Guta: rezultatul unei tulburări metabolice

Guta este este o boală reumatologică inflamatorie, metabolică, caracterizată prin creșterea nivelului de acid uric din sânge (hiperuricemie), doar 20% dintre persoanele cu hiperucemie dezvoltând însă această boală. Procesul inflamator este declanșat atunci când în organism se acumulează o cantitate crescută de acid uric care precipită sub forma unor cristale aciculare (urați) și se acumulează în principal în articulații și țesuturi. În timpul episoadelor acute, anumite articulații se tumefiază în doar câteva ore și devin extrem de dureroase.

Inflamația dispare spontan în decurs de una până la două săptămâni. În timp, crizele de gută devin mai frecvente și au o durată mai mare, unii pacienți putând dezvolta o formă cronică de boală, numită artrită gutoasă¹.

Guta este mai întâlnită în țările industrializate (de exp. Germania) unde se estimează că 1 – 2% din populație este afectată. Frecvența la bărbați este de 5 ori mai mare decât la femei, aceștia fiind afectați la vârste mai mari de 40 de ani, în timp ce la femei, patologia apare după menopauză.

Guta simptome și cauze

Crizele de gută apar aproape întotdeauna brusc și adesea noaptea sau dimineața devreme.

Cele mai frecvente simptome întâlnite sunt:

• Dureri articulare intense: guta afectează de obicei articulația halucelui (degetul mare de la picior), dar poate afecta orice altă articulație, cum ar fi: glezna, genunchii, coatele, articulația mâinii și degetele.
• O stare persistentă de disconfort la nivelul articulațiilor, ce poate dura zile sau săptămâni.
• Inflamație articulară cu tumefierea zonei, țesuturi calde și roșii și limitarea mișcărilor.

Anumite afecțiuni medicale pot contribui, de asemenea, la producerea și acumularea de acid uric, cum ar fi cele din bolile limfo- sau mieloproliferative, policitemia vera, boala Paget, psoriazis, liză tumorală, hemoliză, rabdomioliză sau boli renale acute sau cronice.

Pe lângă nivelurile crescute de acid uric, pot fi implicați și alți factori, cum ar fi calitatea lichidului articular, care, în cantitate insuficientă, poate crește riscul formării de cristale de acid uric.

Alți parametri care pot influența apariția gutei sunt nivelul pH-ului lichidului articular și persistența unor temperaturi scăzute, la nivelul articulației².

Guta – de la factori de risc, la complicații

Hiperuricemia este factorul principal care provoacă guta. Persoanele care au avut deja un atac de gută prezintă un risc mai mare de apariție a unor atacuri durerose recurente.

Alți factori care pot crește riscul de apariție a  gutei sunt:

• Dieta: Consumul de alimente bogate în carne roșie și crustacee și consumul de băuturi îndulcite cu zahăr din fructe (fructoză) provoacă hiperuricemie, ceea ce duce la creșterea riscului de gută. Consumul de alcool, în special de bere;
• Obezitatea – va crește producția de acid uric, iar rinichii îl vor excreta cu dificultate;
• Condiții medicale – hipertensiunea arterială netratată și afecțiuni cronice, cum ar fi diabetul, obezitatea, sindromul metabolic, bolile cardiace și renale;
• Anumite medicamente – Aspirina în doze mici și tratamente cu anumite clase de antihipertensive (diuretice tiazidice, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) și beta-blocante, medicamentele imuno-supresoare post transplant de organe,  pot crește, de asemenea, nivelul de acid uric;
• Istoricul familial de gută  la persoanele care au  în familie cazuri cu această afecțiune;
• Vârsta și sexul – Guta este mai frecventă la bărbați, aceștia fiind mai predispuși să dezvolte gută la vârste mai tinere, de obicei între 30 și 50 de ani. Deși femeile au o tendință de a avea niveluri mai scăzute de acid uric, după menopauză, aceste niveluri sunt aproximativ egale cu cele ale bărbaților;
• Operații recente sau traumatisme – pot  declanșa un atac de guta³.

După o medie de aproximativ doisprezece ani, guta poate deveni cronică și poate deteriora articulațiile.

O altă posibilă consecință a gutei este dezvoltarea unor noduli calcaroși numiți tofi, care se formează din depozitele de acid uric din țesuturile moi. De obicei, aceștia se acumulează de-a lungul a câțiva ani, în special la coate, tendoanele lui Ahile, articulațiile degetelor de la mâini, picioare și în zona urechilor. În majoritatea cazurilor tofii nu sunt dureroși. Dacă boala nu este tratată, aproximativ 30% dintre persoanele cu gută acută vor dezvolta tofi gutoși în decurs de cinci ani. Ei pot dispărea în timp, dacă tratamentul administrat reduce nivelul acidului uric⁴.

Complicații

Persoanele cu gută pot dezvolta condiții mai severe, cum ar fi:

Guta recurentă – Este posibil ca unele persoane să nu mai experimenteze niciodată semne și simptome de gută dupa un atac. Alții pot avea mai multe atacuri recurente de câteva ori în fiecare an. Pentru prevenirea lor pot fi administrate medicamente care să amelioreze sau să stopeze apariția altor episoade. Dacă nu este tratată, guta poate provoca eroziunea și distrugerea articulației.

Guta avansată – Cu formarea de tofi gutoși, aceștia putându-se dezvolta în mai multe zone, cum ar fi degetele, mâinile, picioarele, coatele sau tendoanele lui Ahile. De obicei, nu sunt dureroși, dar  se pot activa în timpul atacurilor de gută.

Litiază renală (pietre la rinichi) – Cristalele de urat se pot acumula la nivelul tractului urinar al persoanelor cu gută. Medicamentele pot ajuta la reducerea riscului de apariție a acestor calculi renali⁵.

Guta – diagnostic

Diagnosticul se realizează pe baza anamnezei și a examenului clinic, iar investigațiile potențial utile sunt:

• Artroscopia cu artrocenteză – confirmă diagnosticul, prin analiza microscopică a lichidului sinovial articular, care evidențiază cristale de urat aciculare, bacterii și alte substanțe.
• Dozarea de acid uric – poate susține un diagnostic de gută, dar uneori rezultatele pot fi neconcludente. Unii pacienți au niveluri normale de acid uric în sânge,  iar alții pot avea niveluri crescute și să nu dezvolte gută. Acesta este dozat înainte sau după confirmarea diagnosticului pozitiv și apoi măsurat la intervale regulate pentru monitorizarea eficienței tratamentului.

Dacă cristalele de urat sunt detectate, este posibil să nu fie necesare teste suplimentare pentru a diagnostica guta. Dacă nu este posibilă o analiză a lichidului sinovial (artrocenteză) sau rezultatele sunt

neconcludente, diagnosticul de guta se bazează pe anamneză, simptomele pacientului, examen fizic și rezultatele analizelor de sânge.Testele ce orientează diagnosticul și exclud potențiale cauze ale inflamației și apariției durerilor articulare, sunt:

Hemograma – pentru a exclude existența unor tulburări mieloproliferative; numărul crescut de leucocite poate indica artrită septică⁶.

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) – depistarea unei activități inflamatorii crescute și evaluarea eficienței tratatmentului.

Proteina C reactivă (CRP) – biomarker de confirmare a inflamației și indirect, de monitorizare a tratamentului.

Acid uric urinar⁷– evaluează metabolismul acidului uric în gută și nefrolitiază.

Anticorpi antinucleari (ANA) – pentru un diagnostic diferențial cu boli autoimune cu afectare articulară.

Anticorpi anti-CCP –  diagnostic diferențial cu artrita reumatoidă (în cazul unor valori normale acid uric).

Factor reumatoid – diagnostic diferenţial cu alte afecțiuni reumatice  (poliartrita reumatoidă) şi prognosticul afecţiunilor inflamatorii articulare (artrite)⁸.

Calciu și Fosfat în sânge – pentru diagnostic diferențial^7.

Imagistică medicală – utile pentru a exclude alte cauze ale inflamației articulare – cum ar fi:

• Ecografia articulară sau renală – pentru a detecta cristale de urat în articulații, în tofi sau renali.
• Tomografie computerizată cu energie duală (DECT) – vizualizează cristalele de urat în articulații, folosind mai multe unghiuri.

Rareori, îndepărtarea și examinarea microscopică a țesutului din jurul articulației, denumită biopsie tisulară sinovială, pot fi utilizate pentru a exclude alte cauze ale durerii articulare.

Guta – tratament

Scopul tratamentului pe termen lung al gutei este de a preveni atacurile și complicațiile prin scăderea nivelului de acid uric. Acest lucru se poate face în două moduri:

• Schimbarea dietei: carne, pește, fructe de mare și consum de alcool în cantități reduse.
• Administrarea de medicamente antiinflamatoare⁹.
• Tratament pentru scăderea nivelului de acid uric – prescris de medicul specialist.
• Tratament pentru tratarea li prevenirea complicațiilor din gută.

Durerea din timpul unui atac de gută va face multe activități zilnice, complet imposibile. Mersul pe jos, mersul pe bicicletă, încălțarea sau utilizarea mâinilor, pot deveni extrem de dificile. De-a lungul timpului, unii pacienți pot anticipa apariția unui atac de gută, articulația afectată fiind resimțită ca amorțită sau rigidă. În astfel de situații este importantă odihna și relaxarea, de foarte mare ajutor fiind familia și prietenii, care trebuie să înțeleagă că un atac de gută estre extrem de dureros și foarte greu de suportat¹⁰.

Referințe:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK284934/
2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/gout/symptoms-causes/syc-20372897
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3967437/
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1473078/
5. https://labtestsonline.org/gout-testing
6. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/gout/diagnosis-treatment/drc-20372903
7. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459218/