Citomegalovirus: un virus cu tropism uman

Cuprins:

• Ce este infecția cu citomegalovirus?
• Tipuri de infecții cu Citomegalovirus
• Infecția cu citomegalovirus – diagnostic de laborator
• Infecția cu citomegalovirus – prevenție și tratament

Infecțiile cu citomegalovirus sunt deosebit de frecvente, dar ele sunt în general asimptomatice la adult, astfel 80-100% din populația globului prezintă anticorpi serici specifici. Însă, infecțiile survenite în primul trimestru de sarcină, la nou-născut și sugar pot evolua uneori, putând determina decesul fătului. Modul de transmitere al infecției este variat. Virusul se găsește în urina și saliva persoanelor infectate ca și în secreția vaginală, sperma și lapte matern.

Fătul poate fi infectat in utero; mai frecvent însă infecția se produce perinatal, prin contactul nou-născutului cu secrețiile cervicale pline de mucus sau postnatal, prin contactul infectant cu produse de la mamă (salivă, lapte, etc.). O altă modalitate frecventă (peste 50% din infecții) se realizează prin sărut și contact sexual. Sunt posibile și căile de transmitere iatrogenă, prin transfuzii de sânge (virusul fiind prezent în leucocite) sau prin grefe de organ (ex: rinichi) de la persoane aparent sănătoase.

Tipuri de infecții cu Citomegalovirus

Există trei tipuri principale de infecții cu CMV: dobândite, recurente sau congenitale.

• CMV dobândit sau primar – atunci când o persoană contactează virusul pentru prima dată.
• CMV recurent – atunci când persoana are deja infecția virală, virusul este în stare latentă dar devine activ, în condițiile unui sistem imunitar slăbit.
• CMV congenital – atunci când viitoarea mama este infectată cu acest virus în timpul sarcinii și îl transmite la făt.

În infecția primară a gravidei (circa 10-60% sunt receptive la vârsta adultă), riscul infecției fetale este maxim (până la 50%). Transmiterea verticală a infecției în cursul primelor 4 luni de sarcină are consecințele cele mai grave (hepatită, surditate, microcefalie). În cazurile de reactivare a unei infecții latente (0.7 – 0.9% dintre gravide) riscul de infecție fetală este foarte redus sau chiar absent (copiii respectivi rămân neafectați sau fac infecții subclinice).

La nou-născut, infecţia primară (congenitală sau neonatală) evoluează sub forma bolii incluziunilor citomegalice, numele fiind dat de prezenţa unor incluziuni celulare intranucleare, caracteristice cu aspect de “ochi de bufniță”. Aceste leziuni celulare sunt extinse la nivelul organelor hematopoetice şi sistemului nervos, putând duce la deces.

Până la 5 din 1.000 de nou-născuți vii sunt infectați, iar un procent de 5% vor dezvolta forme severe, cu semne nespecifice, comune cu cele din rubeola. Un procent de 5% sunt afectați mai tardiv, dezvoltând calcificări la nivel cerebral, cu scăderea dramatică a coeficientului de inteligență, apariția surdității neurosenzoriale și retard psihomotor.

La copil şi adolescent, infecţia primară poate evolua simptomatic benign, mimând o mononucleoză infecţioasă, cu febră, limfadenopatii, hepatosplenomegalie şi modificări ale tabloului celular sanguin.

La adult, infecţia este în general asimptomatică, excepţie făcând cazurile de imunosupresie, cum sunt cei care primesc transfuzii multiple, un transplant sau pacienţii cu SIDA. În aceste cazuri se poate produce, fie o infecţie primară, fie o reactivare a unei infecţii latente. La persoanele cu SIDA, infecția cu CMV este o complicație virală frecventă. Virusul poate afecta retină (retinită CMV) și poate produce orbire. Pot apărea de asemenea, infecție cerebrală (encefalită), pneumonie sau ulcere dureroase ale intestinului sau esofagului.

Reactivarea infecţiei CMV în cazul celor ce primesc un transplant este favorizată de tratamentul imunosupresor asociat intervenţiei chirurgicale. Cazurile cu supresie imună pot evolua letal în urma visceralizării infecţiei CMV (pneumonii interstiţiale, hepatite, etc.), mai ales în cazul unei infecţii primare. În cele mai multe cazuri, infecţiile reactivate au o evoluţie benignă.

