cancer hepatic, cancer ficat, cancer la ficat simptome, carcinom hepatocelular, cauze carcinom hepatocelular.

Cancerul hepatic, cunoscut și sub denumirea de carcinom hepatocelular, reprezintă a 6-a cea mai frecventă formă de cancer la nivel mondial și a treia cauză de deces¹. În Europa, circa 10 din 1000 de bărbați și 2 din 1000 de femei, vor face acest tip de cancer la un moment dat. Vârsta medie de diagnosticare este cuprinsă între 50 și 60 de ani, iar în zona asiatică și cea africană este între 40 si 50 de ani.⁷

Cuprins:

Carcinom hepatocelular – generalități

Cauze carcinom hepatocelular

Cancer la ficat simptome

Carcinom hepatocelular – metode de diagnostic

Carcinom hepatocelular – generalități

Ficatul este cel mai mare organ din corpul uman, contribuind la realizarea funcției de digestie a alimentelor, stocare de energie și îndepartarea produșilor de catabolism. Atunci când cancerul hepatic debutează local, la nivelul ficatului, poartă denumirea de tumoră primară, iar tumora metastatică, are punct de plecare în altă zonă a corpului/ alt organ, afectând ulterior ficatul.

Există mai multe tipuri de cancer hepatic, în funcție de tipul de celule, ce se transformă malign. Carcinomul hepatocelular, cea mai frecventă formă histologică, reprezintă 90% din totalul tumorilor maligne hepatice, acesta având ca origine hepatocitele (celulele hepatice).

Cauze carcinom hepatocelular

Carcinomul hepatocelular (CHC) reprezintă a treia cauză principală de deces, la nivel mondial. Creșterea incidenței acestuia este atribuită prevalenței ridicate a bolilor hepatice cronice. Acest tip de cancer hepatic este o complicaţie frecventă, ce succede ciroza hepatică, în 80-90% dintre cazuri, aproximativ 1/3 dintre pacienții cirotici decedând în final prin dezvoltarea de acestui tip de cancer.

Cele mai frecvente cauze ale apariției cirozei hepatice sunt infecțiile cronice cu virusurile hepatice B şi C, steatoza hepatică non-alcoolică (NASH), boala hepatică alcoolică (ALD), intoxicația cu aflatoxină (un fung prezent în cereale, cu acțiune cancerigenă), abuzul de steroizi anabolizanți (la cei ce doresc să-și mărească forța și suprafața musculară), tulburări metabolice hepatice (hemocromatoza).

Cancer la ficat simptome

Tabloul clinic clasic evidențiază pierderea inexplicabilă în greutate, pierderea apetitului sau sațietate precoce, prezența de lichid abdominal – ascită (care creşte rapid sau devine refractar la administrarea de diuretice), febră sau subfebrilitate, dureri în hipocondrul drept, icter, prurit. În opoziţie sunt cazurile complet asimptomatice, descoperite ocazional, cu prilejul unei examinări ecografice. Examenul clinic relevă un ficat dur, tumoral (în cazul tumorilor mici aceste semne pot lipsi) și splină marită.

Carcinom hepatocelular – metode de diagnostic

– imagistică (ecografia, tomografia computerizată – CT şi rezonanţă magnetică nucleară – RMN);

– testare serologică a biomarkerului AFP.

Dacă rezultatele obținute la examenele imagistice nu sunt concludente, investigațiile se vor completa cu efectuarea biopsiei hepatice (examen histopatologic), pentru confirmarea tipului histologic al tumorii și selectarea tratamentului.

Deși acest tip de tumoră este curabil în stadiile precoce ale bolii, mulți dintre pacienți sunt diagnosticați în stadii tardive, atunci când devin simptomatici, iar resursele terapeutice sunt limitate. Detectarea precoce a CHC este importantă, în special în cazul pacienților cu risc crescut de apariție.

De aceea este recomandată o supraveghere periodică a pacienților cu boli cronice hepatice și mai ales a celor cu diagnostic confirmat de ciroză hepatică. În acest sens, s-au dezvolat o serie de metode care combină anumiți biomarkeri serologici, asociați cu serie de parametri fizici ai pacientului, în vederea creșterii specificității și sensibilității de diagnostic.

Scorul GALAD este un model statistic bazat pe valori ale unor biomarkeri serici, pentru estimarea probabilității de a avea un carcinom hepatocelular, la pacienții cu boli hepatice cronice. Acești biomarkeri sunt:

AFP (Alfa-Feto-Proteina) – este biomarkerul utilizat pentru evaluarea pacienților cu suspiciune de hepatocarcinom. Însă, acesta a demonstrat o specificitate scăzută de diagnostic, niveluri crescute fiind înregistrate atât în afecțiunile hepatice (hepatite acute, cronice, ciroză și carcinom hepatocelular), cât și în alte tipuri de neoplazii extrahepatice (gastrice, pulmonare, pancreatice, de tract biliar, testiculare, germinale).

De asemenea, AFP are o sensibilitate clinică redusă în cazul necesității identificării unor tumori mici, cu potențial curabil sau în cazul carcinomului hepatic fibrolamelar. Aceste aspecte limitează utilitatea dozării exclusive a AFP ca indicator timpuriu al progresiei către cancerul la ficat, la acești pacienți. În rutina clinică este unanim validat faptul că, nivelurile serice de AFP persistent crescute peste valoarea de 200 ng/mL, sunt înalt sugestive pentru carcinom hepatocelular.

