Informaţii generale – Argint în ser
Argintul nu este un element constitutiv esenţial al corpului uman, metabolismul acestuia fiind studiat insuficient la om, iar puţinele date disponibile sunt incerte. Cu toate acestea, proprietăţile bacteriostatice ale argintului sunt recunoscute de mult timp, nitratul de argint fiind utilizat, în secolul al 19-lea, pentru a trata oftalmia gonococică a nou-născutului.
Compuşii cu argint care se folosesc în mod curent în practica medicală sunt unguentul cu sulfadiazina pentru arsuri şi unele decongestionante nazale. Firele chirurgicale argintate şi anumite catetere s-au arătat eficiente împotriva unui spectru larg de bacterii. Argintul coloidal este conţinut în diverse preparate alimentare.
Expunerea la argint se poate realiza în timpul procesului de fabricaţie a diverşilor compuşi ce conţin nitraţi de argint, cum ar fi germicidele, antisepticele, causticele şi reactivii analitici. In plus, sursele de expunere includ utilizarea sau producerea sărurilor de argint ca şi catalizatori în reacţiile de oxido-reducere şi polimerizare, în sinteza reactivilor de laborator şi a compuşilor medicali, în fotografie, placări, fabricarea oglinzilor, cernelurilor, coloranţilor, sticlei şi porţelanului.
Corpul uman normal conţine aproximativ 1 mg de argint.
Contactul prelungit cu diferiţi compuşi de argint determină o afecţiune ce poartă denumirea de argirie sau argiroză. Cantitatea cea mai mică de argint care produce argirie generalizată este de 4-5g. Argintul în cantitate de 50-500 mg/kg corp este toxic şi letal. Această afecţiune se caracterizează printr-o pigmentare difuză de culoare gri-neagră a pielii şi mucoaselor cauzată de depunerea particulelor de argint, fie prin expunere industrială (lucrătorii din minele de argint, prelucrarea şi rafinarea argintului, filmele metalice, soluţii şi procesare fotografică), fie ca rezultat al administrării de medicamente care conţin săruri de argint (ca suplimente în infecţia HIV, diabet, infecţii herpetice).
Argiroza a fost, de asemenea, atribuită procedurilor chirurgicale, dentare şi acupuncturii. Boala este asociată cu întârzierea creşterii, dilatare cardiacă, degenerescenta hepatică, precum şi distrugerea tubulilor renali2.
Recomandări pentru determinarea argintului seric – monitorizarea expunerii la argint2.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare1
Volum probă – 2 mL ser1.
Stabilitate probă – probele de ser se păstrează la temperatura camerei sau la frigider până în momentul lucrului1.
Metoda – spectrometrie cu absorbţie atomică (AAS)1.
Valori de referinţă – <0.3 μg/L1.
Interpretarea rezultatelor
O valoare serică >1000 μg/L este orientativă pentru expunerea acută la argint.
Când concentraţia plasmatică a argintului depăşeste valoarea de >2000 μg/L, putem vorbi despre argirie.
In studiile clinice de specialitate, nu s-a raportat nici o conexiune între concentraţiile serice moderate şi simptomatologie2.
Limite şi interferenţe
Un nivel seric crescut de gadoliniu interferă cu testele la metale, de aceea în cazul în care au fost administrate substanţe de contrast cu gadoliniu, recoltarea trebuie amânată cel puţin 48 de ore.
Analiza argintului urinar nu poate fi o alternativă la acest test, deoarece studiile au demonstrat că argintul este rapid îndepărtat din urină în condiţiile normale de păstrare2.
Bibliografie
1. Laborator Synevo. Referinţe specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog
