Rubeola: o boală a copilăriei

Rubeola – prezentare generală

Rubeola este o infecție virală contagioasă caracterizată în special printr-o erupție specifică, maculo-papuloasă la nivel cutanat. Se mai numește rujeola germană/ rujeola de trei zile sau pojărel¹. În timp ce la majoritatea oamenilor această infecție se poate manifesta cu simptome ușoare sau chiar absente, ea poate provoca efecte grave la făt, atunci când mamele se infectează în timpul sarcinii.

Infecția este extrem de contagioasă, dar poate fi prevenită prin vaccinare (ROR –> rujeola – oreion – rubeolă)².

În multe țări, infecția cu rubeolă este rară sau chiar inexistentă, deoarece majoritatea copiilor sunt vaccinați împotriva infecției la o vârstă fragedă. Cu toate acestea, deoarece vaccinul nu este utilizat la scară largă, virusul provoacă în continuare probleme de sanătăte grave copiilor ale căror mame sunt infectate în timpul sarcinii. Acest lucru trebuie luat în considerare înainte de a pleca în străinătate, mai ales în cazul femeilor gravide³.

Rubeola simptome și cauze

Rubeola este cauzată de un virus (togavirus) care se transmite de la persoană la persoană direct, aerogen, prin tuse sau strănut, iar în cazul femeilor însărcinate, virusul se transmite transplacentar la făt. Perioada de incubație este de 2-3 săptămâni.

Semnele și simptomele rubeolei sunt adesea greu de observat, în special la copii. De obicei durează aproximativ una până la cinci zile și este caracterizată prin: febră ușoară (38,9 C⁰), durere de cap, nas înfundat/ congestie nazală, ochi inflamați, roșii, ganglioni limfatici măriți și sensibili la nivelul gâtului, cefei și în zona posterioară a urechilor, o erupție cutanată, care începe pe față și se extinde rapid pe trunchi și apoi pe brațe și picioare, în această succesiune, urmând a persista câteva zile înainte de a dispărea. Mai pot fi semnalate dureri articulare, în special la femeile tinere.

O persoană care a fost infectată cu virusul care provoacă rubeola este contagioasă timp de 1-2 săptămâni, înainte de apariția erupției cutanate, până la aproximativ una sau două săptămâni după dispariția erupției cutanate. O persoană infectată poate răspândi boala înainte de a fi diagnosticată cu certitudine.

Principala preocupare în cazul infecției  rubeolice este atunci când o femeie însărcinată o contactează pentru prima dată, în primele trei luni de sarcină. Copilul în curs de dezvoltare (fătul) este cel mai vulnerabil în acest moment, la prezența acestui virus. Dacă rubeola este transmisă de la mamă la făt, aceasta poate provoca avort spontan, nașterea unui copil mort sau sindromul rubeolic congenital (SRC), un grup de malformații congenitale grave care vor afecta permanent copilul. SRC poate provoca dizabilități intelectuale și de dezvoltare, surditate, afectarea cristalinului (cataractă), un cap anormal de mic (microcefalie), probleme hepatice și defecte cardiace.

Se recomandă ca toate femeile gravide, dar și cele care doresc să rămână însărcinate, să fie testate pentru evaluarea statusului imun pentru această infecție⁴.

Complicațiile rubeolei și cum le putem preveni

Rubeola este o infecție ușoară. Odată ce un pacient a trecut prin boală, va rămâne cu imunitate pentru toată viața. Post infecție, la unele femei poate apărea artrită la nivelul degetelor, articulațiilor genunchilor, care durează în general aproximativ o lună. În cazuri rare, rubeola poate provoca o infecție a urechii sau inflamația creierului⁵. Trebuie să vă adresați imediat medicului dacă există oricare dintre următoarele simptome în timpul sau după o infecție cu rubeolă: dureri de cap prelungite, durere de ureche, gât înțepenit⁶.

În cazul femeilor gravide care au contactat rubeola în primele 12 săptămâni de sarcină, consecințele pentru copilul nenăscut pot fi severe și, în unele cazuri, fatale. Astfel, până la 80% dintre sugarii născuți pot dezvolta sindromul rubeolic congenital, caracterizat prin: întârzieri ale creșterii, cataractă, surditate, defecte cardiace congenitale, defecte în alte organe, dizabilități intelectuale. Consecințele patologice asupra fătului și nou-născutului depind de teratogenitatea virusului și de vârsta gestațională la care s-a contractat infecția. Este unanim acceptat faptul că riscul scade odată cu creșterea vârstei gestaționale; astfel riscul este maxim în cursul primelor două luni de sarcină (40-60%) și scade progresiv în lunile patru și cinci (10-20%). Studiile au demonstrat faptul că infecția fetală este rară după trimestrul II de sarcină⁷.

