Amebiaza – diagnostic serologic

Informații generale

Amebiaza este o infecție produsă de parazitul protozoar, Entamoeba histolytica. Există specii patogene (Entamoeba histolytica) și nepatogene (Entamoeba dispar)¹. Infecția se dobândește prin ingestia de chisturi în alimente sau apă contaminată; excistarea și infecția apar în intestinul gros. După excistare, trofozoizii se atașează de peretele intestinal și eliberează enzime extracelulare care permit invazia mucoasei și se răspândesc în alte organe, în special ficat și plămân, unde se dezvoltă abcese². Amebiaza (sau dizenteria amebică) poate provoca diaree hemoragică însoțită de febră și stare de prostrație. Abcesul hepatic se poate dezvolta cu câteva săptămâni până la luni mai târziu, producând hepatomegalie și febră³.

Serologia poate fi deosebit de utilă pentru susținerea diagnosticului de abces hepatic amebian, la pacienții fără antecedente certe de amebiază intestinală și care nu au petrecut perioade considerabile de timp în zonele endemice⁴.

Recomandări pentru determinarea amebiazei – în diagnosticul amebiazei extraintestinale, în special a abcesului hepatic^1-5

Specimen recoltat – sânge venos⁵

Volum probă – 1 mL⁵

Cauze de respingere a probei⁵

• Specimen hemolizat
• Specimen lipemic

Stabilitate probă – serul congelat timp de 30 de zile⁵

Metodă – IHA, ELISA

Valori de referință – pozitiv/negativ

AMOIHA: Titru <1:80-negativ

AMOEG: Index cut-off  <0.9- negativ

0.9 – 1.1 – zona gri

> 1.1- pozitiv

Un rezultat pozitiv sugerează infecția actuală sau anterioară cu Entamoeba histolytica.

Deoarece speciile patogene și nepatogene de Entamoeba nu pot fi diferențiate microscopic, unele autorități consideră că o serologie pozitivă indică prezența speciei patogene  E. histolytica⁵.

Limite și interferențe

Episoadele anterioare de amebiază intestinală pot evidenția o serologie pozitivă.
De aceea, rezultatele serologice trebuie utilizate doar ca ajutor în diagnostic și ele nu trebuie utilizate singular, pentru confirmarea  acestuia^2,6.

Amebiaza extraintestinală se prezintă in mod frecvent fără trofozoizi sau chisturi în scaun iar pacienții pot avea un rezultat negativ de antigenu E. histolityca.

Bibliografie

1. Tanyuksel, M., & Petri, W. A., Jr (2003). Laboratory diagnosis of amebiasis. Clinical microbiology reviews, 16(4), 713–729. https://doi.org/10.1128/CMR.16.4.713-729.2003
2. Saidin, S., Othman, N., & Noordin, R. (2019). Update on laboratory diagnosis of amoebiasis. European journal of clinical microbiology & infectious diseases : official publication of the European Society of Clinical Microbiology, 38(1), 15–38. https://doi.org/10.1007/s10096-018-3379-3
3. Zulfiqar H, Mathew G, Horrall S. (2021) Amebiasis. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; [on-line]. Valabil la: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519535/#_NBK519535_pubdet_ (Accesat la data de 27.08.2021)
4. Verma, G. K., Sharma, N. L., Shanker, V., Mahajan, V. K., Kaushik, R., Verma, S., & Jindal, N. (2010). Amoebiasis cutis: clinical suspicion is the key to early diagnosis. The Australasian journal of dermatology, 51(1), 52–55. https://doi.org/10.1111/j.1440-0960.2009.00594.x
5. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. [on-line]: https://www.mayocliniclabs.com [Accesat la data de 05.09.2021]
6. Parija S. C. (2011). Progress in the research on diagnosis and vaccines in amebiasis. Tropical parasitology, 1(1), 4–8. https://doi.org/10.4103/2229-5070.72108