Glucagon

Informaţii generale

Glucagonul, un hormon peptidic alcătuit din 29 aminoacizi, este produs de către celulele insulare pancreatice de tip alfa şi de către hipotalamus.

Funcţia glucagonului hipotalamic este insuficient cunoscută; până în prezent nu s-au identificat afecţiuni asociate cu tulburări funcţionale ale hormonului hipotalamic.

Hormonul pancreatic intervine în reglarea metabolismului glucidic, secreţia sa fiind stimulată de către hipoglicemie, având drept rezultat creşterea glicemiei. Efectul hiperglicemiant al glucagonului se datorează stimulării glicogenolizei hepatice şi gluconeogenezei; nu exercită efect asupra glicogenului muscular. După normalizarea glicemiei secreţia de glucagon este inhibată⁴.

Funcţia renală afectează metabolismul glucagonului; în insuficienţa renală sunt întâlnite valori crescute ale glucagonului à jeun care se normalizează după un transplant renal eficient¹.

O secreţie excesivă de glucagon poate conduce la hiperglicemie sau poate agrava o hiperglicemie preexistentă. O secreţie excesivă inadecvată poate fi întâlnită uneori la diabetici, în special la pacienţii cu cetoacidoză şi poate complica management-ul acestei afecţiuni. In momentul în care insulinoterapia controlează eficient diabetul nivelurile de glucagon se apropie de normal.

Glucagonoamele sunt tumori pancreatice rare cu originea în celulele insulare. Pacienţii cu tumori secretante de glucagon pot prezenta tabloul clasic de boală ce include eritem necrolitic migrator, diabet şi diaree sau pot avea simptome şi semne mai puţin specifice^3;4.

Niveluri crescute de glucagon mai pot fi întâlnite în tumori carcinoide şi alte tumori neuroendocrine precum şi în carcinomul hepatocelular.

Un răspuns scăzut sau absent al glucagonului la hipoglicemie poate fi întâlnit în diabetul zaharat de tip I şi poate contribui la apariţia unor reacţii hipoglicemice severe şi prelungite.

Un deficit de glucagon reflectă o pierdere de ţesut pancreatic¹.

Recomandări pentru determinarea glucagonului – diagnosticul şi monitorizarea tumorilor secretante de glucagon; evaluarea pacienţilor diabetici cu episoade severe de hipo- sau hiperglicemie⁴.

Pregătire pacient – pentru nivelurile bazale: à jeun (pe nemâncate) – cel puţin 8 ore de la ultima ingestie de alimente. Se va evita stres-ul pacientului în momentul recoltării probei (stres-ul poate altera nivelurile normale de glucagon)².

Specimen recoltat – sange venos; vacutainerul se agită foarte uşor, prin răsturnare şi se pune imediat pe gheaţă; se transportă la laborator cat mai repede posibil pentru a fi centrifugat².

Recipient de recoltare – vacutainer cu EDTA K3 răcit în prealabil la 2-8°C².

Cantitate recoltata – cât permite vacuumul².

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat, care nu a fost adus la laborator pe gheaţă sau plasmă care nu a fost separată imediat după recoltare².

Prelucrare necesară după recoltare – în maxim 30 de minute de la recoltare se separă plasma prin centrifugare 15 minute la 1500 x g [g = (1118 + 10^-8) x (raza în cm) x (rpm)²] de aceea probele din Bucuresti vor fi recoltate numai la sediul laboratorului Grozovici; pentru separarea plasmei se foloseşte o pipetă de plastic. Se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, plasma se păstrează la -20°C în recipient de plastic (polipropilen sau polistiren); probele de plasmă recoltate în afara sediilor laboratorului vor fi transportate în recipientul destinat probelor congelate².

Stabilitate probă – plasma este stabilă 6 luni la -20°C sau la -70°C; nu decongelaţi/recongelaţi².

Metodă – radioimunologică (RIA)².

Valori de referinţă – < 209ng/L².

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute de glucagon se întâlnesc în:

•  Tumori secretante de glucagon. Glucagonoamele (familiale) se pot manifesta clinic prin 3 sindroame diferite:

1) primul sindrom include o erupţie cutanată caracteristică (eritem necrolitic migrator), diabet zaharat sau intoleranţa la glucoză, scădere ponderală, anemie, tromboze venoase. Această formă este însoţită de niveluri foarte ridicate de glucagon (>1000 ng/L);

2) al doilea sindrom asociază un diabet zaharat sever;

3) al treilea sindrom este asociat cu sindromul neoplaziei endocrine multiple şi este caracterizat prin niveluri de glucagon mai scăzute comparativ cu celelalte 2 forme³.

Prezenţa unei tumori secretante de glucagon este suspectată atunci când se obţin valori crescute ale glucagonului plasmatic bazal în absenţa hipoglicemiei. De asemenea după încărcarea cu glucoză nu apare o supresie a secreţiei de glucagon. Tratamentul eficient al acestor tipuri de tumori determină normalizarea nivelului de glucagon^3;4.

•  Diabet zaharat. Creşterile inadecvate ale glucagonului plasmatic la pacienţii cu diabet tip I şi hiperglicemie severă indică o secreţie paradoxală a acestui hormon, care contribuie la severitatea bolii. Pe de altă parte, nivelurile scăzute de glucagon în prezenţa hipoglicemiei indică o alterare a mecanismului de reglare a glicemiei.

Această categorie de pacienţi este predispusă la episoade de hipoglicemie recurentă. Această tulburare poate fi permanentă (în cazul distrucţiei celulelor alfa-insulare sau unei neuropatii autonome) sau funcţională (datorată unui control prea riguros al glicemiei şi reversibilă după scăderea dozelor de insulină)⁴. 

Niveluri scăzute de glucagon se întâlnesc în:

Bibliografie