Coxartroza și importanța testelor inflamatorii

Cuprins:

• Coxartroza și factorii implicați în declanșarea acestei afecțiuni?
• Cele mai frecvente semne de coxartroză?
• Importanța analizelor de laborator în diagnosticarea cazurilor de coxartroză

Aparatul locomotor este constitutit din sistemul osos și sistemul muscular, ambele asigurând mobilitatea motorie a organismului. Structurile anatomice de conexiune dintre capetele osoase se numesc articulații. Anatomia articulației șoldului are la bază un sistem de tip cavitate-minge, extremitatea superioară a femurului, cu formă sferoidă fiind articulată la oasele bazinului prin intermediul cavității coxale, rotundă (zona acetabulară a osului coxal).

Aceste componente ale articulației sunt protejate de un ţesut cartilaginos lucios şi neted care poartă numele de cartilaj articular. Între capul și corpul femurului se formează un unghi deschis, care în mod normal măsoară 126-130 grade, astfel că, orice anomalie anatomică apărută, va mări gradul de solicitare mecanică a cartilajelor, favorizând în timp dezvoltarea artrozei.

Coxartroza și factorii implicați în declanșarea acestei afecțiuni

Până în prezent nu se cunosc cauzele exacte ale apariției coxartrozei, însă literatura de specialitate menționează o serie de factori implicați în declanșarea acestei boli, cum ar fi:

• Sedentarismul ca stil de viață;
• Obezitatea;
• Evoluția fiziologică a articulației, la vârste înaintate;
• Profesiile care implică o presiune mare pe articulații;
• Fracturile osoase și accidentările la oasele bazinului;
• Moștenirea genetică.

Din punct de vedere al momentului în care debutează această afecțiune, putem menționa faptul că, artroza primară de șold (artroza șold) apare frecvent după vârsta de 60 de ani, în timp ce varianta secundară poate să apară la orice vârstă, în funcție de starea de sănătate a pacientului.

Cele mai frecvente semne de coxartroză

Debutul bolii este, de obicei, insidios. Frecvent, primele simptome ale coxartrozei sunt reprezentate de  durere de şold, mai ales în zona inghinală şi senzaţia de rigiditate, cu scăderea gradului de mobilitate a şoldului. De asemenea, un tablou clinic complet poate interesa una sau simultan, ambele articulații (șolduri):

• Durere în zona inghinală, cu iradiere către genunchi;
• Durere în regiunea fesieră;
• Durere ce se accentuează în timpul mersului sau a sprijinului prelungit;
• Reducerea mobilității articulare (durere la urcat scări sau la legarea șireturilor);
• Mers șchiopătat;
• Durere nocturnă;
• Dobândirea unor poziții vicioase.

Repausul agravează starea, șoldul devenind rigid după o perioadă de inactivitate. Pacienții relatează adesea dureri, atunci când se ridică din pat dimineaţa sau când încearcă să se ridice, după o stare prelungită de repaus.

Importanța analizelor de laborator în diagnosticarea cazurilor de coxartroză

Diagnosticul de certitudine în coxartroză se stabilește prin imagistică, fiind necesară o radiografie de bazin – față (antero-posterioară) și profil.

Probele de laborator nu sunt specifice pentru această patologie. Valorile lor pot fi modificate, dacă se asociază, de exemplu un sindrom inflamator, infecțios, tumoral sau de altă natură, care poate fi decelat prin aceste investigații. Cu toate acestea, în vederea stabilirii unui diagnostic corect, cât și pentru instituirea unei intervenții chirurgicale, trebuie efectuate analizele uzuale (hemograma, coagulograma – timp quick, aPTT, TS, timp de trombină), teste de biochimie, grupul sangvin și Rh), precum și biomarkerii de inflamație (VSH, fibrinogen, proteina C reactivă, etc.).

Totodată, determinarea factorului reumatoid poate fi utilă în diagnosticul diferenţial şi prognosticul afecţiunilor inflamatorii articulare (artrite autoimune).

Opțiuni de tratament în coxartroză

Tratamentul conservator implică regim igieno-dietetic cu focus pe scăderea în greutate, menținerea mobilității bazale, prin activitate fizică și evitarea suprasolicitărilor șoldului. În completare, alte opțiuni conservatoare constau în balneo/fizio/kinetoterapie, proceduri care vizează redarea mobilității șoldului și limitarea durerii.

Tratamentul medicamentos cu antiinflamatoare, antialgice și miorelaxante are efecte de scurtă durată, adresându-se simptomatologiei, și nu cauzei afecțiunii.

Substanțele care se instilează intraarticular cu scopul îmbunătățirii calității structurale în cartilajul articular, se pot utiliza în formele incipiente ale acestei afecțiuni.

Balneofizioterapia se indică indiferent de stadiul bolii artrozice. În stadiile incipiente ale bolii, durerea poate să cedeze în totalitate si de asemenea, poate fi ameliorată si rigiditatea (redoarea) de la nivel articulației afectate.

Cu ajutorul apelor minerale din stațiunile balneoclimaterice, se pot corecta o serie de tulburări endocrine, metabolice sau digestive, care se asociaza de obicei cu bolile articulare degenerative.

În stadiul avansat de boală, tratamentul chirurgical constă în înlocuirea articulației șoldului cu o proteză de șold, intervenția purtând denumirea de artroplastie sau protezare a șoldului. Postoperator se recomandă consultații periodice, mai frecvente în primele 6 luni și, ulterior, anuale, pacientul fiind evaluat clinic și radiologic, pentru depistarea precoce a posibilelor complicații.

Referințe:

1. https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/hip-arthritis
2. https://stiwell.medel.com/orthopaedics/hip-arthrosis
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3710009/
4. https://www.ucaorthopedics.com/pathologies/hip/hip-arthrosis/