Studii de laborator clinic au demonstrat că Alfa-fetoproteina (AFP) poate fi supusă unor procese chimice de glicozilare patologică, în cadrul unor afecțiuni hepatice. Prin tehnica de electroforeză au fost identificate 3 forme glicozilate de AFP, datorită reactivității acestora față de lectinele din plante (prin capacitatea lor de a lega zaharuri). Forma fucozilată de AFP (având în structura sa, suplimentar, un rest de alfa 1-6 fucoză), asociată cel mai frecvent cu hepatocarcinomul, este pusă în evidență de o lectină, proteină derivată din lintea comună (Lens culinaris).

Această formă fucozilată este denumită AFP-L3 (alfa-feto proteina lentil-lectin reactive), cea de-a 3-a variantă electroforetică de AFP. Dozarea acestei proteine în ser este utilă pentru evaluarea pacienților cu niveluri de AFP ≤ 200 ng/mL. Studiile clinice au arătat că identificarea în ser a unei fracții crescute de AFP-L3 (≥10%) este asociată cu o creștere de 7 ori a riscului de a dezvolta CHC în următoarele 21 de luni. Studiile demonstrează că celulele neoplazice, care exprimă AFP-L3, au tendință de invazie vasculară precoce și deci, de metastazare.

AFP-L3 poate fi utilizată în asociere cu ecografia hepatică de înaltă rezoluție, în următoarele scenarii clinice:

diferențierea hepatocarcinomului de afecțiunile hepatice cronice benigne;
monitorizarea pacienților cu ciroză hepatică de diverse cauze;
monitorizarea indivizilor cu istoric familial pozitiv de cancer hepatic;
monitorizarea pacienților cu infecție cronică cu virusul hepatitei B, dobândită la vârstă tânără.

Des-gama-carboxi-protrombina (DCP) -PIVKA II – reprezintă o formă patologică, nefuncțională a factorului II al coagulării – protrombina – prezentă în sânge datorită absenței carboxilării reziduurilor de acid glutamic, în lipsa vitaminei K. Enzima dependentă de vitamina K, necesară pentru carboxilarea protrombinei este absentă în multe dintre celulele hepatice transformate malign, astfel fiind explicată sinteza în concentrații crescute a acestei variante necarboxilate de protrombină.

Este considerată un biomarker complementar alfa-feto proteinei (AFP) și alfa-feto proteinei lentil lectin-reactive% (AFP-L3%) pentru evaluarea riscului de a dezvolta un carcinom hepatocelular. Progresia tumorală este indicată de creșterea atât a AFP-L3%, cât și a DCP, deși fiecare dintre acești doi biomarkeri reflectă aspecte evolutive diferite. Dar și valorile DCP pot fi crescute, în absența CHC, cum ar fi: icter obstructiv, colestază intrahepatică ce determină scăderea cronică a vitaminei K, administrarea de medicamente precum Warfarina sau antibiotice cu spectru larg.

În plus,un procent cuprins între 25% și 50% dintre pacienții cu CHC vor avea valori normale (în cadrul limitelor de referință). Din această cauză, o valoare normală a DCP nu va putea exclude prezența carcinomului hepatocelular, în absența unor altor investigații medicale.

Scorul GALAD combină cei trei biomarkeri serologici (AFP, AFP-L3 și DCP) cu vârsta și sexul pacientului, pentru a estima probabilitatea de apariție a CHC la pacienții cu boli hepatice cronice (GALAD acronim pentru: G-Gender/sexul; A-Age/vârsta; L-AFP L3; A -AFP/ Alfa-fetoproteina; D-DCP Descarboxi-protrombina).

Caracteristicile de performanță (sensibilitate și specificitate clinică) ale scorului GALAD pentru CHC sunt influențate de alegerea valorii de referință. Astfel, o serie de studii au arătat că la o valoare de – 0.76, scorul GALAD a avut o sensibilitate clinică de 91% și o specificitate clinică de 85% pentru detectarea CHC, iar pentru o valoare de 0.88, sensibilitatea clinică a fost de 80%, iar specificitatea de 97%.¹⁰

Un alt studiu a arătat că ASC a scorului GALAD pentru detectarea CHC în stadiu incipient a rămas ridicată la 0,92 (IC 95%, 0,88-0,96; cutoff de -1,18, sensibilitate 92%, specificitate 79%). Asocierea scorului GALAD cu ultrasonografia (scor GALADUS) a îmbunătățit și mai mult performanța scorului GALAD în cohorta studiată, realizând o ASC de 0,98 (IC 95%, 0,96–0,99; cutoff de – 0,18, sensibilitate 95%, specificitate 91%)⁹.

Aceste caracteristici au fost validate de studii ce au inclus cohorte mari de pacienți, cu o prevalență a CHC, ce variază între 35 – 49%. Performanța testului poate fi, însă, diferită în cadrul unor prevalențe variate ale CHC, în diversele arii geografice. În ceea ce privește atitudinea terapeutică, prima opţiune este chirurgia de rezecţie, dacă rezerva funcţională hepatică permite instituirea acesteia, sau transplantul hepatic.

Referințe: