Infecția cu HIV ramâne o problemă majoră de sănătate publică
HIV continuă să fie o problemă majoră de sănătate publică, până în prezent fiind înregistrate peste 40,1 milioane decese, la nivel mondial. La sfârșitul anului 2021 erau înregistrate aproximativ 38,4 milioane de persoane seropozitive HIV, dintre care 2/3 (25,6 milioane) erau declarate ca fiind de origine africană. De asemenea, a fost validat că acest tip de virusafectează sistemul imunitar al organismului gazdă, fiind numit Virusul imunodeficienței umane. În anul 2021, un număr de 650.000 de persoane au decedat, cauza principală fiind infecția cu HIV, iar un număr de 1,5 milioane persoane au contractat acest virus1.
Cuprins:
Ce este Human Immunodeficiency Virus?
HIV – Human Immunodeficiency Virus (virusul imunodeficienței umane) – este format din două tipuri de virus – HIV-1 și HIV-2, ce fac parte din grupul Lentivirus, subgrupul retrovirusurilor. La om, acestea produc așa-numitul sindrom al imunodeficienței dobândite – boala SIDA. Virusul imunodeficienței umane nu poate fi eradicat complet din organism, deoarece acest tip de virus are capacitatea de a integra propriul material genetic în cel al celulelor gazdă. Infectarea cu HIV va duce la declanșarea bolii SIDA, după o perioadă lungă de incubație, aceasta putând dura ani sau chiar zeci de ani. SIDA reprezintă etapa târzie a infecției cu HIV, care apare atunci când sistemul imunitar al organismului este grav afectat de virus.
Se consideră că o persoană purtătoare de virus HIV a dezvoltat SIDA atunci când:
- numărul limfocitelor CD4 a scăzut sub 200 de celule/mm³ de sânge. În mod normal o persoană cu un sistem imunitar sănătos va avea între 500 – 1.600 celule/mm³
- dezvoltă una sau mai multe infecții oportuniste, indiferent de numărul celulelor CD4. Pacientul seropozitiv HIV are un risc crescut de a dezvolta infecții bacteriene, virale, parazitare sau fungice. Infecția oportunistă este definită ca infecția determinată de germeni, ce sunt puțin agresivi în condiții de sănătate a sistemului imunitar, dar care însă, devin virulenti și capabili să producă complicații grave, atunci când se dezvoltă la un bolnav în stare de deficiență imunitară.
Persoanele diagnosticate cu SIDA supraviețuiesc doar aproximativ 3 ani, în lipsa administrării unui tratament împotriva HIV (antiretroviral). Speranța de viață a unei persoane HIV pozitivă, care a dezvoltat și o infecție oportunistă și care nu este supusă nici unui tratament, scade la aproximativ 1 an.
Calea de transmitere a virusului HIV
Transmiterea virusului HIV se face în principal prin sânge și produse din sânge, ce au fost inițial contaminate; prin raport sexual neprotejat; prin transmitere verticală de la mamă la făt. Transmiterea de la mamă la copil se poate face în timpul sarcinii, al nașterii sau în timpul alăptării.
Semne și simptome HIV
Simptomele HIV variază în funcție de stadiul infecției. Deși purtătorii virusului imunodeficienței umane, HIV, sunt contagioși în primele luni de la infectare, mulți dintre aceștia nu conștientizează acest stadiu al infecției. În primele săptămâni după infectare, persoanele pot fi asimptomatice sau pot prezenta semne și simptome asemănătoare gripei, cum ar fi febra, cefaleea, erupții cutanate sau durere în gât. Pe măsură ce infecția va deteriora progresiv sistemul imunitar, pot apărea și alte manifestări, cu inflamarea ganglionilor limfatici, scăderea în greutate, diaree și tuse. În lipsa unui tratament adecvat, pacienții pot dezvolta boli severe, cum ar fi tuberculoza (TB), meningita criptococică, infecții bacteriene severe și anumite forme de cancer (limfoame și sarcom Kaposi).
Care este diferența dintre HIV și SIDA?
SIDA este boala care poate apărea ca urmare a unei infecții cu HIV, atunci când sistemul imunitar este grav afectat datorită acțiunii prelungite a acestui virus. Astfel, boala SIDA nu va putea fi confirmată în lipsa confirmării infecției produse de HIV. Datorită beneficiilor diverselor terapii antivirale existente în prezent, nu toți cei infectați (HIV+) vor progresa către Sindromul Imunodeficienței SIDA, dar vor rămane purtători pe viață ai acestui tip de virus.
