Vitiligo: o cauză a depigmentării pielii
Ce este Vitiligo?
Vitiligo afectează între 0,5% și 1% din populația lumii1, fiind rezultatul distrugerii melanocitelor, celule care conferă culoare pielii. Această condiție poate să apară la orice individ, dar este mai vizibilă la persoanele cu piele de culoare mai închisă, contrastul fiind mai accentuat. Vitiligo apare în zone diferite, sub forma unor pete albe pe corp, adesea simetrice, cu aspect lăptos, cel mai frecvent la nivelul mâinilor sau genunchilor.
La unele persoane, aceste zone de depigmentare pot să existe și în zona gurii, a scalpului, genelor sau sprâncenelor2. Petele au forme neregulate și dimensiuni variate, dar nu sunt diferențe între acestea și restul tegumentului la palpare, nu produc disconfort de tipul unor senzații de usturime sau de mancărime a pielii și nu sunt contagioase. Apariția zonală a leziunilor de vitiligo poate fi un răspuns la un traumatism cum ar fi arsura solară, tăieturi sau excoriații la nivelul pielii (fenomen Koebner) ca și în cazul apariției lichenului plan sau psoriazisului.
Cuprins:
Vitiligo și genele asociate unui risc crescut
Cauza apariției vitiligo este neclară, specialiștii încadrând această afecțiune ca o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă propriile melanocite, printr-un mecanism de tip citotoxic.
Cu toate acestea, există studii în desfășurare care demonstrează și o componentă ereditară, 1 din 10 persoane care suferă de vitiligo având cel puțin o rudă cu această afecțiune3. Modelul de transmitere ereditară este complex, deoarece sunt implicați mai mulți factori cauzali. Variațiile a peste 30 de gene, care apar în diferite combinații, au fost asociate cu un risc crescut de a dezvolta vitiligo. Două dintre aceste gene sunt NLRP1 și PTPN22, care codifică proteine implicate în activarea sistemului imunitar și gestionarea procesului inflamator. Gena PTPN22 este implicată în controlul activității limfocitelor T.
Aceste celule sunt responsabile de identificarea substanțelor străine organismului și apărare împotriva infecțiilor1. Variante ale genelor NLRP1 și PTPN22 sunt asociate cu un risc crescut de apariție a acestei afecțiuni, devenind astfel dificil un control eficient al proceselor inflamatorii și tulburărilor associate, de imunitate. Alți factori cauzali care pot agrava vitiligo sunt reprezentați de stres sau emoțiile intense.
Vitiligo – simptome
Principalul semn al acestei afecțiuni este reprezentat de pierderea culorii naturale sau a pigmentului, numită depigmentare. Zonele depigmentate, acele pete albe caracteristice, pot apărea oriunde pe corp și pot afecta pielea de pe mâini, picioare, brațe și față. Părul, poate deveni alb în zonele în care pielea își pierde pigmentul. Acest lucru se poate întâmpla pe scalp, sprâncene, gene și barbă. Pot fi afectate și mucoasele din interiorul gurii sau nasului.
Persoanele cu această afecțiune se pot confrunta cu tulburări de personalitate, cum ar fi stimă scăzută de sine, din cauza complexelor legate de aspectul acestor leziuni, care pot afecta calitatea vieții. Ca o complicație, aceștia pot dezvolta uveită, termen general care descrie inflamația și tumefierea, la nivel ocular. Există cazuri în care pacienții pot documenta apariția unor procese inflamatorii la nivelul urechii.
Diagnostic și conduită terapeutică
Diagnosticul se stabilește pe baza istoricului medical al pacientului și după examinarea pielii și a țesuturilor cutanate. Evaluarea ar putea include, de asemenea, o biopsie a pielii și analize de sânge.
Testul ANA – detectie a anticorpii antinucleari (ANA) în sânge. Aceștia sunt anticorpi îndreptaţi impotriva antigenelor nucleare şi au fost descrişi într-o multitudine de afecţiuni autoimune sistemice şi organ-specifice.
Hemograma completă (CBC) – necesară pentru a evalua starea generală de sănătate a pacientului.
Totodată, vitiligo a fost asociat cu multiple afecțiuni endocrine autoimune și alte boli autoimune. În acest sens, dacă medicul consideră că sunt necesare și alte investigații, ar putea recomanda: evaluarea nivelurilor serice de acid folic, vitamina B12, vitamina D și teste pentru monitorizarea funcției tiroidiene – TSH (hormon de stimulare a tiroidei) și FT4, însă cu mențiunea că acestea nu joacă un rol în patogeneza vitiligo4.
Anticorpii antitiroidieni: antitiroperoxidază (Anti-TPO) și antitiroglobulina (AntiTg) – boala fiind adesea asociată cu tiroidită autoimună.
Vitiligo – tratament
Alegerea tratamentului depinde de vârsta pacientului, de locul și suprafața pielii afectate. De asemenea, se monitorizează progresia bolii și gradul de alterare a calității vieții.
Sunt disponibile medicamente care opresc depigmentarea, dar și terapii ce folosesc lumina – fototerapia- acestea având obiectivul de a ajuta la restabilirea culorii pielii sau la uniformizarea nuanței sale. Deoarece rezultatele variază și sunt imprevizibile, iar unele tratamente pot avea efecte secundare grave, doar medicul specialist poate decide conduita terapeutică. De cele mai multe ori sunt necesare abordări diferite sau combinații ale acestor metode, tratamentul fiind de lungă durată5.
Referințe:
