Calcitonina

Informaţii generale – Calcitonina

Calcitonina umană, un hormon peptidic secretat de celulele parafoliculare C din glanda tiroidă, inhibă resorbţia osoasă prin reglarea numărului şi activităţii osteoclastelor. Este secretată ca răspuns direct la nivelurile serice crescute de calciu. Hormonul împiedică apariţia schimbărilor bruşte în concentraţiile serice de calciu şi pierderile excesive ale acestuia.

Constituie un marker tumoral specific şi sensibil pentru diagnosticul şi monitorizarea carcinomului tiroidian medular^1;3.

Recomandări pentru determinarea calcitoninei

A. Diagnosticarea carcinomului tiroidian medular clinic manifest la pacienţii cu: 

• noduli tiroidieni care au aspect “rece” pe scintigrama tiroidiană, sunt hipoecogeni la ecografie şi cu examen citologic dubios (această formă de neoplazie reprezintă 10% din cancerele tiroidiene);
• diaree refractară la tratament (10-20% din pacienţii cu carcinom tiroidian medular avansat suferă de acest tip de diaree);
• cancer tiroidian caracterizat prin lipsa iodocaptării şi cu histologie neconcludentă: ex. cancer tiroidian anaplazic cu o perioadă de supravieţuire îndelungată.

B. Screening-ul familial în cazurile de carcinom tiroidian medular ereditar:

• Rudele pacienţilor cu sindromul neoplaziilor endocrine multiple ereditare tip 2 (MEN2 – în literatura engleză). Se măsoară calcitonina după stimularea cu pentagastrină. În 25% din cazuri carcinomul tiroidian medular face parte din sindromul MEN tip 2 cu transmitere autozomal dominantă.
• Pacienţii cu feocromocitom bilateral/unilateral şi/sau familial. 50% din pacienţii cu MEN2 vor dezvolta feocromocitom care poate preceda manifestările clinice de carcinom tiroidian medular³.

C. Monitorizarea postoperatorie a carcinomului tiroidian medular. Concentraţia calcitoninei se corelează cu masa tumorală. Dublarea concentraţiei se asociază cu recidiva tumorală¹.

D. Indicaţii relative:

• Tumori neuroendocrine: carcinoid, insulinom, VIP-om, carcinomul pulmonar cu celule mici. Acestea se pot asocia cu secreţie paraneoplazică de calcitonină, situaţie în care determinările  de calcitonina pot servi în monitorizare³.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial^2;3.

Specimen recoltat – sânge venos².

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator².

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt în maxim 2 ore; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la -20°C sau la -70°C¹.

Volum probă – minim 0.5 mL ser¹.

Cauze de respingere a probei  

• specimen hemolizat;
• specimen expus la temperatură ridicată;
• specimen contaminat bacterian¹.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 15 zile la -20°C; timp îndelungat la -70°C². 

Metodă – metodă imunochimică cu detecţie prin electrochemilumiscenţă (ECLIA)².

Valori de referinţă²:

Fete:
3 – 12 luni – < 26.3
1 – 6 ani – < 8.68
6 – 11 ani – < 7.42
11 – 20 ani – < 3.96
Băieți:
3 – 12 luni – < 26.6
1 – 6 ani – < 13
6 – 11 ani – < 9.81
11 – 20 ani – < 4.11
Femei:
Fumătoare – < 7.49
Nefumătoare – < 4.3
Bărbați:
Fumători – < 10.9
Nefumători – < 9.52

Factor de conversie: pg/mL x 0.2926 = pmol/L.

Limita de detecţie – 0.5 pg/mL¹.

Limite şi interferenţe

Nivelurile de calcitonina sunt crescute în mod normal în sarcină la termen şi la nou-născuţi.

Peptidul este adesea crescut în sindroamele leucemice şi mieloproliferative. De asemenea calcitonina poate fi produsă ectopic de către tumori mamare sau pulmonare. Creşteri ale calcitoninei mai pot fi observate în hiperparatiroidism, hipergastrinemie, insuficienţă renală şi boli inflamatorii cronice^1;2.

 • Interferenţe analitice

Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:

• tratamentul cu biotină în doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomandă ca recoltarea de sânge să se facă după minimum 8 ore de la ultima administrare;
• titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina şi anti-ruteniu;
• anticorpii monoclonali proveniţi de la şoarece administraţi la unii pacienţi în scop diagnostic sau terapeutic².

Bibliografie