Diagnosticarea pacienților suspecți – HIV pozitiv
Există trei tipuri de teste/ analize HIV recomandate atunci când există suspiciuni de infectare: teste ce identifică anticorpi, teste ce identificăsimultan antigene și anticorpi (teste Combi sau Combo) și teste moleculare PCR, care arată nivelul multiplicării virusului.
Testele ce dozează anticorpi anti HIV se pot efectua din sânge (Anti-HIV 1+2) sau din salivă. Apariția de anticorpi este detectabilă după 4-12 săptămâni de la infecţie şi se menține toată viaţa. Testul ac anti HIV-1 (confirmare) este utilizat pentru identificarea anticorpilor anti-HIV-1 din ser. Acesta va confirma prezența de anticorpi anti-HIV-1, în probele reactive (“pozitive”), după efectuarea unui test HIV serologic de tip anti-HIV-1, de tip Ac anti-HIV-2 sau chiar după pozitivarea unui test serologic HIV-Ag/Ac.
Testele de tip antigen detectează markeri numiți antigene p24 de pe suprafața virusului HIV. Testele de tip anticorpi identifică anticorpii secretați împotriva acestor tipuri de antigene. Testele de tip antigen/ anticorp HIV detectează simultan, atât antigene, cât și anticorpi Anti-HIV.
Testul HIV combi este un test de generaţia a 4-a care asociază detecţia de anticorpi anti-HIV cu cea de antigene din structura HIV. Sunt recunoscute astfel toate grupele şi subtipurile majore de HIV-1, inclusiv grupul O şi HIV-2. Detecţia simultană a antigenului şi anticorpilor va conduce la o sensibilitate clinică mai mare în fazele timpurii ale seroconversiei (apariției de anticorpi). În plus, acest tip de test permite o identificare mai bună a pacienţilor aflaţi în stadiu avansat al bolii.
Testarea PCR – test HIV-1 ARN (cantitativ) – HIV este un virus ARN monocatenar, anvelopat, incluzând numeroase copii ale unei glicoproteine de suprafață -gp120- care se va lega de receptorii de tip CD4 de pe suprafața limfocitelor T helper, macrofagelor, celulelor foliculare dendritice. În faza acută, nivelurile ARN viral HIV sunt crescute, în timp ce anticorpii specifici pot fi încă nedetectabili. Din acest motiv, detectarea prin reacția de polimerizare în lanț (PCR) a acizilor nucleici HIV-1 s-a dovedit a fi mai sensibilă, comparativ cu testele serologice de tip ELISA (de generația a 3-a) în perioada de „fereastră imunologică” (în primele 3-4 săptămâni de la contactul infectant)1.
În cazul unui pacient seropozitiv sunt recomandate și alte investigații suplimentare pentru a evalua starea generală de sănătate a acestuia. O hemogramă completă poate evidenția prezența anemiei sau starea infecțioasă. Pacienții HIV+ sunt adesea diagnosticați și cu hepatită B sau C, astfel fiind recomandat un screening pentru confirmarea unei co- infecții hepatice virale (prin dozare de Ag HBs și a anticorpilor – Anti HCV). Cu ajutorul unei radiografii pulmonare se poate depista la timp tuberculoza pulmonară.
Totodată, în cazul femeilor este necesară și efectuarea unui test PAP. Studiile3 au demonstrat că femeile HIV pozitive confirmă adesea frotiuri Papanicolaou patologice, aceste cazuri fiind mai frecvente, comparativ cu femeile HIV negative. Aceste frotiuri anormale sunt asociate cu existența unui număr scăzut de limfocite CD4 și infecție cu papilomavirus. Evaluarea numărului limfocitelor tip CD4 sau determinarea raportului CD4/CD8 constituie principala recomandare, pentru urmărirea evoluției infecției cu virusul HIV.
Testarea periodică, cea mai sigură metodă de prevenție în cazul BTS
Synevo continuă seria campaniilor de conștientizare, lansând o nouă ofertă promoțională pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Prin această acțiune ne propunem să continuăm inițiativele educaționale și de prevenție, în rândul populației din România, oferind o selecție de paneluri de testare, utile pentru depistarea celor mai frecvente infecții cu transmitere sexuală.
Fie că vorbim despre SIDA, despre sifilis, hepatite B și C sau infecții produse de Chlamydia, Mycoplasma, Herpes Simplex, toate pot duce la o serie de complicații nedorite.
Unele boli cu transmitere sexuală pot fi tratate, însă nu toate pot fi complet eradicate. Cea mai sigură cale de a ști dacă te-ai infectat sau reinfectat rămâne exclusiv testarea de laborator, mai ales în cazul existenței unor factori sau condiții de risc.
Referințe:
