Protoporfirina libera eritrocitara

Determinarea Protoporfirinei libere eritrocitare este recomandată în diagnosticarea protoporfiriei eritropoietice și a protoporfiriei X-link-ate.

Porfiriile sunt un grup de tulburări moștenite genetic, declansate de diverse defecte enzimatice ale sintezei proteinei hem din eritrocite. În funcție de enzima specifică implicată, diferite porfirine și precursorii acestora se acumulează diferit. Modelele de acumulare a porfirinei în eritrocite și plasmă și excreția precursorilor hemului în urină și fecale permit detectarea și diferențierea porfirilor. Testarea nivelului de porfirină eritrocitară este cel mai informativ pentru pacienții cu suspiciune clinică de protoporfirie eritropoietică (EPP) sau protoporfirie dominantă legată de cromozomul X (XLDPP). Prezentarea clinică a EPP și XLDPP este identică, cu apariția simptomelor, de cele mai multe ori in copilărie. Deși sunt de natură genetică, factorii de mediu exacerbează simptomele, afectând în mod semnificativ severitatea și evoluția boalii. EPP este cauzat de scăderea activității ferochelatazei, rezultând niveluri semnificativ crescute de protoporfirină liberă în eritrocite, plasmă și fecale.

Informații generale

O reducere a aportului de fier poate fi recunoscută și prin măsurarea protoporfirinei IX (protoporfirină eritrocitară liberă sau FEP) în globulele roșii periferice. Insuficiența fierului in organism limitează etapa finală de sinteză a hemului, determinând acumularea de FEP în precursorii eritrocitelor¹. Conținutul celular rămâne neschimbat pe toată durata de viață a eritrocitului. Valorile FEP din sângele periferic reflectă, prin urmare, aportul de fier în timpul producției de celule roșii. Nivelurile FEP sunt, de asemenea, crescute în intoxicația cu plumb². FEP este crescut la numai câteva săptămâni de eritropoieză cu deficit de fier și necesită o perioadă similară pentru normalizare, odată cu restabilirea unui aport adecvat de fier³.

De asemenea, FEP se determină pentru diagnosticarea/monitorizarea protoporfiriei eritropoietice sau protoporfiriei legată de X⁴ (X-Linked Protoporphyria), o boală autozomală. Protoporfiria eritropoietică și protoporfiria legată de X sunt fotodermatoze genetice rare, rezultate din defecte ale enzimelor căii hemo-biosintetice. Protoporfiria eritropoietică rezultă din deficiența parțială a ferochelatazei, iar protoporfiria legată de X rezultă in urma unor mutații- ALAS2. Ambele tulburări duc la acumularea de protoporfirină eritrocitară, care este eliberată în plasmă și preluată de ficat și endoteliu vascular. Protoporfirina acumulată este activată de expunerea la lumina soarelui, generând reacții care determină  deteriorarea țesuturilor și apariția durerii⁵.

Recomandări pentru determinarea protoporfirinei libere eritrocitară^4,5,6,7,8

• Anemia cu deficit de fier
• Intoxicația cronică cu metale grele (în principal plumb) sau diverse substanțe chimice organice
• Porfiria eritropoietică congenitală (CEP) (boală autozomală recesivă cauzată de deficitul de uroporfirinogen III sintază)
• Porfiria hepatoeritropoietică (HEP) (boală autozomală recesivă cauzată de deficitul uroporfirinogen decarboxilazei)

Pregătire pacient- trebuie să se evite consumul de alcool cu 24 de ore înainte de a se face recoltarea probei⁹.

Specimen recoltat –sânge venos⁹

Recipient de recoltare –vacutainer cu anticoagulant heparină sodică⁹

Volum probă – minim 3 mL⁹

Cauze de respingere a probei- specimen hemolizat⁹

Stabilitate probă – timp de 7 zile la frigider⁹

Metodă – Cromatografie lichidă de înaltă performanță cu detector de fluorescență⁹

Valori de referință   <20 mcg/dL⁹

Limite si interferente

Alcoolul suprimă activitatea enzimatică care poate duce la rezultate fals positive, dacă este ingerat în ultimele 24 de ore de la recoltarea sângelui venos⁹.

Bibliografie

1. Balwani, M., Bloomer, J., Desnick, R., & Porphyrias Consortium of the NIH-Sponsored Rare Diseases Clinical Research Network. (2012). Erythropoietic Protoporphyria, Autosomal Recessive. In M. P. Adam (Eds.) et. al., GeneReviews®. University of Washington, Seattle.
2. Kaneko, M., Kazatani, T., & Shikata, H. (2020). Occupational Lead Poisoning in a Patient with Acute Abdomen and Normocytic Anemia. Internal medicine (Tokyo, Japan), 59(12), 1565–1570. https://doi.org/10.2169/internalmedicine.4176-19
3. Marsh, W. L., Jr, Nelson, D. P., & Koenig, H. M. (1983). Free erythrocyte protoporphyrin (FEP) I. Normal values for adults and evaluation of the hematofluorometer. American journal of clinical pathology, 79(6), 655–660. https://doi.org/10.1093/ajcp/79.6.655
4. Balwani M. (2019). Erythropoietic Protoporphyria and X-Linked Protoporphyria: pathophysiology, genetics, clinical manifestations, and management. Molecular genetics and metabolism, 128(3), 298–303. https://doi.org/10.1016/j.ymgme.2019.01.020
5. Balwani, M., Desnick, R., & Porphyrias Consortium of the NIH-Sponsored Rare Diseases Clinical Research Network. (2013). X-Linked Protoporphyria. In M. P. Adam (Eds.) et. al., GeneReviews®. University of Washington, Seattle.
6. Morales, N. P., Chunephisal, P., Janprasit, J., Ishida, Y., Luechapudiporn, R., & Yamada, K. I. (2019). Kinetics and localisation of haemin-induced lipoprotein oxidation. Free radical research, 53(9-10), 968–978. https://doi.org/10.1080/10715762.2019.1660323
7. Vogeser, M., Stauch, T., & Minder, E. (2011). Results of a pilot external quality assessment study on free protoporphyrin in erythrocytes. Clinical chemistry and laboratory medicine, 49(6), 1059–1060. https://doi.org/10.1515/CCLM.2011.177
8. Hannonen, P., Möttönen, T., & Oka, M. (1986). Serum ferritin and free erythrocyte protoporphyrin in rheumatoid arthritis. Rheumatology international, 6(4), 185–188. https://doi.org/10.1007/BF00541286
9. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. [on-line]: https://www.mayocliniclabs.com [Accesat la data de 8.05.2021]