Boala Lyme și manifestările sale neurologice

Cuprins:

• Boala Lyme – simptome
• Boala Lyme – diagnostic și teste de laborator
• Tratamentul standard în Boala Lyme

Deși cazurile în care infecția se poate extinde la nivel cerebral sau medular sunt extrem de rare, una din temerile cele mai frecvente, legate de mușcătura de căpușă este afectarea neurologică. Boala Lyme neurologică poate afecta sistemul meningeal, producând meningită, o boală neurologică, de cele mai multe ori benignă. S

e manifestă de obicei prin febră, cefalee și redoare a cefei, nu este letală și, va produce rareori daune majore la nivel cerebral. Unii pacienți pot dezvolta un proces inflamator la nivelul unor structuri nervoase, în special cele care controlează mușchii feței (paralizia lui Bell); astfel, pot fi afectați 5% dintre pacienții netratați, dar infecția va răspunde, în majoritatea cazurilor la tratamentul cu antibiotice. În situația unei afectări grave a nervului facial, se poate menține post tratament o stare reziduală de atonie musculară facială.

Boala Lyme – simptome

Semnele și simptomele variază și apar de obicei de-a lungul unor stadii ale bolii

Stadiul 1: Boala localizată cu debut precoce (faza acută) – la doar câteva ore, zile sau chiar săptămâni după mușcătura de căpușă. În această etapă, infecția este localizată, boala fiind mai ușor de tratat. Simptomele pot fi reprezentate de erupție cutanată (un halou de culoare roșie în expansiune, cu aspect caracteristic ”în ochi de taur”), simptome asemănătoare gripei, inclusiv frisoane și febră, oboseală marcantă, cefalee și redoare a cefei, dureri musculare și articulare, ganglioni limfatici inflamați, durere în gât.

Stadiul 2: Infecția diseminată cu debut precoce, ce poate să apară la câteva săptămâni sau luni după mușcătura de căpușă. Bacteriile încep să se răspândească în tot organismul. Pe lângă simptome asemănătoare gripei, apar frisoane, febră, cefalee, oboseală, durere, slăbiciune/ amorțeală la nivelul brațelor, picioarelor, vedere încețoșată, tulburări cardiace (palpitații, dureri precordiale), eritem migrator (erupție cutanată), paralizie facială (paralizia lui Bell).

Stadiul 3: Boala Lyme cu diseminare tardivă (post-tratament, cronică sau neurologică). Dacă infectia nu este tratată eficient, acest stadiu se manifestă la săptămâni, luni sau chiar ani de la mușcătura de căpușă. În această etapă bacteriile s-au răspândit în tot organismul și mulți dintre pacienți vor dezvolta artrită cronică, precum și o intensificare a simptomelor neurologice (tulburări de memorie) și cardiace (tulburări de ritm cardiac).

Simptomele neurologice ale bolii Lyme apar atunci când bacteriile afectează sistemul nervos periferic sau central. Atunci când sunt implicați nervii cranieni, paralizia facială (droop) poate apărea la nivel de hemifață sau la nivelul întregii fețe. În cazul afectării nervilor periferici, boala se va manifesta prin radiculo-neuropatie, care poate produce amorțeli, parestezii, durere intensă sau slăbiciune musculară a brațelor sau memberelor inferioare. Când sistemul nervos central (SNC) este afectat prin apariția meningitei Lyme, apar febra, cefaleea, fotofobia și rigiditatea cefei (semne de iritație meningeală).

Conform CDC (Centers for Disease Control and Prevention), la suta de cazuri raportate, un număr de 9 cazuri se prezintă cu paralizie facială, 4 cazuri manifestă radiculopatie, iar 3 cazuri vor fi diagnosticate cu meningită sau encefalită.

Boala Lyme – diagnostic și teste de laborator

Diagnosticul poate fi dificil, deoarece multe dintre manifestările bolii Lyme sunt în majoritatea lor comune cu ale altor afecțiuni, În plus, căpușele care transmit boala Lyme pot răspândi și alte boli. În absența erupției cutanate, care este o caracteristică importantă, este important istoricul medical, inclusiv confirmarea că pacientul a stat în aer liber, vara, când incidența acestei infecții este crescută.

Scopul utilizării testelor de laborator este de a confirma apariția anticorpilor ca urmare a expunerii anterioare la bacteriile Borrelia, ce produc boala Lyme. Se vor recomanda aceste teste atunci când o persoană are simptome caracteristice și a confirmat o expunere cunoscută sau posibilă la căpușe, care pot transmite bacteria Borrelia. Deoarece este nevoie de timp pentru ca anticorpii să se dezvolte, momentul testării este important de luat în considerare.

Testele de laborator pentru identificarea prezenței de anticorpi îndreptați împotriva unor structuri ale acestei bacterii pot ajuta la confirmarea sau excluderea diagnosticului. Aceste teste sunt fiabile la câteva săptămâni după infecție, când organismul a început să secrete anticorpi. Acestea sunt:

Borrelia burgdorferi – serologie – test pentru determinarea anticorpilor de tip IgG și IgM. Titrul de anticorpi IgM ating de obicei un nivel maxim în câteva săptămâni după o infecție cu bacteria Borrelia și încep să dispară la 4-6 luni după infecție. Anticorpii de tip IgG se dezvoltă mai lent, începând să apară la 4-6 săptămâni după expunere și pot atinge un maximum la 4-6 luni după expunere. În timp ce IgM tinde să fie asociat cu o infecție activă, atât IgM cât și IgG pot persistă în sânge mai mulți ani.

Borrelia-Anticorpi IgG, IgM (Blot) testuleste recomandatpentru confirmarea diagnosticului, permițând detecţia selectivă a anticorpilor prezenți în diferitele etape ale infecţiei. 

Atunci când o persoană are simptome neurologice compatibile cu boala Lyme și testele serologice sunt pozitive sau neconcludente se recomandă testul Borrelia burgdorferi ADN din LCR (lichidul cefalorahidian). Testarea din LCR este complexă și nu poate exclude neapărat o infecție acută sau cronică cu Borrelia, extinsă la nivel cerebral.  Totuși, prin asocierea cu evaluarea celularității LCR, istoricul pacientului și examenul fizic, toate pot fi utilizate pentru a confirma prezența unei infecții Lyme, la nivelul SNC.

Tratamentul standard în Boala Lyme

Este recomandabil ca tratamentul să fie inițiat cât mai precoce, pentru a asigura o recuperare căt mai rapidă și eficientă.

Antibioticele orale reprezintă tratamentul standard pentru stadiile incipiente iar antibioticele intravenoase se recomandă atunci când boala afectează SNC.

După tratament, un număr mic de persoane documentează o serie de simptome reziduale, cum ar fi durerile musculare și oboseala cronică, fără a se putea identifica o cauză, afecțiunea fiind cunoscută sub numele de sindrom post-tratament al bolii Lyme sau boala Lyme cronică. Se consideră că anumite persoane, afectate de boala Lyme au o anumită predispoziție către dezvoltarea unui răspuns autoimun, care va genera apariția acestor simptome, existând și o serie de studii în desfășurare, în acest sens.

Referințe

1. https://www.testing.com/lyme-disease-testing/
2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/lyme-disease/symptoms-causes/syc-20374651
3. https://www.aldf.com/does-lyme-disease-affect-the-brain-and-nervous-system/
4. https://www.globallymealliance.org/about-lyme/diagnosis/stages/
5. https://www.cdc.gov/lyme/treatment/NeurologicLyme.html
6. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/lyme-disease/diagnosis-treatment/drc-20374655