Informaţii generale – Feritina
Fierul intracelular este depozitat în doi compuşi, feritină şi hemosiderină. Apoferitina (feritină fără fier) are o GM de 440 kD, forma unei sfere goale, cu diametrul de 13 nm, cu o cavitate centrală cu diametrul de 6 nm, unde este depozitat fierul, care comunică cu exteriorul prin 6 canale (prin care intră şi iese fierul) şi un înveliş proteic format din 24 molecule, reprezentate de două subunităţi distincte: H (heavy) şi L (light), cu GM de 21, respectiv 19 kD şi codificate pe cromozomii 11 (H), respectiv 19 (L).
O singură moleculă de apoferitină poate păstra ~4500 atomi de fier, GM depăşind în acest caz 800 kD, însă, de obicei se găsesc molecule de feritină cu cel mult 2000 atomi de fier. Fierul intră în moleculă sub formă de Fe2+ şi este oxidat sub acţiunea catalitică a apoferitinei (lanţurile H au un centru feroxidazic) şi este păstrat ca polimer trivalent de hidroxid fosfat feric, învelişul proteic protejând celula de efectele toxice ale ionilor de fier.
Sinteza apoferitinei este stimulată de expunerea la fier. Există cel puţin 20 proteine de isoferitina distincte, cu proporţii variabile de lanţuri H şi L, care diferă prin încărcătura de suprafaţă: isoferitina acidă conţine o proporţie crescută de lanţuri H şi predomină în ţesutul cardiac, renal, placentă, limfocite, monocite, precursorii eritroizi, dar şi în ţesuturile tumorale; isoferitina bazică este bogată în lanţuri L, este mai stabilă şi se găseşte în ficat, splină, precum şi în ser.
Feritina se găseşte în plasmă în cantităţi mici şi concentraţia sa se corelează cu depozitele de fier. Feritina serică este glicozilată (sugerând secreţia de către celulele sistemului fagocitic) şi relativ săracă în fier. În deficitul de fier, feritina scade înaintea apariţiei anemiei/altor modificări hematologice1;6.
Recomandări pentru determinarea feritinei
- Diagnosticul diferenţial al anemiilor;
- Evaluarea anemiei feriprive şi monitorizarea tratamentului de substituţie cu fier (punctul final este reprezentat de umplerea depozitelor de fier) şi a complianţei la tratament;
- Monitorizarea categoriilor de pacienţi cu risc de deficit de fier (detectarea deficitului de fier latent): femei însărcinate, donatori de sange, copii mici, pacienţi hemodializaţi etc.
- Monitorizarea statusului fierului la pacienţi cu boli renale cronice, dializaţi/nedializaţi.
- Diagnosticul şi monitorizarea tratamentului de depleţie în sindroamele de supraîncărcare cu fier5;6.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după masă); evitarea medicaţiei radioactive cu 3-4 zile înaintea testării; abstinenţă de la alcool3.
Specimen recoltat – sânge venos7.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator7.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare şi se lucrează în aceeaşi zi; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la (-20)°C7.
Volum probă – minim 0.5 mL ser7.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat7.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 12 luni la (-20)°C7.
Metodă de determinare – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)7.
Valori de referinţă – sunt dependente de vârstă şi sex7.
| Vârsta |
Sex |
Interval de referință |
| 0 – 1 ani |
|
12 – 327 ng/mL |
| 1 – 4 ani |
|
6 – 67 ng/mL |
| 4 – 7 ani |
|
4 – 67 ng/mL |
| 7 – 13 ani |
M |
14 – 124 ng/mL |
| F |
7 – 84 ng/mL |
| 13 – 18 ani |
M |
14 – 152 ng/mL |
| F |
13 – 68 ng/mL |
| > 18 ani |
M |
30 – 400 ng/mL |
| F |
13 – 150 ng/mL |
Sarcină; boală intestinală inflamatorie; boală renală cronică: > 100 ng/mL Insuficiență cardiacă:
- > 100 ng/mL
- 100–299 ng/mL, dacă saturația transferinei este < 20%
Limita de detecţie – 0.50 µg/L (ng/mL)7.