Infecția cu citomegalovirus – diagnostic de laborator

Răspunsul imun față de virusul citomegalic implică sinteza de anticorpi specifici din clasa IgM la câteva săptămâni de la contractarea infecției, urmată o săptămâna mai târziu de apariția anticorpilor IgG. Nivelurile de anticorpi IgM ating un maximum după câteva săptămâni, după care scad în decurs de 4-6 luni.

Ocazional, aceștia pot persista mai mulți ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM constituie un instrument important în diagnosticul infecției citomegalice acute. Totuși, este dificil să se facă distincția între infecția primară și cea secundară, deoarece reactivarea poate induce sinteza variabilă de IgM, la persoanele imunodeprimate.

Identificarea anticorpilor de tip IgG-CMV confirmă infecţia CMV în antecedente. Aceste teste sunt utile pentru triajul donatorilor de sânge sau organe, precum şi pentru supraveghere epidemiologică. Ele se efectuează pentru diagnosticul infecţiei verticale cu CMV (citomegalovirus in sarcina), când în sângele din cordonul ombilical se decelează IgM-CMV (anticorpi citomegalovirus) şi pentru diagnosticul infecţiei acute sau recente cu CMV.

Deoarece peste 90% dintre infecţiile CMV apărute la adulţii imunocompetenţi (inclusiv la gravide) sunt asimptomatice, detectarea anticorpilor specifici constituie modalitatea cea mai obişnuită de identificare a infecţiei. Determinarea anticorpilor IgG este utilă în screening-ul statusului imun, permițând identificarea indivizilor seronegativi, la care pot fi aplicate măsuri profilactice.

De asemenea, monitorizarea în dinamică a nivelului anticorpilor IgG constituie o modalitate importantă de depistare a infecției acute. Determinarea CMV IgG aviditate este o etapă esenţială în algoritmul de validare a unei infecții primare, la femeile gravide.

Diagnosticul infecției cu CMV se poate valida prin metoda RT PCR din diverse produse biologice. PCR poate detecta cantități mici de CMV-ADN în fluide ale organismului:

• Detectia CMV-ADN în sânge prin tehnicile PCR cantitative au arătat că o viremia mare se corelează cu o infecție activă CMV, mai ales la pacienții cu SIDA. Nivelul viremiei CMV are valoare prognostică la pacienții imunodeprimați.
• Detectia CMV-ADN în LCR susține diagnosticul de infecție CMV la nivelul SNC. Obținerea unui rezultat pozitiv pentru CMV-ADN în lichidul amniotic, confirmă infecția fetală.
• Detecția CMV-ADN în urina unui nou-născut indică prezența infecției congenitale. Dacă este suspectat CMV congenital, copilul va fi evaluat în primele 3 săptămâni de viață. Testarea după 3 săptămâni nu va fi concludentă pentru CMV congenital, deoarece este posibil ca copilul să fi contractat virusul după naștere.

Infecția cu citomegalovirus – prevenție și tratament

Din punct de vedere al măsurilor de prevenție, igiena ocupă un rol important. Astfel, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) recomandă spălarea regulată a mâinilor, mai ales după schimbarea scutecelor. De asemenea, se menționează spălarea mâinilor după hrănirea unui copil, după ștergerea nasului sau a gurii sau după manipularea jucăriilor, de către cei mici.

Printre opțiunile terapeutice, se indică administrarea de globulină hiperimună îmbogățită pentru CMV (CMV-IGIV), care este o imunoglobulină G (IgG) ce conține un număr standardizat de anticorpi anti citomegalovirus. Poate fi recomandată pentru profilaxia bolii citomegalovirus, asociate cu transplantul de rinichi, plămâni, ficat, pancreas și cord.

Administrată singular sau în combinație cu un agent antiviral, poate reduce riscul de boală legată de CMV și deces la unii dintre beneficiarii de transplant cu risc major. Totodată, oferă un beneficiu măsurabil de supraviețuire pe termen lung și are efecte secundare minime în perioada tratamentului.

Referințe:

1. Tratat de Pediatrie, editia I, Prof. Dr. Eugen Pascal Ciofu, Editura Medicala, Bucuresti
2. Curs de Microbiologie Speciala, Vol. II, Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes, Timisoara, 2020
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Cytomegalovirus