Klebsiella pneumoniae-Anticorpi IgG, IgM, IgA

Informații generale

Klebsiella pneumoniae (bacilul Friedlander) este un bacil Gram-negativ, imobil, incapsulat, lactozo-pozitiv, ce se gaseste in flora normala a cavitații bucale, tegument si tract gastrointestinal. Membrii genului Klebsiella exprima 2 tipuri de antigene pe suprafața: antigenul O, care este un lipopolizaharid, si antigenul K, un polizaharid capsular, ambele contribuind la patogenitate.

Sunt patogeni oportunisti, principalul rezervor de infecție fiind reprezentat de tractul gastro-intestinal al pacienților si mainile personalului medical din spitale³.

Aceste bacterii determina, in general, pneumonii dobandite in comunitate, dar frecvent se pot raspandi rapid, conducand adesea la apariția unor focare nosocomiale. Spectrul de sindroame clinice determinate de acest agent patogen include pneumonie, bacteriemie, tromboflebita, infecții ale tractului urinar (ITU), respirator superior, plagilor, colecistita, colangita, diaree, osteomielita endocardita, endoftalmita si meningita. Prezența dispozitivelor invazive, contaminarea echipamentului de suport respirator, utilizarea de catetere urinare, starea precara de sanatate si tratamentul intr-o unitate de terapie intensiva sunt factori care cresc riscul de infecție nosocomiala cu specii de Klebsiella. Folosirea pe scara larga de antibiotice cu spectru larg la pacienții spitalizați a condus la cresterea portajului de Klebsiella si, ulterior, dezvoltarea unor tulpini multirezistente care produc β-lactamaze cu spectru extins. Aceste tulpini sunt extrem de virulente, prezinta antigen capsular de tip K55 si au o capacitate extraordinara de a se raspandi. Infecțiile determinate de aceste specii au devenit o problema majora in majoritatea spitalelor din cauza rezistenței multiple la antibiotice^1;3.

Mai mult decat atat, unul dintre aspectele cele mai interesante al patogenitații Klebsiellei pneumoniae este rolul acestui microorganism in etiopatologia afecțiunilor reumatice asociate cu HLA-B27 (spondilita anchilozanta-AS). Modul de asociere dintre Klebsiella, HLA-B27 si AS este neclar.

La sfarsitul anilor 1970 au aparut primele rapoarte care au sugerat o posibila legatura intre Klebsiella si AS, insa doar recent s-a demonstrat conexiunea dintre anumite Enterobacteriaceae si afecțiunile reumatoide. Studii bine documentate care au analizat asociația dintre artrita reactiva si infecțiile acute cu enterobacterii (Yersinia enterocolitica, Shigella, Salmonella, Klebsiella) au condus la ipoteza ca AS ar putea fi o sechela a infecției cu microorganismele enterice¹.

In 1978, Ebringer et al. si mai tarziu si alți cercetatori au raportat o crestere a colonizarii intestinului cu Klebsiella in timpul fazei active a bolii la pacienții cu AS.

Intr-un studiu care vizeaza detectarea anticorpilor anti-bacterieni in serul pacienților cu AS, Trull et al. (in 1983) au aratat ca titrurile de anticorpi IgA anti-Klebsiella au fost semnificativ crescute in serul pacienților cu forme active de boala comparativ cu serul pacienților cu forma inactiva sau martorii sanatosi.

Diverse teorii au fost dezvoltate pentru a explica modul de asociere intre HLA-B27, Klebsiella si etiopatogenia AS.

Teoria mimetismului molecular, propus pentru prima data de Ebringer et al., implica reactivitatea incrucisata intre antigenele Klebsiellei si anumiți epitopi de la nivelul moleculei de HLA-B27. Aceasta teorie este susținuta de observațiile conform carora anticorpi anti-Klebsiella se leaga de celulele HLA-B27 pozitive si anticorpii anti-HLA-B27 la antigenele Klebsiella. In plus, o secvența de sase aminoacizi (QTDRED) a fost detectata atat la nivelul Klebsiellei cat si in structura HLA-B* 2705, iar anticorpi specifici pentru acest hexapeptid au fost detectați in serul pacienților cu AS.

Teoria receptorului dezvoltata de Zinkernagel si Doherty se bazeaza pe ipoteza conform careia complexul major de histocompatibilitate clasa I prezinta antigene virale si bacteriene. S-a sugerat ca HLA-B27 se comporta ca un receptor pentru polipeptidele prelucrate artritogenic, probabil derivate din Klebsiella. Ca urmare, celulele T citotoxice indreptate impotriva acestor peptide ataca, de asemenea, proteine similare structural, de la nivelul articulațiilor, prezentate de moleculele de HLA-B27¹.

In ciuda cercetarii intensive in acest domeniu, legatura dintre Klebsiella si bolile reumatoide ramane necunoscuta, deoarece teoriile menționate mai sus au fost parțial infirmate de rezultatele contradictorii ale diferitor grupuri de cercetatori.

Studii recente legate de raspunsul anticorpilor la polizaharide capsulare provenite de la Klebsiella in serul pacienților cu AS sau cu alte afecțiuni reumatice au analizat pentru prima oara toate cele 77 serotipuri. Serul pacienților cu AS si HLA-B27-pozitiv a prezentat titruri ridicate de IgG ca raspuns la polizaharidele capsulare ale serotipurilor K26, K36, K50 in comparație cu nivelul IgG al persoanelor HLA-B27-negative.

Este de remarcat faptul ca toate cele trei tipuri de antigene capsulare (tipuri de K26, K36 si K50) conțin polizaharide recunoscute de macrofage printr-un mecanism lectinic. Acest tip de legare ar putea juca un rol inițial in patogeneza AS. Dintre cele 77 de serotipuri cunoscute de Klebsiella, doar 16 tipuri capsulare conțin secvențe care permit o interacțiune specifica cu receptorul manozic al macrofagelor. Nu este exclus ca serotipurile menționate mai sus sa conțina antigene specifice, probabil peptide, care sa induca activitatea artritogenica dupa ingestia si distrugerea bacteriei de catre macrofage. Prelucrarea si prezentarea acestui antigen ar putea activa o cascada imunologica specifica, dar inca necunoscuta, ce determina apariția artritei reactive. Cu toate acestea, sunt necesare studii suplimentare care vizeaza elucidarea interacțiunii dintre aceste serotipuri si celule relevante ale pacienților cu AS si HLA-B27-pozitiv¹.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-Klebsiella pneumoniae – utilitate in diagnosticul artritelor reactive, spondilita ankilopoietica^1;2;3.

Pregatire pacient – preferabil à jeun (pe nemancate)².

Specimen recoltat – sange venos².

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator².

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare².

Volum proba – minim 2 mL ser².

Cauze de respingere a probei –  specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian².

Stabilitate proba – 2 saptamani la 2-8°C; timp indelungat la –20°C; evitați decongelarea/recongelarea repetata².

Metoda – imunofluorescența indirecta². 

Valori de referința 

Rezultatele se exprima calitativ negativ/pozitiv/echivoc².

Bibliografie