Polyoma JC ADN din sange

Informații generale

Virusul John Cunningham (JC) este  un membru al familiei Polyomaviridae, omniprezent și, de obicei, inofensiv, așa cum demonstrează anticorpii detectabili la majoritatea populației sănătoase^2,3. Studiile de seroprevalență sugerează că >50% dintre adulții cu vârsta peste 20 de ani au fost expuși la acest virus. Este un virus ADN dublu catenar, neîncapsulat, care, în urma infecției primare, suferă o latență în țesutul amigdalian, celulele tubulare renale, măduva osoasă sau creier.

Virusul JC, neurotrop, este agentul etiologic stabilit al bolii demielinizante fatale, leucoencefalopatia multifocală progresivă (PML), care afectează de obicei persoanele cu defecte ale imunității mediate celular. Distrugerea citolitică a oligodendrocitelor, celulele producătoare de mielină ale sistemului nervos central, este atribuită drept mecanism prin care JCV induce demielinizarea.

PML, a fost la un moment dat o complicație rară, dar acum este o boală mult mai frecventă care afectează pacienții de toate vârstele, din cauza prevalenței bolii SIDA. De interes, dovezile in vitro indică o interacțiune de cooperare între JCV și HIV-1, prin intermediul proteinei de reglare HIV-1, Tat.

În plus, s-a demonstrat că JCV induce tumori de origine neuronală la mai multe modele animale, inclusiv rozătoare și primate non-umane, și mai multe rapoarte clinice au sugerat o posibilă asociere între JCV și tumorile de origine glială, la oameni. Proteina reglatoare virală, antigenul T, despre care s-a demonstrat că joacă un rol cheie în orchestrarea evenimentelor ciclului litic viral, este, de asemenea, capabilă să modifice funcțiile celulare, prin natura interacțiunii directe cu proteinele reglatoare celulare și prin efectul său. asupra transcripției celulare.

Condiția prealabilă pentru LMP este suprimarea profundă a imunității mediate celular, indiferent dacă este asociată cu boli, cum ar fi bolile maligne limfoproliferative sau HIV, sau tratamentul cu terapii imunosupresoare sau imunomodulatoare, așa cum este exemplificat de natalizumab, un anticorp monoclonal care inhibă migrarea limfocitelor către encefal.

Virusul poate infecta  celulele granulare al cerebelului, provocând neuronopatie JCPyV (GCN)⁷, caracterizată printr-o infecție litică cu o variantă JCPyV, care adăpostește o mutație în regiunea de codificare VP1. Deoarece atât LMP, cât și GCN apar la nivelul sistemul nervos central, comorbiditatea este probabilă. În cazuri rare, JCPyV poate fi agentul cauzal al meningitei aseptice. Odată cu utilizarea pe scară largă a terapiei antiretrovirale la pacienții cu SIDA, incidența LMP a scăzut semnificativ.

Cu toate acestea, în ultimul deceniu, au fost identificate cazuri de LMP la persoane sub tratament imunomodulator pentru afecțiuni precum scleroza multiplă (SM) sau boala Crohn. Acest lucru a condus la un interes reînnoit pentru JCV și pentru metodele de laborator utilizate pentru a diagnostica această infecție virală. Testele serologice concepute pentru a detecta anticorpii anti-JCV nu trebuie utilizate in scop diagnostic.

Aceasta se datorează faptului că > 50% dintre adulți au fost expuși la virusul JC și vor fi pozitivi pentru anticorpii din clasa IgG împotriva acestui virus, chiar dacă marea majoritate nu va prezenta niciodată niciun simptom. Cu alte cuvinte, o serologie pozitivă sugerează doar expunerea anterioară la JCV și nu neapărat că virusul va declanșa boala.

Serologia este utilă în screeningul pacienților pentru expunerea la JCV înainte de inițierea anumitor terapii de modulare a imunității, cum ar fi natalizumabul. Deci, un rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-JCV va  indica un risc crescut pentru o posibilă dezvoltare a LMP, la persoanele tratate cu natalizumab. În schimb, un rezultat negativ indică faptul că o persoană nu a fost expusă la JCV și nu este expusă riscului de a dezvolta LMP.

Pacienții cu simptome neurologice progresive, care sunt imunosuprimați sau sub terapie imunomodulatoare, li se va recomanda RMN-ul cerebral pentru a evalua caracteristicile LMP, cum ar fi intensitatea ridicată a semnalului în joncțiunea cerebrală cenușiu-substanță albă. Dacă aceste caracteristici radiologice sunt prezente, se va realizat un test PCR pentru validare infecției JCV. Dacă rezultatul PCR este pozitiv, diagnosticul de LMP este confirmat.

