Hepatita C și diagnosticul de laborator al formei sale cronice

Hepatitele cronice B și C sunt boli infecțioase care provoacă leziuni grave hepatice, cancer și moarte prematură. Conform unor date statistice furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică din România, hepatitele B și C, la nivel mondial, sunt responsabile pentru două din trei decese, cauzate de cancerul hepatic¹.

Cu toate acestea, evoluția incidenței hepatitelor virale B și C în România este în scădere, trendul descendent fiind înregistrat și raportat într-un document elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, pentru perioada 2006 -2020². Autoritățile consideră că cifrele nu evidențiază situația reală din România. În anul 2020 au intrat în sistemul național de supraveghere doar 21 de cazuri nou depistate de hepatită virală B, toate în stadiul acut și nu a fost înregistrat niciun caz de hepatită C, probabil datorită contextului COVID-19.

Recomandările din acest raport sunt legate de îmbunătățirea sistemului prin care se notifică și se declară aceste infecții, precum și de actualizarea legislației pentru a include în raportare și cazurile diagnosticate cu hepatită cronică.

70% dintre persoanele diagnosticate cu Hepatita C dezvoltă o formă cronică

Despre virusul hepatitei C s-au scris numeroase articole, iar la întrebarea „Ce este hepatita C”, oricine poate răspunde că este o infecție a ficatului cauzată de virusul hepatitic C, prin care funcțiile ficatului sunt alterate.

Calea de transmitere este foarte cunoscută mai ales în rândul tinerilor, numeroase acțiuni de prevenție amintind despre riscurile contactului sexual neprotejat, efectuarea unui piercing sau tatuaj în condiții precare, utilizarea la comun a obiectelor înțepătoare (forfecuțe de unghii, lame de ras, periuțe de dinți), toate putând duce la transmiterea infecției cu virus hepatitic C. O altă cale de transmitere a virusului este cea verticală – de la mamă la făt – sau prin intermediul administrării intravenoase de droguri, prin utilizarea de ace și seringi contaminate.

Hepatita C și formele bolii

Hepatita C se prezintă sub două forme – hepatită acută și hepatită cronică – clasificate în funcție de durata de evoluție. Hepatita C, în primele 6 luni de la contactul infectant reprezintă forma acută. Aceste infecții sunt frecvent asimptomatice, nu pun viața pacientului în pericol, și aproximativ 30% dintre persoanele infectate elimină spontan virusul (remisie spontană), fără niciun tratament.

Restul de 70% dintre persoanele diagnosticate cu hepatită C vor dezvolta infecție cronică cu VHC (forma cronică). La acești pacienți, riscul de ciroză variază între 15% și 30%, în decurs de 20 de ani¹. Tabloul clinic este completat de slăbiciune, pierdere în greutate și probleme de coagulare a sângelui. Manifestări mai puţin comune sunt: greaţă, mialgii (dureri musculare), artralgii (dureri articulare). Infecţia cu VHC poate fi însoţită de tulburări cognitive.

În hepatita cronică VHC există și complicații extrahepatice: renale (glomerulonefrite), vasculare (crioglobulinemia mixtă esențială, sindromul Sjogren), cutanate (lichenul plan), hematologice (anemie aplastică, purpura trombocitopenică, limfoame) sau endocrinologice (diabet zaharat de tip 2, sindrom metabolic).

Etapele de  diagnosticare a Hepatitei C

Confirmarea infecției cu virusul hepatitic C se face printr-un test de sânge, testul de depistare a anticorpilor anti-VHC. Un rezultat pozitiv înseamnă că persoana a fost expusă la virus, însă testul nu permite distincţia dintre o infecţie curentă şi o infecţie în antecedente. Pentru a confirma infecția cu VHC, medicul recomandă efectuarea unui test pentru evaluarea încărcăturii virale VHC, pentru a verifica dacă există replicare (multiplicare) virală. Determinarea viremiei este utilă atât în urmărirea progresiei bolii, cât și în evaluarea eficienţei terapiei antivirale.

