Virus influenza A si B-serologie

Informații generale

Virusurile gripale sunt membri ai familiei Orthomyxoviridae. Această familie este reprezentată de virusuri al căror genom constă în segmente de ARN monocatenare. Există patru genuri din această familie: tipurile A, B, C și Thogotovirus, dintre care, numai genurile A și B sunt relevante clinic pentru oameni^1,2.

Virusurile gripale se transmit în principal prin aerosoli, picături relativ mari (5 μm) create în special în timpul vorbirii, tusei sau strănutului, intrând astfel în mucoase prin contact la distanțe mici³. Studiile au sugerat, de asemenea, că transmisia ar putea avea loc prin intermediul unor picături mai mici de 5 μm, capabile să rămână în aer perioade mai lungi (transmisie aerogenă). În plus, transmiterea poate avea loc prin contactul direct cu suprafețe contaminate cu virusuri (de exemplu, strângerea mâinilor) și contactul ulterior gură-nas. După debutul infecției, virusurile se multiplică în mucoasele nazală și laringiană. Această replicare afectează și căile respiratorii inferioare, pe măsură ce infecția progresează⁴.

O caracteristică clinică a gripei umane este creșterea bruscă a temperaturii, ajungând la valori de 38.5°C,  la 1-3 zile după infecție. Alte simptome includ cefaleea, dureri la nivelul membrelor, oboseală, tuse uscată. Starea de infectie poate debuta cu puțin înainte de apariția simptomelor clinice (24 ore)  și persistă de obicei 3-5 zile. Copiii mici pot excreta virusurile mai devreme și pe o perioadă mai lungă de timp, comparativ cu adulții⁵.

Anticorpii specifici virusului gripal din ser pot fi determinați sub forma unor niveluri totale de anticorpi sau pot fi identificați în subcategorii de anticorpi IgA, IgM, IgG. Metodele utilizate în mod tradițional includ reacția de legare a complementului și metode precum tehnicile imunoenzimatice (EIA) și testul de imunofluorescență (IFT). Pot fi utilizate si teste rapide de diagnosticare a gripei, care oferă rezultate în decurs de aproximativ 10-15 minute, dar acestea pot sa nu fie la fel de specifice, comparativ cu  teste gripale serologice,  imunoenzimatice.

Recomandări pentru determinarea Virus influenza A și B – serologie

• Diagnosticul infecțiilor provocate de virusul influenza A și B^1,2,3

Specimen recoltat – sânge venos⁷

Prelucrare necesară după recoltare – Proba se centrifughează și se alicotează serul într-un tub steril⁷.

Volum probă – 1 mL⁷

Stabilitate probă – probă refrigerată⁷

Metodă:  Enzym-Immunoassay (EIA)

Valori de referință⁷

Anticorpi anti- Influenza A IgA <10 U/ml

Anticorpi anti- Influenza A IgG <10 U/ml

Anticorpi anti- Influenza B IgA<10 U/ml

Anticorpi anti- Influenza B IgG<10 U/ml

Bibliografie

1. Arbeitskreis Blut, Untergruppe «Bewertung Blutassoziierter Krankheitserreger» (2009). Influenza Virus. Transfusion medicine and hemotherapy : offizielles Organ der Deutschen Gesellschaft fur Transfusionsmedizin und Immunhamatologie, 36(1), 32–39. https://doi.org/10.1159/000197314
2. Hutchinson E. C. (2018). Influenza Virus. Trends in microbiology, 26(9), 809–810. https://doi.org/10.1016/j.tim.2018.05.013
3. Te Velthuis, A. J., & Fodor, E. (2016). Influenza virus RNA polymerase: insights into the mechanisms of viral RNA synthesis. Nature reviews. Microbiology, 14(8), 479–493. https://doi.org/10.1038/nrmicro.2016.87
4. Pleschka S. (2013). Overview of influenza viruses. Current topics in microbiology and immunology, 370, 1–20. https://doi.org/10.1007/82_2012_272
5. van der Vries, E., Schutten, M., Fraaij, P., Boucher, C., & Osterhaus, A. (2013). Influenza virus resistance to antiviral therapy. Advances in pharmacology (San Diego, Calif.), 67, 217–246. https://doi.org/10.1016/B978-0-12-405880-4.00006-8
6. Bishai, F. R., & Galli, R. (1978). Enzyme-linked immunosorbent assay for detection of antibodies to influenza A and B and parainfluenza type 1 in sera of patients. Journal of clinical microbiology, 8(6), 648–656. https://doi.org/10.1128/jcm.8.6.648-656.1978
7. Tests. Influenza A and B antibody. [on-line]: https://www.labcorp.com (Accesat la data de 20.10.2021)