Dacă PCR-ul JCV este negativ, trebuie efectuată o analiză completă pentru alte etiologii potențiale, cum ar fi malignitatea. Dacă rezultatele tuturor testelor sunt negative, poate fi efectuată o biopsie cerebrală pentru un examen histopatologic.

Recomandări pentru determinarea Polyoma JC ADN din sânge

• Diagnosticarea leucoencefalopatiei multifocală progresivă¹²

Specimen recoltat – sânge venos¹²

Recipient de recoltare – vacutainer cu anticoagulant EDTA¹²

Volum probă – 0.7 mL¹²

Cauze de respingere a probei

• Sânge venos recoltat în vacutainere cu alt tip de anticoagulant, altul decât EDTA¹²

Stabilitate probă – plasma pe EDTA refrigerată timp de 30 de zile¹²

Metodă – Real-Time Polymerase Chain Reaction (RT-PCR)¹²

Valori de referință

Cuantificarea ADN-ului virusului JC se bazează pe amplificarea și detectarea PCR în timp real a ADN-ului genomic JCV. Intervalul cantitativ al acestui test este cuprins între 500-35.000.000 de copii ADN JCV/mL¹².

Bibliografie

1. Kartau, M., Auvinen, E., Verkkoniemi-Ahola, A., Mannonen, L., Helanterä, I., & Anttila, V. J. (2022). JC polyomavirus DNA detection in clinical practice. Journal of clinical virology : the official publication of the Pan American Society for Clinical Virology, 146, 105051. https://doi.org/10.1016/j.jcv.2021.105051
2. Moens, U., Van Ghelue, M., Song, X., & Ehlers, B. (2013). Serological cross‐reactivity between human polyomaviruses. Reviews in Medical Virology, 23(4), 250-264.
3. Hanaei, S., Sahraian, M. A., Mohammadifar, M., Ramagopalan, S. V., Ghajarzadeh, M., & Ghajarzadeh, M. (2019). Prevalence of Anti-JC Virus Antibody Seropositivity in Patients with Multiple Sclerosis: A Systematic Review and Meta-Analysis. Intervirology, 62(5-6), 169-173.
4. Kartau, M., Verkkoniemi-Ahola, A., Paetau, A., Palomäki, M., Janes, R., Ristola, M., … & Anttila, V. J. (2019, February). The incidence and predisposing factors of John Cunningham virus-induced progressive multifocal leukoencephalopathy in Southern Finland: a population-based study. In Open Forum Infectious Diseases (Vol. 6, No. 2, p. ofz024). US: Oxford University Press.
5. Sipilä, J. O., Soilu-Hänninen, M., Rautava, P., & Kytö, V. (2019). Progressive multifocal leukoencephalopathy in Finland: a cross-sectional registry study. Journal of Neurology, 266(2), 515-521.
6. Iacobaeus, E., Burkill, S., Bahmanyar, S., Hakim, R., Byström, C., Fored, M., … & Montgomery, S. (2018). The national incidence of PML in Sweden, 1988–2013. Neurology, 90(6), e498-e506.
7. Wijburg, M. T., Siepman, D., van Eijk, J. J., Killestein, J., & Wattjes, M. P. (2016). Concomitant granule cell neuronopathy in patients with natalizumab-associated PML. Journal of neurology, 263(4), 649-656.
8. Khoury, M. N., Alsop, D. C., Agnihotri, S. P., Pfannl, R., Wuthrich, C., Ho, M. L., … & Koralnik, I. J. (2014). Hyperintense cortical signal on magnetic resonance imaging reflects focal leukocortical encephalitis and seizure risk in progressive multifocal leukoencephalopathy. Annals of neurology, 75(5), 659-669.
9. Tan, C. S., & Koralnik, I. J. (2010). Progressive multifocal leukoencephalopathy and other disorders caused by JC virus: clinical features and pathogenesis. The Lancet Neurology, 9(4), 425-437.
10. Assetta, B., & Atwood, W. J. (2017). The biology of JC polyomavirus. Biological chemistry, 398(8), 839–855. https://doi.org/10.1515/hsz-2016-0345
11. Safak, M., & Khalili, K. (2003). An overview: Human polyomavirus JC virus and its associated disorders. Journal of neurovirology, 9 Suppl 1, 3–9. https://doi.org/10.1080/13550280390195360
12. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. [on-line]: https://www.mayocliniclabs.com/test-catalog/Overview/75758#Overview [Accesat la data 22.03.2022].