Anafilaxia: reacția alergică severă, cunoscută sub numele de șoc anafilactic

Cuprins:

• Agenții cauzatori ai reacțiilor alergice
• Manifestări clinice – anafilaxie
• Cele mai frecvente cauze ale cazurilor de șoc anafilactic
• Prevenția la pacienții cu istoric de anafilaxie
• Opțiuni de testare în cazul pacienților cu alergii – etape de diagnosticare

Agenții cauzatori ai reacțiilor alergice

Printre alergenii obișnuiți se numără: polenul de copaci și de iarbă (febra fânului), acarienii din praful de casă, alimente (cum ar fi arahidele, laptele și ouăle), părul de animale (în special cele de companie), veninurile diferitelor insecte (albine și viespi), o serie de medicamente.

Simptomele generale ale unei reacții alergice pot include: rinoree, strănuturi frecvente, durere sau sensibilitate la nivelul ochilor sau frunții, tuse, respirație șuierătoare sau senzația de lipsă de aer, prurit sau urticarie, diaree, stare generală înrăutățită, tumefierea ochilor sau a buzelor.

Manifestări clinice – anafilaxie

Acest fenomen patologic este marcat de constricția (îngustarea) căilor respiratorii, care va produce dificultăți majore de respirație. În cazurile foarte severe, asocierea unui edem sever laringo-faringian poate contribui la blocarea căilor respiratorii. Pot fi asociate simptome gastrointestinale, precum durerea abdominală severă, vărsături și diaree.

Histamina (substanță eliberată de organism în timpul unei reacții alergice) este cauza principală, care va declanșa acest proces prin dilatarea vaselor de sânge, conducând la scăderea dramatică a tensiunii arteriale, dar și la apariția unor acumulări lichidiene la nivel pulmonar, așa-numitul edem pulmonar. Anafilaxia poate provoca, de asemenea, tulburări de ritm, la nivel cardiac².

Manifestările apar de cele mai multe ori după un interval cuprins între  5- 30 de minute de la contactul cu alergenul (ex. aliment ingerat sau înțepătură de insectă), dar simptomele pot să apară uneori chiar și după un interval de aproximativ o oră.

Anafilaxia bifazică este reprezentată de un al doilea val de simptome, la câteva ore sau chiar zile după primul val. Aproximativ 20% dintre persoanele cu anafilaxie vor experimenta și anafilaxia bifazică³.

Cele mai frecvente cauze ale cazurilor de șoc anafilactic

Alergiile alimentare reprezintă una dintre principalele cauze. Printre alimentele care pot provoca acest tip de reacție se numără: laptele de vacă, ouăle, arahidele, moluște (creveți, homar), soia, fructe cu coajă lemnoasă (cum ar fi nucile, alunele, nucile de Brazilia și caju), grâul.

Alți alergeni care pot duce la anafilaxie includ: anumite medicamente și substanțe, inclusiv antibiotice, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) precum și inocularea de substanțe de contrast utilizate în realizarea de tomografii computerizate, latexul (mănușile de unică folosință și banda adezivă), venin (alergii la înțepăturile de albine sau viespi)⁴. Polenul și alți alergeni inhalatori provoacă rareori anafilaxie.

Prevenția la pacienții cu istoric de anafilaxie

Dacă în antecedente există istoric cu un tip de alergie gravă sau un șoc anafilactic este foarte importantă prevenția unor episoade viitoare. Următoarele măsuri pot ajuta la reducerea riscului:

• identificarea factorilor declanșatori (este important ca medicul alergolog șă efectueze o serie de teste pentru depistarea alergenilor trigger – declanșatori)
• evitarea factorilor declanșatori (alimente cu potențial alergic)

Pacientul cu istoric de șoc anafilactic, se va asigura că deține autoinjectoare de adrenalină sau fiole de cortizon/ dexametazonă – pentru a putea  interveni în situațiile de criză.

