Profil serologic virus Epstein Barr (VCA IgG, VCA IgM, EBNA IgG)

Informații generale și recomandări – Profil serologic virus Epstein Barr (VCA IgG, VCA IgM, EBNA IgG)

Virusul Epstein-Barr (EBV) este un virus herpetic limfotrop cu răspândire ubicuitară, care infectează aproximativ 95% din populație, până la vârsta adultă. Reprezintă agentul etiologic al mononucleozei infecțioase și este implicat de asemenea în limfomul Burkitt, carcinomul nazofaringian, sindromul limfoproliferativ X-linkat și sindromul de oboseală cronică.

Transmiterea virusului se realizează în principal prin contactul cu secreții orofaringiene infectate. Replicarea EBV are loc în epiteliul orofaringian având drept rezultat eliberarea virionilor din limfocitele infectate și excretarea acestora în salivă. La copii infecția este adesea asimptomatică. Mononucleoza infecțioasă apare cel mai adesea la adulții tineri, care nu au prezentat o expunere anterioară la virus. După infecția primară, EBV rămâne în organism toată viața, într-o stare latentă¹.

La pacienții imunocompetenți limfocitele B infectate latent și imortalizate se află sub controlul limfocitelor T, de aceea majoritatea infecțiilor reactivate rămân subclinice. La pacienții cu SIDA clona de celule B imortalizate se poate dezvolta într-un limfom^2;4.

Diagnosticul de mononucleoză infecțioasă se stabilește pe date clinice (febră, faringită, adenopatii, hepatosplenomegalie), aspectul frotiului de sânge periferic (limfomonocite atipice) și teste serologice (anticorpi heterofili și/sau anticorpi față de proteinele specifice EBV).

Si alți agenți patogeni cum ar fi citomegalovirusul (CMV), Toxoplama gondii, virusurile hepatitice, HIV pot induce manifestări clinice și hematologice similare mononucleozei infecțioase (sindrom mononucleozic). Confirmarea diagnosticului de infecție acută EBV se face de obicei prin demonstrarea prezenței în ser a anticorpilor heterofili. Totuși, pot să apară dificultăți de diagnostic în situațiile în care anticorpii heterofili sunt absenți, iar manifestările clinice sunt atipice.

Anticorpii heterofili sunt absenți în 10-20% din cazurile de mononucleoză infecțioasă la adult, procentul fiind mai mare la copiii cu infecție manifestă. În aceste situații, confirmarea diagnosticului se face pe baza depistării anticorpilor față de proteinele specifice EBV: antigenul capsidei virale (VCA) și antigenul precoce-difuz [EA(D)]. Prezența anticorpilor VCA IgM este esențială pentru diagnosticul infecției acute.

O infecție EBV primară este definită serologic prin apariția precoce a anticorpilor VCA IgM (imediat după debutul clinic) care ating un nivel maxim la 2 săptămâni, urmată de scăderea progresivă a acestora până la niveluri nedetectabile. Aproape simultan se produce o creștere a anticorpilor VCA IgG. Majoritatea pacienților cu mononucleoză infecțioasă prezintă la prima testare niveluri crescute de anticorpi VCA IgG și IgM. În timp ce VCA IgM dispar în 2-3 luni de la debutul bolii, VCA IgG persistă indefinit la persoanele sănătoase.

Mai există o categorie de anticorpi IgG îndreptați împotriva antigenului nuclear EBV (EBNA) care apar în circulație după câteva săptămâni sau luni de la debutul bolii și persistă timp îndelungat sau chiar toată viața. La pacienții cu infecție asimptomatică detectarea EBNA IgG împreună cu anticorpii VCA IgG și IgM este utilă în diferențierea stadiului precoce de convalescență de fază acută a mononucleozei infecțioase^1;3.

Pregătire pacient – testul nu necesită o pregătire prealabilă³.

Specimen recoltat – sânge venos³.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator³.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare³.

Volum probă – minim 1 mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)³.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat, lipemic sau contaminat bacterian³.

Stabilitate proba – serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei; câteva zile la 2-8ºC; o perioadă mai îndelungată la –20ºC³.

Metodă – imunochimică cu detecție prin chemiluminiscență (CLIA); sunt detectați anticorpii VCA-IgG, VCA-IgM și EBNA-IgG³.

Valori de referință

Anticorpii VCA-IgG

Negativ: < 20 U/mL;  Pozitiv: ≥ 20 U/mL

Anticorpii VCA-IgM

Negativ: < 20 U/mL;  Echivoc: 20-40 U/mL; Pozitiv: >40 U/mL

Anticorpii EBNA-IgG

Negativ: < 5 U/mL;  Pozitiv: ≥ 5 U/mL³.

Interpretarea rezultatelor

Prezența anticorpilor VCA IgM indică infecție primară recentă cu EBV. Prezența anticorpilor VCA IgG indică o infecție în antecedente, fără a se putea preciza vechimea acesteia. Anticorpii anti-EBNA se dezvoltă la 6-8 săptămâni de la infecția primară și persistă toată viața. Peste 90% din populația adultă normală prezintă anticorpi anti-VCA IgG și anti-EBNA IgG.

*Nu poate fi precizat cu certitudine momentul infecției (recentă sau veche) deoarece 5-10% dintre pacienți nu dezvoltă deloc anticorpi anti-EBNA⁵.

Limite și interferențe

Bibliografie