Profil scleroza sistemica – Blot (Scl-70, Centromer A, Centromer B, ARN polimeraza III 11 kDa, ARN polimeraza III 155 KDa, Fibrilarină, NOR-90, Th/T0, PM-Scl 100, Pm-Scl 75, Ku, PDGFR, Ro-52)

Informații generale

Scleroza sistemică face parte din colagenoze, boli de natură autoimună ale țesutului conjunctiv, care  afectează organele interne și pielea. 2-50  din 100.000 indivizi suferă de scleroză sistemică  în întreaga lume. Boala apare în principal la adulții de vârstă mijlocie, fiind de 3-4 ori mai frecventă la femei.

Riscul de a dobândi această boală este mai mare la populația neagră. Scurtarea frenului lingual, sindromul Raynaud (stadiul 1: ischemia mâinilor și picioarelor; stadiul 2: cianoza locală cauzată de hipoxie; stadiul 3: hiperemie reactivă), poliartralgiile și poliartritele sunt cele mai precoce semne de scleroză sistemică. Într-o etapă ulterioară pacienții dezvoltă edeme la nivelul mâinilor și picioarelor, pielea devine rigidă, îngroșată  și în stadiile finale atrofică, ceroasă și subțire. Apar de asemenea deformări ale mâinilor iar degetele rămân fixate într-o poziție îndoită. Musculatura feței devine rigidă (aspect de “icoană bizantină”), ceea ce conduce la microstomie și tulburări de închidere a fantei palpebrale. În final se dezvoltă fibroza organelor viscerale (tractul digestiv, inima, plămânii, rinichii) și a vaselor sanguine  ca urmare a depozitelor excesive de colagen. Insuficiența  cardiacă asociată cu  hipertensiune pulmonară și fibroză cardiacă  reprezintă principala cauză de deces în scleroza sistemică.

În funcție de distribuția cutanată sunt descrise două forme  de scleroză sistemică:

–          limitată, cu o evoluție mai lentă, în care leziunile cutanate sunt distribuite la nivelul extremităților distale;

–          difuză, în care leziunile sunt distribuite difuz la nivelul trunchiului și feței.

Sindromul CREST constituie un subtip de scleroză sistemică caracterizat clinic prin: calcificări cutanate, sindrom Raynaud, tulburări de motilitate a esofagului, sclerodactilie și telangiectazii.

Criteriile de clasificare elaborate de ACR (American College of  Rheumatology) pentru scleroza sistemică sunt următoarele:

• Criteriu major: afectarea cutanată care se extinde proximal către articulațiile metacarpofalangiene sau metatarsofalangiene;
• Criterii minore: sclerodactilie; cicatrici erozive ale pulpei degetelor; fibroză pulmonară bazală bilaterală.

Pentru stabilirea diagnosticului este necesară prezenta criteriului major sau a două criterii minore^2;3. Deoarece criteriile ACR au fost elaborate în scop de clasificare și nu de diagnostic, în practică sunt general acceptate criteriile LeRoy și Medsger care prezintă o sensibilitate crescută și permit un diagnostic precoce⁴:

Testul ANA – imunofluorescență indirectă este pozitiv la ≥ 90% dintre pacienții cu sclerozăsistemică. Determinarea autoanticorpilor specifici reprezintă un element important pentru diagnosticul serologic al sclerozei sistemice (inclusiv în stadii precoce), monitorizarea evoluției bolii, estimarea prognosticuuil și diferențierea de alte  colagenoze¹.

Anticorpii anti-Scl-70 sunt îndreptați împotriva unei proteine non-histonice de 70 kDa, izolată inițial din nuclei de celule hepatice provenite de la șobolan. Ulterior, s-a demonstrat că această proteină este un produs de degradare al ADN topoizomerazei I, o clasă de enzime localizate în nucleoplasmă și nucleoli, având funcția de a menține integritatea informațională a ADN (prin  capacitatea de a scinda și de a reuni la loc unul din cele două lanțuri ADN).

Anticorpii anti-Scl-70 se găsesc la 40% din pacienții cu scleroză sistemică forma difuză și la 10% din pacienții cu scleroză sistemică forma limitată. Prezența anti-Scl-70 se asociază, în majoritatea cazurilor, cu o evoluție severă și rapidă a bolii, cu afectarea extensivă a teritoriului cutanat și a organelor interne.

Ca și în cazul anticorpilor anti-centromer prezența anticorpilor anti-Scl-70 la pacienții cu sindrom Raynaud poate fi un factor predictiv pentru dezvoltarea ulterioară a sclerozei sistemice. Anticorpii anti-Scl 70 se asociază cu alela DRB1*11 în toate grupurile etnice^1;2;3.

