Virus sincitial respirator (RSV) – antigen

Informații generale: Virus sincitial respirator (RSV) – antigen

Virusul respirator sincițial (RSV) este un agent patogen infecțios care infectează tractul respirator uman, provocând o afecțiune asemănătoare gripei. Majoritatea persoanelor sănătoase se recuperează spontan, într-un interval de 1 până la 2 săptămâni, de la infecția cu RSV, dar aceasta poate fi severă la sugari, copii mici și adulții vârstnici.

Virusul este cea mai frecventă cauză a bronșiolitei (inflamația căilor respiratorii mici din plămân) și a pneumoniei, la copiii sub 1 an și este recunoscut din ce în ce mai mult ca fiind o cauză frecventă a bolilor respiratorii (chiar pneumonii) și la adulții¹. RSV se poate răspândi prin:

• Picături aerosolice provenite de la o persoană infectată care tușește sau strănută
• Contact cu o suprafață (ex clanța ușii) contaminată
• Contact direct (ex. sărut) cu o persoană infectată^1,2

Persoanele infectate cu RSV sunt de obicei contagioase timp de 3 până la 8 zile. Cu toate acestea, unii sugari și persoanele cu sistemul imunitar slăbit pot continua să răspândească virusul chiar și după ce nu mai prezintă simptome, timp de până la 4 săptămâni. Copiii sunt adesea expuși și infectați cu RSV în afara casei, cum ar fi în școală sau în centrele de îngrijire a copiilor. Ei pot transmite apoi virusul altor membri ai familiei. RSV poate supraviețui timp de multe ore pe suprafețe dure, însă pe suprafețe moi supraviețuiește pentru perioade mai scurte de timp^3,4.

Simptomele clinice ale RSV sunt nespecifice și se pot suprapune cu alte infecții respiratorii virale, precum și cu unele infecții bacteriene. Sunt disponibile mai multe tipuri de teste de laborator pentru confirmarea infecției cu RSV.

Acesta poate fi detectat prin tehnica PCR în probe recoltate din tractul respirator superior și inferior. Tampoanele sau aspiratele nazofaringiene sunt tipurile de probe preferate pentru detectarea ARN-ului RSV. Lichidul de lavaj bronhoalveolar, spălătura bronșică, aspiratul endotraheal și sputa sunt probe adecvate, pentru detectarea infecției cu RSV a tractului respirator inferior^5,6.

Cele mai utilizate tipuri de teste clinice de laborator pentru RSV sunt⁷:

• RT-PCR care este mai sensibilă decât testarea culturii și a antigenului
• Identificarea de antigen, care este foarte sensibilă la copii, dar nu și la adulți

Recomandări pentru determinarea antigenului din exudat al virusului sincițial respirator^2,6

• Screening în perioadele specifice, și anume primăvara și toamna, pentru persoanele simptomatice
• Diagnosticul infecției cu virus sincițial respirator

Specimen recoltat – secreție nazală¹

Recipient de recoltare – tampon uscat simplu, fara mediu de transport

Cauze de respingere a probei⁹

• Tampon uscat (cantitate insuficientă)
• Specimen contaminat
• Specimen transportat/depozitat incorect

Metodă – imunoenzimatică⁹

Interpretare rezultate⁹

Dacă un test RSV este pozitiv, este probabil ca persoana să aibă o infecție cu virus respirator sincițial. Un test pozitiv poate confirma și existența RSV în comunitate.

Un test RSV negativ poate sugera că persoana testată, simptomatică, este infectată cu un alt virus. Acest rezultat se mai poate datora fie recoltării unor cantitati prea mici de probă din zona nasofaringiană, fie incapacitatii persoanei testate de a elimina în secrețiile respiratorii, niveluri detectabile de virus. Adulții au tendința de a elimina mai puțin virus, comparativ cu sugarii, iar cei care se prezintă după un numar mai mare de zile de la infectarea cu RSV, vor elimina mai puțin virus, comparativ cu cei ce se prezintă la testare după o infecție mai recentă.

Bibliografie

1. Waris, M. E., Heikkinen, T., Osterback, R., Jartti, T., & Ruuskanen, O. (2007). Nasal swabs for detection of respiratory syncytial virus RNA. Archives of disease in childhood, 92(11), 1046–1047. https://doi.org/10.1136/adc.2006.113514
2. Borchers, A. T., Chang, C., Gershwin, M. E., & Gershwin, L. J. (2013). Respiratory syncytial virus–a comprehensive review. Clinical reviews in allergy & immunology, 45(3), 331–379. https://doi.org/10.1007/s12016-013-8368-9
3. Pierangeli, A., Scagnolari, C., & Antonelli, G. (2018). Respiratory syncytial virus. Minerva pediatrica, 70(6), 553–565. https://doi.org/10.23736/S0026-4946.18.05312-4
4. Pangesti, K., Abd El Ghany, M., Walsh, M. G., Kesson, A. M., & Hill-Cawthorne, G. A. (2018). Molecular epidemiology of respiratory syncytial virus. Reviews in medical virology, 28(2), 10.1002/rmv.1968. https://doi.org/10.1002/rmv.1968
5. Rostad C. A. (2019). Respiratory Syncytial Virus: Spectrum of Clinical Manifestations and Complications in Children. Pediatric annals, 48(9), e349–e353. https://doi.org/10.3928/19382359-20190815-01
6. Centers for disease control and prevention. Respiratory Syncytial Virus Infection. [on-line]: https://www.cdc.gov/rsv/index.html (Accesat la data de 14.11.2021)
7. Collins, P. L., Fearns, R., & Graham, B. S. (2013). Respiratory syncytial virus: virology, reverse genetics, and pathogenesis of disease. Current topics in microbiology and immunology, 372, 3–38. https://doi.org/10.1007/978-3-642-38919-1_1
8. Jepsen, M. T., Trebbien, R., Emborg, H. D., Krause, T. G., Schønning, K., Voldstedlund, M., Nielsen, J., & Fischer, T. K. (2018). Incidence and seasonality of respiratory syncytial virus hospitalisations in young children in Denmark, 2010 to 2015. Euro surveillance : bulletin Europeen sur les maladies transmissibles = European communicable disease bulletin, 23(3), 17-00163. https://doi.org/10.2807/1560-7917.ES.2018.23.3.17-00163
9. Schützle, H., Weigl, J., Puppe, W., Forster, J., & Berner, R. (2008). Diagnostic performance of a rapid antigen test for RSV in comparison with a 19-valent multiplex RT-PCR ELISA in children with acute respiratory tract infections. European journal of pediatrics, 167(7), 745–749. https://doi.org/10.1007/s00431-007-0581-1