Prevenția

Vaccinul împotriva rubeolei este administrat de obicei, ca vaccin combinat împotriva rujeolei-oreionului-rubeolei (ROR). În România, Ministerul Sănătății are inclus în schema obligatorie de vaccinare, vaccinul ROR sub forma a 2 doze. Medicii recomandă copiilor să primească prima doză de vaccin ROR la vârsta de 1 an, iar cea de a 2-a la 5 ani[4]. Este deosebit de important ca fetele să primească vaccinul pentru a preveni rubeola în timpul vieții, la viitoarele sarcini.

Rubeola – Diagnostic

Diagnosticul clinic al rubeolei este uneori dificil; prin urmare, testele de laborator reprezintă un instrument important în diagnosticul şi monitorizarea infecţiei acute⁹.

Testele serologice specifice rubeolei sunt utilizate pentru a detecta anticorpii din sânge care se dezvoltă ca răspuns la o infecție rubeolică sau în urma imunizării. Testarea rubeolei se recomandă pentru:

• screening-ul pentru determinarea statusului imun matern. 
• diagnosticul unei infecții recente sau trecute.
• identificarea persoanelor care nu au fost niciodată expuse la virus și a celor care nu au fost vaccinate.
• nou-născutul care este suspectat că s-a infectat în timpul sarcinii sau care prezintă defecte congenitale (pierderea auzului, defecte cardiace sau lentila tulbure a ochilor – cataractă) care ar putea fi cauza sindromului congenital de rubeolă.

Există două tipuri de anticorpi specifici rubeolei care pot fi detectați în laborator, IgM și IgG:

Anticorpii specifici de tip IgM sunt primii anticorpi care apar în sânge după expunerea la virus. Nivelul lor ​​crește în sânge în aproximativ 7 până la 10 zile de la infecție și apoi scade în următoarele câteva săptămâni, cu excepția unui nou-născut infectat, la care pot fi detectați timp de câteva luni până la un an.

Anticorpii specifici de tip IgG apar de obicei după aproximativ 1 săptămână de la sinteza anticorpilor IgM și rămân în circulația sanguină pe viață, oferind protecție împotriva reinfecției.

Prezența anticorpilor de tip IgM în sânge indică o infecție recentă, în timp ce prezența anticorpilor IgG poate indica: o infecție rubeolică recentă, infecție în antecedente sau imunitate obținută prin vaccinare (vaccin rubeolic – ROR).

Alte teste de laborator:

Virusul rubeolei-Aviditate IgG poate indica excluderea unei infecții recente în cazul în care se obțin rezultate pozitive pentru anticorpii IgG și IgM față de virusul rubeolei.

Virusul rubeolei ARN (în sânge, lichid amniotic, urină, LCR) diagnosticul pre- și postnatal al infecțiilor congenitale cu virusul rubeolei.

Cum pot fi interpretate rezultatele acestor teste?

La un adult sau copil, absența anticorpilor de rubeolă IgG înseamnă că persoana probabil nu a fost expusă la virusul rubeolei sau nu a fost vaccinată și în acest fel nu este protejată împotriva acestuia.

Prezența anticorpilor IgG, dar nu și a anticorpilor IgM, indică un istoric al expunerii anterioare la virus sau la vaccinare și indică faptul că persoana testată ar trebui să fie imună la virusul rubeolei.

Prezența anticorpilor IgM, cu sau fără anticorpi IgG, la un copil sau adult indică o infecție recentă cu virusul rubeolei.

Prezența anticorpilor IgG, dar nu a anticorpilor IgM, la un nou-născut înseamnă că anticorpii IgG ai mamei au trecut la bebeluș transplacentar și acești anticorpi pot proteja copilul de infecția cu rubeolă, deși ar trebui să scadă de 4-8 ori până la vârsta trei luni și să dispară până la vârsta de 6 până la 12 luni.

Prezența anticorpilor IgM la un nou-născut indică faptul că bebelușul a fost infectat în timpul sarcinii.

Tabelul de mai jos rezumă informații despre rezultatele testelor¹⁰:

Rubeola – tratament

Nu există un tratament care să reducă perioada infecției cu rubeolă, iar simptomele nu necesită un tratament specific, deoarece ele sunt adesea ușoare. Cu toate acestea, în perioada infecțioasă se recomandă adesea izolarea față de persoanele sănătoase – în special femeile însărcinate.  Se recomandă măsuri simple de auto-îngrijire, cum ar fi: odihna la pat, anumite medicamente pentru ameliorarea febrei și a durerilor¹¹.

Referințe:

1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/rubella/symptoms-causes/syc-20377310
2. https://labtestsonline.org/tests/rubella-test
3. https://www.healthline.com/health/rubella#symptoms
4. https://www.cnscbt.ro/index.php/calendarul-national-de-vaccinare
5. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/rubella/diagnosis-treatment/drc-20377315