- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Consult genetic
- Genetica medicala
Fibromax
Preț: 550.00 lei
Informaţii generale şi recomandări: Fibromax
Investigaţia FibroMax, dezvoltată de BioPredictive, constituie o combinaţie de 5 teste non-invazive diferite: FibroTest, ActiTest, SteatoTest, NashTest şi AshTest. Are la bază un algoritm care combină rezultatele obţinute la determinarea unor markeri biochimici serici (alfa-2macroglobulina, haptoglobina, apolipoproteina A1, bilirubina totală, gamaglutamiltranspeptidaza – GGT, alanin-aminotransferaza ALT, aspartat – aminotransferaza AST, glicemie bazală, colesterol, trigliceride) cu vârsta, sexul, greutatea şi înălţimea pacientului pentru a evalua gradul afectării hepatice.
Astfel:
- FibroTest măsoară gradul fibrozei (corespunzător stadiilor F0-F4 ale scorului METAVIR);
- ActiTest măsoară gradul de activitate necro-inflamatorie la pacienţi cu hepatită virală cronică B sau C (corespunzător gradelor A0-A3 ale scorului METAVIR);
- SteatoTest evaluează steatoza hepatică, cauza frecventă de creştere a transaminazelor ALT şi GGT (corespunzător stadiilor 0-3 de steatoză: S0 -S3);
- NashTest evaluează prezenţa steatohepatitei non-alcoolice la pacienţi obezi, cu dislipidemie, rezistenţa la insulină sau diabet (corespunzător celor 3 grade din clasificarea lui Kleiner: No: „NOT NASH”, N1: „Borderline NASH” şi N2 : „NASH”);
- AshTest măsoară gradul afectării hepatice la pacienţii cu un consum excesiv de etanol (corespunzător celor 4 grade H0-H3).
Tehnologia dezvoltată de Biopredictive utilizează algoritmuri brevetate şi validate stiinţific, care sunt supuse unui control de calitate foarte strict.
FibroTest (FT) a fost folosit iniţial la pacienţii cu hepatită cronică C; ulterior a fost validat în hepatita B, hepatita D, coinfecţia HIV, boala alcoolică a ficatului şi ficatul gras non-alcoolic. Astfel FT constituie un marker universal de fibroză, cel puţin pentru cele mai frecvente afecţiuni hepatice cronice. ActiTest este singurul marker non-invaziv validat în laborator pentru activitatea necroinflamatorie, utilizat exclusiv la pacienţii cu hepatită cronică B sau C. La aceste 2 teste s-au adăugat alte 3 investigaţii care au rolul de a evalua factorii asociaţi sau agravanţi ai fibrozei: steatoza hepatică (SteatoTest), steatohepatita non-alcoolică (NashTest) sau steatohepatita alcoolică (AshTest). FibroMax permite efectuarea într-o singură procedură a acestor 5 teste.
Studiile publicate au demonstrat valoarea predictivă şi beneficiile acestei investigaţii ca alternativă la biopsia hepatică2;3;4;5;6.
Pregătire pacient – à jeun (obligatoriu)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează în aceeaşi zi; dacă acest lucru nu este posibil, serul se poate stoca la 2-8°C sau la -20°C1.
Cauze de respingere a probei – specimene hemolizate sau lipemice1.
Volum probă – minim 3 mL ser1.
Stabilitate probă – serul separat este stabil 3 zile la 2-8° C şi protejat de lumină (pentru bilirubină); timp îndelungat la -20° C1.
Metodă – în laboratorul Synevo dozarea celor zece markeri biochimici se realizează prin metode standardizate în conformitate cu recomandările tehnice furnizate de BioPredictive:
- metoda imunoturbidimetrică pentru alfa-2macroglobulină, haptoglobina şi apolipoproteina A1;
- metoda enzimatică cu piridoxal fosfat standardizată în conformitate cu IFCC pentru ALT şi AST;
- metoda enzimatică standardizată în raport cu metoda Szasz pentru GGT;
- metoda colorimetrica (reacţie diazo) pentru bilirubina totala;
- metoda enzimatică – colorimetrică pentru colesterol, trigliceride şi glucoză1.
Interpretarea rezultatelor
Rezultatele obţinute la markerii serici sunt introduse, cu ajutorul unui cod de acces, pe site-ul BioPredictive unde se va genera un raport cu scorurile de fibroză, activitate necroinflamatorie, steatoză hepatică, steatohepatită non-alcoolică, steatohepatita alcoolică, pentru fiecare pacient testat1.
FibroTest
Rezultatele sunt raportate în grade:
F0 – absenţa fibrozei
F1 – fibroza portală
F2 – fibroza „în punte” cu rare septuri
F3 – fibroza “în punte” cu numeroase septuri
F4 – ciroza
ActiTest
Activitatea necroinflamatorie este raportată în grade:
A0 – absenţa activităţii
A1 – activitate minimă
A2 – activitate moderată
A3 – activitate severă
SteatoTest
Rezultatele sunt exprimate printr-un scor:
S0 – absenţa steatozei
S1 – steatoza minimă (<5% din hepatocite cu steatoză)
S2 – steatoza moderată (6-32% din hepatocite cu steatoză)
S3 – steatoza severă (33-100% din hepatocite cu steatoză)
NashTest
Rezultatul este încadrat într-un grup:
N0 – No Nash (fără steatohepatita non-alcoolică)
N1 – Borderline Nash (steatohepatita non-alcoolică de graniţă)
N2 – Nash (steatohepatita non-alcoolică prezentă)
AshTest
Rezultatul este încadrat într-un grup:
H0 – fără steatohepatită alcoolică
H1 – steatohepatita alcoolică minimă
H2 – steatohepatita alcoolică moderată
H3 – steatohepatita alcoolică severă6
Limite şi interferenţe
Bibliografie
Informatii utile despre "Fibromax"
Produsul a fost adăugat în coș
În plus, ai la dispoziție 30 de zile pentru a veni la recoltare.