Anemia nou-născutului: cauze și diagnostic

Cuprins:

• Anemia nou-născutului și variațiile parametrilor hematologici
• Simptome anemie (bebeluși) – stabilirea unui diagnostic
• Abordări terapeutice în cazurile de anemie feriprivă la bebeluș

Anemia nou născutului și variațiile parametrilor hematologici

Valorile unor parametri hematologici la nou-născut relevă o variabilitate mai mare, comparativ cu orice altă perioadă a vieții postnatale. Diferențele cantitative și calitative ale acestora reflectă o serie de variații fiziologice ce apar în timpul hematopoiezei fetale și, prin urmare, se corelează cu vârsta gestațională. Valorile hematologice normale la copii diferă semnificativ de adulți și, chiar și în rândul copiilor există variații substanțiale în diferite grupe de vârstă. Aceste diferențe sunt mai pronunțate la naștere, în perioada neonatală și copilăria timpurie.

În cazul nașterii la termen, hemoglobina, volumul corpuscular mediu și numărul de leucocite sunt semnificativ mai mari, comparativ cu cele obținute la copii sau chiar cu ale adulților, iar la nou-născuții prematuri, diferențele sunt evident mai pronunțate, existând și o anumită variabilitate generată de diferitele metodele de laborator utilizate.

În confirmarea diagnosticului de anemie sunt semnalate numeroase provocări legate de: interpretarea parametrilor la nou-născuții la termen și prematuri, intervalele de referință neonatale și raportarea valorilor critice ale acestora¹.

O importanță deosebită o are și dinamica proceselor de dezvoltare pre- și postnatală. Vârsta gestațională și momentul clampării cordonului ombilical, au un impact semnificativ asupra tabloului hematologic, la nou-născut.

Hematocritul și valorile hemoglobinei circulante au valori mai mici cu 5-10%, comparativ cu cele determinate din sângele capilar; valorile acestora se vor egaliza la 3 luni postnatal. Diferența este mai mare la prematur, la nou-născutul cu hipotensiune arterială, hipovolemie și acidoză. Ligaturarea tardivă a cordonului ombilical (la peste 3 minute după expulzie) echivalează cu transfuzarea a cca. 80 ml sânge.

Morfologia eritrocitelor la nou-născut este caracterizată prin macrocitoza și poikilocitoza, fiind prezente eritrocite “în semn de tras la țintă” și/ sau având forme neregulate. Începând cu prima săptămână de viață, se înregistrează o scădere progresivă a valorilor hemoglobinei circulante, care va continua pe durata primelor 6-8 săptămâni de viață, fenomenul fiind cunoscut ca anemie fiziologică a sugarului. Acest tip de anemie este considerat în prezent, o consecință a procesului de adaptare la viața extrauterină, fiind influențat de factori ca:

• Încetarea bruscă a sintezei de globule roșii, atunci când saturația oxigenului se apropie de 95%, postnatal.
• Durata de viață mai redusă a eritrocitelor fetale, care se distrug într-un ritm accentuat postnatal.
• Creșterea marcantă a volumului de sânge circulant, care se asociază cu o creștere accelerată a organismului nou-născutului, în primele 3 luni de viață.
• Reluarea sintezei de globule roșii, în jurul vărstei de 2-3 luni, atunci când nivelul hemoglobinei circulante scade la 9-12 g/dl.

Simptome anemie (bebeluși) – stabilirea unui diagnostic

Suspiciunea clinică de anemie apare la examenul clinic, prin identificarea de paloare la nivelul tegumentelor și mucoaselor (conjunctivale și palatine). Asocierea unor modificări cardiovasculare (tahicardie, puls amplu, impulsiuni precordiale hiperdinamice, creșterea tensiunii diferențiale, suflul “anemic” în focarul pulmonarei sau pluriorificial) crește gradul de suspiciune.

Confirmarea suspiciunii de anemie se realizează prin determinarea concentrației hemoglobinei din sângele periferic și raportarea acesteia corespunzător valorilor normale ale vârstei și sexului nou-născutului.

Prezența concomitentă a trombocitopeniei, leucopeniei (valori numerice scăzute), celulelor blastice (imature) și a altor tipuri de celule anormale în frotiul de sânge periferic, va semnaliza o afectare globală a hematopoiezei medulare osoase.

Diferențierea între anemiile ce apar prin deficit de eritropoieză și cele produse prin pierderi/ distrugeri crescute de eritrocite se bazează pe determinarea numărului de reticulocite din sângele periferic.

Un număr crescut de reticulocite se întâlnește în cazurile de anemie hemolitică, în anemiile posthemoragice, cât și în fenomenul de răspuns la terapia de corectare a unei anemii prin insuficiență de producție medulară de eritrocite.

În general, un număr scăzut al reticulocitelor, semnalizează anemie prin insuficiența producției la nivel medular.  Examenul măduvei osoase este important în orientarea diagnosticului etiologic al unei anemii la copil.

Anemia produsă prin carență de fier apare cel mai frecvent la sugar și copilul mic. Aceasta evoluează în 3 etape: inițial depleția rezervelor de fier, obiectivată prin scăderea feritinei serice și a hemosiderinei din măduva osoasă și celulele hepatice, ulterior scăderea nivelului de hemoglobină circulantă, cu apariția de anemie hipocromă microcitară și aregenerativă.

Abordări terapeutice în cazurile de anemie feriprivă la bebeluș

La nou-născut, conținutul total de fier elemental din organism este de aproximativ 500 mg, ajungând până la valori de 5000 mg, la adult. Rezervele de fier la nou-născut se acumulează în proporție de 2/3, în ultimul trimestru de viață intrauterină. Ele nu sunt suficiente decât pentru primele 4 luni de viață extrauterină, fiind la valori minime în jurul vârstei de 6 luni.

Carența de fier se manifestă, în principal, în intervalul de vârstă 6 luni – 2 ani. O serie de factori favorizanți materni, obstetricali, neonatali, dietetici și socio-economici sunt implicați în apariția anemiei prin carentă de fier. Ținând cont de particularitățile metabolismului fierului la sugar și copil, ca și de datele epidemiologice, profilaxia anemiei feriprive impune următoarele măsuri:

• Suplimentarea cu fier a preparatelor de lapte pentru sugari;
• Suplimentarea sistematică cu fier a dietei, dacă există factori de risc pentru carența marțială.

Terapia orală cu fier este cea mai indicată măsură de corectare a anemiei feriprive. Se utilizează fierul feros, într-o singură priză zilnică, până la vârsta de un an și în 2-3 prize după această vârstă. Absorbția fierului este mai bună în caz de administrare a jeun dar, în situația intoleranței digestive, poate fi administrat și în timpul meselor. Durata feroterapiei orale este, în medie, de 3 luni (sau 2 luni după normalizarea nivelului hemoglobinei circulante, în scopul normalizării rezervelor de fier – indicate și de normalizarea feritinei serice).

În prezent, tratamentul parenteral cu fier are indicații restrânse, datorită eficienței dovedite a feroterapiei orale. Acesta este indicat în cazul unei malabsorbții intestinale severe, eșecul tratamentului oral, în special în formele cronice și severe de anemie hipocromă, unde există o tulburare secundară de absorbție a fierului, sau în cazul unei complianțe terapeutice deficitare.

Referințe:

1. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15698-anemia-in-newborns
2. https://academic.oup.com/ajcp/article/131/4/560/1760965
3. Tratat de Pediatrie, Editura Medicala, Bucuresti, sub redactia Prof. Univ. Dr. Eugen Pascal Ciofu, Dr. Carmen Ciofu
4. https://emedicine.medscape.com/article/954598-overview