Anticorpii anti-centromer au fost descriși cu pattern-ul caracteristic  o dată cu introducerea substratului Hep2 în tehnica de imunofluorescență indirectă, ceea ce nu a fost posibil utilizând țesuturile animale. Anticorpii sunt îndreptați împotriva a 6 proteine centromerice (A-F) localizate în zona de ancorare a fibrelor fusului mitotic în cursul mitozei.Toate serurile care conțin anticorpi anti-centromer reacționează cu CENP-B (80 kDa).

Anticorpii anti-CENP B constituie un marker serologic pentru  sindromul CREST, un subtip de scleroză sistemică

(prevalență 70-90%). Acest tip de autoanticorpi mai poate apărea în sindromul Raynaud și în ciroza biliară

primitivă.

Studiile clinice au arătat că pacienții cu scleroză sistemică având anticorpi anti–centromer pozitivi și anti-Scl 70 negativi prezintă o rată de supraviețuire la 10 ani cu mult mai bună. În general, prezența anticorpilor anti-centromer determină un prognostic mai bun al bolii decât alți autoanticorpi asociați cu scleroza sistemică. Frecventa anticorpilor anti-centromer la pacienții cu scleroză sistemică poate varia în funcție de originea etnică (crescută la caucazieni, scăzută la hispanici și afro-americani)^1;3;5.

Anticorpii anti-ARN-polimeraza III (RNAP III) se întâlnesc împreună cu anti-RNAP I și anti-RNAP II la 20% din pacienții cu scleroză sistemică, având valoare diagnostică și prognostică. Specificitatea anti-RNAP III și RNAP I este similară însă mai bună decât cea a anticorpilor anti-RNAP II, aceștia din urmă putându-se întâlni în sindroame de tip overlap LES/scleroză sistemică. Anticorpii  anti-RNAP I și anti-RNAP III coexistă întotdeauna. Anticorpii anti-RNAP apar mai frecvent în forma difuză a sclerozei sistemice  și sunt îndreptați împotriva unor proteine nucleolare și nucleare. Complexul RNAP I este localizat în nucleoli, în timp ce proteinele RNAP II și III se găsesc în nucleoplasmă.

Anticorpii anti-fibrilarină (anti-U3RNP) sunt îndreptați împotriva  unei proteine de 34 kDa, subunitate a  familiei de proteine  snRNP (ribonucleoproteine nucleare mici) implicate în procesarea ARN-ului mesager. Anticorpii anti-fibrilarină apar la aproximativ 4% din pacienții cu scleroză sistemică, fiind specifici pentru forma difuză de boală și asociindu-se cu manifestările de miozită, hipertensiune pulmonară și afectare renală.

Acești autoanticorpi au mai fost descriși și la pacienti cu LES,  boală mixtă de țesut conjunctiv și sindrom Raynaud.

Anticorpii anti-Th/To au fost identificați mai recent  și sunt îndreptați împotriva componentelor ribonucleoproteazei  MRP și complexului ribonucleazei P, care se găsesc la nivelul nucleolului. Anticorpii Th/To sunt prezenți la 2-5% din pacienții cu scleroză sistemică, fiind mai frecvenți în populația japoneză. De asemenea, acești anticorpi au fost descriși la pacienți cu LES, sindrom Raynaud și polimiozită. Anticorpii anti-Th/To nu se asociază în general cu anticorpii anti-centromer^1;2.

Anticorpii anti-NOR 90 recunosc un component de 90kDa al regiunii  cromozomiale  în jurul căreia se formează nucleolul (Nucleolus organizer region). Antigenul NOR 90 a mai fost descris și ca hUBF (human upstream binding factor) cu 2 izoforme – factorul de transcriptie al ARN polimerazei I. Anti-NOR 90 sunt întâlniți la pacienți cu scleroză sistemică, sindrom Raynaud, LES, artrită reumatoidă si diferite malignități².

Anticorpii anti PM-Scl sunt îndreptați împotriva proteinelor  complexului nucleolar PM-Scl, compus din 11-16 polipeptide în care componentele antigenice au greutăți moleculare cuprinse între 20 kDa și 110 kDa. Principalele antigene sunt 2 polipeptide de 75 și respectiv 100 kDa, cunoscute ca PM-Scl 75 și PM-Scl 100. Cele 2 antigene sunt independente unul de celălat și nu reacționează încrucișat. Acest complex de proteine este implicat în biosinteza ribozomilor. Anticorpii anti-PM-Scl se asociază frecvent cu sindroamele overlap sclerodermie-polimiozită/dermatomiozită.

Anticorpii anti-Ku sunt îndreptați împotriva unui antigen proteic nucleolar de tip heterodimer, compus din două subunități cu masa moleculară de 70 și respectiv 80 kDa, component al unui complex enzimatic al proteinkinazei dependente de ADN. Acest complex deține un rol important în procese celulare legate de translație, repararea ADN-ului și rearanjarea genelor implicate în sinteza imunoglobulinelor, precum și a receptorilor celulelor T.  Anticorpii anti-Ku sunt întâlniți într-un spectru larg de boli ale țesutului conjunctiv, în special sindroame overlap sclerodermie-miozită, dar și LES (3-10%). Aspectul în imunofluorescența indirectă este de tip granular (pătat); de asemenea a fost descrisă o asociere cu alela HLA DQw1. Prevalența anticorpilor anti-Ku în afecțiunile autoimune este variabilă, originea etnică fiind un element important. Spre exemplu, în America de Nord și Europa au fost descrise cazuri de SLE asociați cu anticorpi anti-Ku, dar nu și în Japonia. Sindromul Sjögren primar, ca și hipertensiunea pulmonară primitivă constituie alte condiții clinice frecvent asociate cu anti-Ku^1;2.

Anticorpii anti-PDGFR

PDGFR (platelet derived growth factor receptor) sunt receptori de suprafață tirozinkinazici  pentru membrii familiei PDGF – factori care reglează proliferarea, diferențierea, creșterea și dezvoltarea celulară. PDGFR dețin un rol important în dezvoltarea embrionului și  contribuie la întreținerea  țesutului conjunctiv la adult. Dereglarea semnalului PDGFR  conduce la ateroscleroză, hipertensiune pulmonară și fibroza organelor. Fibroza rezultă din depunerea excesivă a matricei extracelulare ca urmare a activarii fibroblaștilor (celule de natură mezenchimală). PDGF promovează expansiunea fibroblaștilor, astfel că în leziunile fibrotice se găsesc nivele crescute de PDGF. Anticorpii anti-PDGFR  au fost descriși la pacienți cu scleroză sistemică².

Anticorpii anti-Ro52  sunt îndreptați împotriva unei proteine de 52 kDa. Acești anticorpi sunt nespecifici; ei pot apărea atât în boli autoimune cât și în boli infecțioase cu o prevalență de 5-81%^1;2.

În tabelul de mai jos este menționată sensibilitatea și specificitatea diverselor tipuri de autoanticorpi pentru scleroza sistemică²:

Recomandări –  pacienți cu suspiciune clinică de scleroză sistemică și rezultat pozitiv la testul ANA -imunofluorescență indirectă^1;2.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese)²

Specimen recoltat – sânge venos².

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator².

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare².

Volum probă – minim 1 mL ser².

Cauze de respingere a probei

Stabilitate probă – serul separat este stabil 14 zile la 2-8ºC și timp îndelungat la -20ºC. Nu decongelați/recongelați².

Metodă – imunoblot. Testul utilizează 13 antigene native și recombinate purificate, care sunt fixate  în cip-uri paralele pe membrana unui strip. Antigenele sunt reprezentate, în ordinea fixării pe strip, de:

Într-o primă etapă strip-ul încărcat cu antigenele purificate este incubat împreună cu serul diluat al pacientului. Dacă în ser sunt prezenți anticorpi specifici aceștia se vor lega de antigenele corespunzătoare de pe strip. După o etapă de spălare, strip-ul este incubat cu un conjugat anti-IgG uman marcat cu fosfataza alcalină. Conjugatul se va atașa la porțiunea IgG a complexului antigen-anticorp. După îndepărtarea prin spălare a conjugatului nelegat se adaugă soluția de colorare (substratul enzimei) – un sistem de detecție enzimatică colorimetrică . Dacă este prezent conjugatul legat reacția enzimatică va genera un produs colorat albastru-închis la nivelul benzilor ocupate de anticorpi specifici. Astfel, benzile vizualizate la nivelul stripului sunt rezultatul legării  anticorpilor specifici de antigenele individuale de la nivelul strip-ului.

Pe fiecare strip  există o bandă de control intern. Apariția unei reacții de culoare intense la acest nivel certifică faptul că toate etapele testului imunoblot au fost executate corect².

Valori de referință  și interpretarea rezultatelor

Interpretarea definitivă a rezultatelor testului se face cu ajutorul unui software (după scanarea strip-urilor) care în funcție de intensitatea semnalului, acordă un punctaj pentru fiecare bandă a strip-ului, astfel:

Valori de referință

Bibliografie