaloblastică, retardul creşterii şi al dezvoltării2.
● Tulburări ereditare ale ciclului ureei (cu excepţia deficienţei de carbamilfosfat sintetază şi N-acetil glutamat sintetază): deficienţa de ornitin-transcarbamilaza, citrulinemie, acidurie argininsuccinica, defect de transport al aminoacizilor dibazici – intoleranţă proteică cu lizinurie şi sindromul HHH (hiperornitinemie – hiperamoniemie – homocitrulinemie). Hiperproducţia de acid orotic se datorează excesului de carbamilfosfat4.
Recomandări pentru determinarea acidului orotic în urină
– Evaluarea pacienţilor cu hiperamoniemie, în paralel cu determinarea aminoacizilor plasmatici şi urinari şi a acizilor organici în urină2. Copiii cu boli ereditare ale ciclului ureei apar iniţial normali, dar ulterior vor dezvolta edem cerebral cu letargie, anorexie, hiper/hipoventilatie, hipotermie, convulsii, comă. La pacienţii cu deficit enzimatic parţial, primele manifestări apar cu o întârziere de luni/ani1.
– Depistarea femeilor heterozigote pentru deficienţa de ornitin transcarbamilază (OCT) X-linkata (testul cu allopurinol). Excreţia de acid orotic este un indicator foarte sensibil pentru activitatea OCT4.
– Suspiciune de acidurie orotică ereditară (anemie megaloblastică ce nu răspunde la tratamentul cu vitamina B12 şi acid folic, leucopenie cu neutropenie, malformaţii cardiace, retard intelectual, strabism, prezenţa de cristale de acid orotic în urină)5.
Specimen recoltat – o probă de urină spontană3.
Recipient de recoltare – eprubetă pentru urină3.
Prelucrare necesară după recoltare – proba se păstreaza la 2-8°C; nu se adaugă conservanţi3.
Cauze de respingere a probei – specimen care nu a fost păstrat la 2-8°C, specimen contaminat cu materii fecale3.
Volum minim probă – 5 mL 3.
Stabilitate probă – 7 zile, la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C3.
Metoda – cromatografie de lichide sub înaltă presiune (HPLC)3.
Valori de referinţă
Sugari: < 7mg/g creatinină
Copii < 10 ani: < 5mg/g creatinină
Copii > 10 ani si adulţi < 2 mg/g creatinină3.
Interpretarea rezultatelor
Valori crescute ale acidului orotic în urină se întâlnesc în:
- Aciduria orotică ereditară (deficit de orotat-fosforiboziltransferază şi orotidin-decarboxilază)
- Tulburări ereditare ale ciclului ureei:
– deficienţa de ornitintranscarbamilază;
– citrulinemie;
– acidurie argininsuccinică;
– intoleranţa proteică cu lizinurie;
– sindromul HHH (hiperornitinemie – hiperamoniemie – homocitrulinemie)1.
Limite şi interferenţe
Valori uşor crescute pot fi întâlnite în sarcină şi tratamentul cu allopurinol1.
Bibliografie
2. Fernandes J, Saudubray J. M. , Van Den Berghe G, Walter J.H. Inborn Errors of Pyrimidine Metabolism. In Inborn Metabolic Diseases Diagnosis and Treatment, 4th ed.,444-445
3. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
5. Warrell D.A., Cox T.M.,. Firth J.D.,. Benzv E.J. Disorders of Pyrimidine Metabolism. In Oxford Textbook of Medicine, 4 th ed.,49.