Interpretarea rezultatelor
|
Creşteri >400 µg/L
|
|
• Supraîncărcare cu fier – o feritină serică normală sugerează că o supraîncărcare cu fier semnificativă clinic este puţin probabilă6.
In hemocromatoza ereditară sideremia şi saturaţia transferinei cresc înaintea feritinei (chiar în prezenţa de conţinut crescut de fier la nivel hepatic)2;5;6. Creşterea feritinei constituie indicaţie de biopsie hepatică2;5.
In sindroamele de supraîncărcare cu fier secundare (transfuzii, eritropoieza ineficientă, hemodializaţi etc.) feritina este întotdeauna crescută6.
• Boli hepatice parenhimatoase (ciroză, carcinom hepatocelular), leucemii, limfoame, cancer pancreatic/bronsic, neuroblastom (există o relaţie între severitatea afectării parenhimatoase/extensia metastazelor şi nivelul feritinei).
• Boli infecţioase, inflamatorii, tumorale, hipertiroidism3;5, IMA5 – fără nici o relaţie cantitativă cu depozitele de fier (reactant de fază acută).
• Anemie megaloblastică, anemii hemolitice, sideroblastice, talasemie.
• Porfiria cutanea tarda2;5.
Feritina nu are valoare în evaluarea depozitelor de fier în prezenţa unei afectări hepatice parenhimatoase3;6.
|
|
Scăderi1;5;6;8
|
|
Deşi nu manifestă întotdeauna o relaţie lineară cu depozitele de fier, feritina este cel mai bun parametru seric de măsurare a depozitelor de fier. In anemia feriprivă necomplicată, feritina este <12µg/L1. Când este prezentă concomitent o boală infecţioasă/inflamatorie, feritina serică este mai mare, dar în general <50-60 µg/L1. Feritina serică scăzută semnifică întotdeauna deficit de fier (latent/clinic manifest), dar sensibilitatea testului este scăzută, deoarece o valoare normală nu exclude deficitul de fier1.
Pentru diferenţierea anemiei feriprive de anemia din bolile cronice este necesară uneori efectuarea de teste suplimentare (receptorii solubili de transferină – TfR, indexul TfR/feritină sau examinarea depozitelor de fier din măduva osoasă, în special când sunt prezente ambele forme de anemie)6.
In anemia feriprivă secundară hemoragiei acute, feritina serică scade după 1-2 săptămâni6.
|
Limite şi interferenţe
|
Valori crescute
|
Valori scăzute:
|
|
• Variaţii fiziologice: niveluri mai mari la bărbaţi decât la femei; diferenţele dispar postmenopauză. Niveluri mai mari la cei care au dieta bogată în carne roşie decât la vegetarieni3;5;6.
• Hemoliza intensă a probei de sânge (eliberarea feritinei intraeritrocitare)6.
• Alcoolismul3.
• Medicamente: administrarea de preparate de fier i.v. (creşterea disproporţionată a feritinei faţă de depozitele de fier; relaţia devine proporţională după 2-4 săptămâni de la terminarea tratamentului)6 sau p.o., contraceptive orale4;5, teofilină4.
|
• Variaţii fiziologice: niveluri medii uşor mai mici la copii6.
• Medicamente: antitiroidiene, acid ascorbic, deferoxamina, metimazol4.
|
Bibliografie
1. Andrews N. Iron Deficiency and Related Disorders. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 11 Ed., 2004, 980-1004.
2. Edwards C. Hemochromatosis. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 2 ed. 2004, 1036-1049.
3. Frances Fischbach. Blood Studies: Hematology and Coagulation. In A Manual of Laboratory and Diagnostics Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 123-125.
4. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1238.
5. Jacques Wallach. Afecţiuni hematologice. În Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Ştiinţelor Medicale, Romania, 7 Ed., 2001, 448-450.
6. Joachim P. Kaltwasser. Ferritin. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas.TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Germany, 1 Ed., 1998, 278-281.
7. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
8. Paul R.Finley, Harold J.Grady, Eugene S. Olsowka. Chemistry. In Laboratory Test Handbook. David S. Jacobs, Wayne R. DeMott, Paul R. Finley et.al., LEXI-COMP Inc., USA, 3 Ed., 1994, 220-222.