În etapa a treia se poate efectua un test pentru detecția genotipului de virus hepatitic C. Testul este posibil numai în cazul existenţei unei viremii C > 500 UI/mL. Pe baza analizei filogenetice a secvenţei genomice tulpinile VHC sunt clasificate în 7 genotipuri distincte (VHC 1-7), enumerate în ordinea prevalenței:

• Genotipul 1 este responsabil de ~ 46% din infecțiile cronice cu VHC;
• Genotipul 3 este responsabil de ~ 22% din infecțiile cronice cu VHC;
• Genotipul 2 este responsabil de ~ 13% din infecțiile cronice cu VHC;
• Genotipul 4 este responsabil de ~ 13% din infecțiile cronice cu VHC.

Genotipul 1(G1) și genotipul 3 (G3) al HVC sunt asociate cu diverse prezentări clinice, inclusiv cu diferite grade de severitate a steatozei hepatice și răspuns variabil, atât la terapiile cu interferon cât și la antivirale cu acțiune directă (DAA). Genotipurile 1a, 1b şi 4 răspund mai puţin la terapia clasică cu interferon.

Confirmarea diagnosticului de hepatită cronică virală C⁴

Medicul poate suspecta un caz de hepatită cronică dacă pacientul prezintă astenie, anemie, tulburări de coagulare, disfuncție cognitivă, depresie, manifestări extrahepatice – incluzând crioglobulinemie, lichen plan, porfiria cutanea tarda, și glomerulonefrita membranoasă sau asocieri cu limfomul non-Hodgkin.

Diagnosticul infecției cronice cu VHC se confirmă prin investigații clinice și analize de laborator.

La examenul ecografic abdominal se constată hepatomegalie (volumul ficatului este mărit) de diferite grade la 30% dintre cazuri, splenomegalie (volumul splinei este mărit) în 10-15% cazuri.

Majoritatea pacienţilor au creşteri uşoare ale transaminazelor. Până la o treime dintre pacienţi au valori normale ale ALT serice (Martinot-Peignoux, 2001; Puoti, 2002).  Aproximativ 25% dintre pacienţi au o concentraţie serică a ALT de 2 – 5 ori mai mare decât valoarea maximă a intervalului de referință.

Prin efectuarea testului biochimic fibromax sunt evaluate stadiile fibrozei, gradul de steatoză hepatica și activitatea necroinflamatorie virală asupra țesutului hepatic. Fibromax este o combinaţie de 5 teste non-invazive diferite: FibroTest, ActiTest, SteatoTest, NashTest şi AshTest. Are la bază un algoritm care combină rezultatele obţinute la determinarea unor markeri biochimici serici (alfa-2macroglobulina, haptoglobina, apolipoproteina A1, bilirubina totală, gamaglutamiltranspeptidaza – GGT, alanin-aminotransferaza ALT, aspartat – aminotransferaza AST, glicemia bazală, colesterol, trigliceride), cu vârsta, sexul, greutatea şi înălţimea pacientului, pentru a evalua gradul afectării hepatice.  

Hepatita cronică cu VHC poate fi tratată (terapie antivirală) și chiar vindecată, dar este încă o afecțiune gravă. În fiecare an, 1 – 4% dintre persoanele cu ciroză vor dezvolta carcinom hepatocelular. Dintre persoanele diagnosticate cu ciroză, 3 – 6% vor evolua către boli hepatice avansate⁵. Conduita preventivă este esențială pentru pacienții diagnosticați cu hepatită C: menținerea unei greutăți normale, evitarea excesului de grăsimi din alimentație, evitarea alcoolului, evaluarea periodică a analizelor hepatice și controlul regulat la medicul specialist, vor deveni rutină și vor crește calitatea vieții pacientului. Medicamentele antivirale actuale pot vindeca mai mult de 95% dintre persoanele cu infecție cu hepatită C, dar accesul la diagnostic și tratament este încă redus. În prezent nu există un vaccin eficient împotriva hepatitei C.

Referințe:

1. https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2019/07/Analiza-de-situatie-ZMH-2019.pdf
2. https://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/hepatita-virala-tip-b-si-c/2303-hepatita-virala-b-si-c-anul-2020-analiza/file
3. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-c
4. https://www.healthline.com/health/chronic-hepatitis-c#diagnosis
5. https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2021/02/PCN-24-Hepatita-cronic%C4%83-cu-virusul-hepatitei-C-la-adult_.pdf
6. https://www.healthline.com/health/chronic-hepatitis-c#outlook