Anticorpi anti-hipofizari (lob posterior)

Informații generale

Din punct de vedere anatomic, glanda hipofiză este formată din doi lobi,  anterior și posterior Hipofiza posterioară este de origine neurală, și spre deosebire de hipofiza anterioară, este conectată direct cu hipotalamusul, prin intermediul tractul nervos hipotalamo-hipofizar. În porțiunea posterioară a hipofizei, este produsă oxitocina și este stocat hormonul antidiuretic (ADH), produs în hipotalamus. ADH controlează cantitatea de apă excretată la nivel renal, contribuind astfel la reglarea echilibrului apei din organism. Oxitocina stimulează contracția uterului în timpul și după naștere și este responsabilă cu stimularea eliberării laptelui, în timpul alăptării¹.

Hipofizita, o boală inflamatorie cronică a glandei pituitare, poate produce hipopituitarism și diabet insipid central și este clasificată în funcție de etiologie în forme primare sau secundare. În timp ce cauza hipofizitei primare este neclară, hipofizita secundară poate apărea din mai multe boli sistemice, selare și paraselare, inclusiv tumori, care sunt însoțite de inflamație, la nivelul glandei pituitare. Medicamentele de tipul inhibitorilor punctelor de control imun (ICI) pot induce hipofizita secundară. Au fost evidentiate patru subtipuri de hipofizită primară, clasificate pe baza caracteristicile histologice: limfocitară, granulomatoasă, xantomatoasă și necrozantă.

Hipofizita limfocitară, numită și hipofizită autoimună, este cea mai frecventă și se caracterizează prin infiltrare limfocitară la nivelul glandei pituitare. Hipofizita limfocitară este clasificată în funcție de zona de inflamațiea glandei hipofize, în: adenohipofizită limfocitară (LAH), infundibulo-neurohipofizită limfocitară (LINH) și panhipofizită limfocitară. Diagnosticul de certitudine al hipofizitei primare necesită biopsie hipofizară. Dar aceste tehnici sunt invazive și nu întotdeauna efectuate, în practica clinică. În prezent, nu există biomarkeri specifici de diagnostic pentru hipofizita primară, deși mai multe studii au raportat autoantigene candidate, inclusiv α-enolaza, hormon de creștere (GH), factorul specific al glandei pituitare (PGSF), PGSF2, secretogranina Ⅱ, somatomamotropină corionică, diferite evaluări la nivel cromozomial etc.

Pacienții cu infundibulo-neurohipofizită limfocitară (LINH) prezintă inflamație limfocitară în hipofiza posterioară și/sau tulpina/istm pituitar, producând diabetul insipid central. LINH este considerată a fi o cauză a diabetului insipid central idiopatic (CDI), cu etiologie autoimună. S-a raportat că pacienții cu CDI sau LINH idiopatică prezintă autoanticorpi citoplasmatici care vizează celulele vasopresinei (Ac anti AVPc). Cu toate acestea, Ac antiAVPc sunt prezenți și la pacienții cu alte boli, inclusiv în histiocitoza celulelor Langerhans și germinom.

Aceste descoperiri sugerează că neuronii AVP pot exprima anumite autoantigene. În cadrul unor studii, a fost testată prezența autoanticorpilor indreptați împotriva glandei pituitare posterioare în serurile pacienților cu LINH și s-a arătat că unii pacienți, ce au fost documentati prin biopsie, au generat autoanticorpi împotriva unor glande pituitare posterioare, provenite de la șobolan. Pe baza acestor constatări, autoantigenele vizate au fost examinate exhaustiv prin spectrometrie de masă. Printre candidații a caror prezență s-a suprapus la pacienți, rabfilina-3A a fost identificată ca fiind un autoantigen țintit în LINH. Anticorpii anti-rabfilin-3A au fost detectați la 22 din cei 29 (76%) pacienți cu LINH, dar nu și la pacienții cu mase selare sau supraselare, dovedite prin biopsie ca fiind fără hipofizită limfocitară (n = 34).

Din punct de vedere clinic, aceste răspunsuri sunt în prezent evaluate în laboratoare prin măsurarea anticorpilor hipofizari serici (anticorpii pot fi detectați prin tehnici morfologice sau moleculare). Tehnica moleculară este utilizată atunci când autoantigenul vizat este cunoscut. În acest caz, autoantigenul poate fi purificat sau sintetizat și anticorpii împotriva acestuia măsurați prin tehnici cantitative cum ar fi ELISA urmată de imunoprecipitare^3,4. Detectarea anticorpilor hipofizari circulanți se bazează astfel pe tehnici morfologice, cum ar fi imunofluorescența indirectă. Anticorpii antihipofizari, măsurați prin imunofluorescență indirectă, sunt un marker al prezenței autoimunității împotriva glandelor pituitare și sunt detectați cu o frecvență mai mare în cazurile unor afecțiuni hipofizare, în special hipofizitele dovedite prin biopsie⁵.

Recomandări pentru determinarea anticorpilor anti-hipofizari (lob anterior)

• Diagnosticul bolilor inflamatorii cronice de la nivel hipofizar (lob posterior)

Specimen recoltat – sânge venos⁴

Prelucrare necesară după recoltare – Proba se centrifughează și se alicotează serul⁴.

Metodă – imunofluorescență indirectă⁴

Bibliografie

1. El Sayed SA, Fahmy MW, Schwartz J. (2021). Physiology, Pituitary Gland. [Updated 2021 May 9]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; [online]: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459247/ (Accesat la data de 19.12.2021)
2. Iwama, S., & Arima, H. (2020). Anti-pituitary antibodies as a marker of autoimmunity in pituitary glands. Endocrine journal, 67(11), 1077–1083. https://doi.org/10.1507/endocrj.EJ20-0436
3. Patti G., Calandra E., De Bellis A., Gallizia A., Crocco M., Napoli F., Allegri A.M.E., Thiabat H.F., Bellastella G., Maiorino M.I., Garrè M.L., Parodi S., Maghnie M., di Iorgi N. (2020). Antibodies Against Hypothalamus and Pituitary Gland in Childhood-Onset Brain Tumors and Pituitary Dysfunction. Frontiers in Endocrinology, vol 11, pp 16, DOI=10.3389/fendo.2020.00016.
4. Ricciuti, A., De Remigis, A., Landek-Salgado, M. A., De Vincentiis, L., Guaraldi, F., Lupi, I., Iwama, S., Wand, G. S., Salvatori, R., & Caturegli, P. (2014). Detection of pituitary antibodies by immunofluorescence: approach and results in patients with pituitary diseases. The Journal of clinical endocrinology and metabolism, 99(5), 1758–1766. https://doi.org/10.1210/jc.2014-1049
5. Kobayashi T, Iwama S, Sugiyama D, et al (2021). Anti-pituitary antibodies and susceptible human leukocyte antigen alleles as predictive biomarkers for pituitary dysfunction induced by immune checkpoint inhibitors.Journal for ImmunoTherapy of Cancer;9:e002493. doi: 10.1136/jitc-2021-002493