Opțiuni de testare în cazul pacienților cu alergii – etape de diagnosticare

1.Testul pentru identificarea IgE specifice alergenului se efectuează pentru a confirma alergia (hipersensibilitatea de tip I) față de o anumită substanță, ca și răspuns la simptome acute sau cronice de tip alergic. Nivelul de IgE nu este întotdeauna corelat cu severitatea unei reacții alergice, iar în cazul în care criza alergică s-a remis, IgE specifică poate fi încă prezentă⁵. Este posibil să se obțină un rezultat IgE specific pozitiv la un antigen care nu este o cauză de alergie la pacient. Este esențial ca rezultatele să fie interpretate împreună cu o anamneză alergică completă și cu orice alte teste care au fost efectuate (exemplu testele prick).

2. Testul ALEX permite identificarea unui  profil extins de IgE specifice de peste 300 alergeni ce acoperă marea majoritate a alergenilor respiratori, alimentari, de latex–uri și veninuri tip Hymenoptera (albină și viespe) și de peste 50 de alergeni moleculari unici.  Este utilizată o tehnologie specifică tip  „macroarray” în care alergenii sunt distribuiți sub formă de spoturi pe o membrană de nitroceluloză, conținută într-un chip. Testul determină cantitativ IgE specifice îndreptate atât împotriva unor extracte integrale de alergeni, cât și împotriva unor componente moleculare relevante (specifice și de crosreactivitate)⁶.

Recomandări de efectuare a testului ALEX – diagnosticul bolilor alergice, împreună cu datele anamnestice și examenul clinic, beneficiind de acesta, în special pacienții polisensibilizați și cei cu alergii produse prin ingestia orală.

Prin utilizarea componentelor alergenice moleculare testul Alex furnizează informații importante privind:

• indicarea unei imunoterapii specifice, în special pentru alergiile respiratorii și cele provocate de veninurile de insecte;
• riscul de reacții alergice severe la alimente (de exemplu, proteinele de stocare Ara h 1,2,3 sau 6 dau reacții alergice severe până la șoc anafilactic, în timp ce proteinele Ara h 8 și PR-10 nu sunt implicate în reacții grave, ambele grupuri de proteine determinând rezultate pozitive la testarea cu extractele de arahide);
• reactivitatea încrucișată (crosreactivitate).

3. Alături de determinarea în ser de IgE alergen-specifice prin metode automate standardizate au fost  dezvoltate şi teste funcţionale care mimează in vitro interacțiunea dintre alergeni şi celulele responsabile de apariţia simptomelor alergice, evidențiind astfel sensibilizarea de tip imediat. Printre acestea se numără şi testul de degranulare a bazofilelor (BDT) cu măsurarea sulfidoleucotrienelor eliberate⁷.

Recomandări pentru efectuarea testului BDT

1. Evidenţierea unei sensibilizări de tip I în următoarele situaţii clinice:

• imposibilitatea efectuării unui test cutanat datorită pericolului unei reacţii anafilactice;
• în cazul suspiciunii clinice de alergie de tip imediat, deşi IgE specifice şi testul cutanat sunt negative.

BDT este în special util pentru următorii alergeni: venin de albină şi viespe, praf de casă, păr/ epitelii de câine şi pisică, latex, formaldehida şi alte chimicale, alfa-amilaza (care induce astmul brutarilor!), acrilaţi utilizaţi în stomatologie.

2. Evidenţierea pseudo-alergiilor la aditivi şi coloranţi alimentari

• se testează 18 E-uri în 4 grupe sau, la cerere, în mod individual

3. Evidenţierea reacţiilor pseudo-alergice la medicamente

• pe lângă alergenii standard pot fi testate şi preparate native (tablete sau fiole trimise de medici/pacienţi)

Referințe:

1. Anaphylaxis | Causes, Symptoms & Treatment | ACAAI Public Website
2. Anaphylaxis | Johns Hopkins Medicine
3. Anaphylaxis: Symptoms & Treatment (clevelandclinic.org)
4. Allergies – NHS (www.nhs.uk)
5. Pathology (thepathologycentre.org)