Gastroenterita infecțioasă la copii și importanța testului coprocultura extinsă

În perioada sezonului cald, infecțiile gastrointestinale sunt des întâlnite și cunoscute ca fiind boli digestive la copii, acestea producând, printre altele, un dezechibru funcțional al mucoasei tractului digestiv, în special la nivelul intestinului subțire și/ sau intestinului gros.

Gastroenterita este o afecțiune care se manifestă prin apariția de scaune numeroase (mai mult de 3 pe zi), de consistență scăzută, care poate asocia febră și vărsături. Simptomele specifice acestor patologii sunt însoțite de crampe abdominale, febră, dureri de cap, apatie și inapetență. Calea fecal-orală și “mâiniile murdare” sunt căile principale de transmitere a infecției digestive cu majoritatea germenilor. În unele cazuri și alimentele contaminate (în special apa contaminată) determină adevărate epidemii.

Pentru a declanșa diareea, agentul patogen trebuie să învingă diferitele bariere ale organismului gazdă, care se opun infecției, și anume: aciditatea gastrică, imunitatea locală intestinală reprezentată prin secreția de IgA, motilitatea intestinală, secreția de mucus și microflora saprofită intestinală. Ca exemplu, motilitatea intestinală normală este un factor important care se opune aderării bacteriilor de peretele intestinal, și orice cauză care reduce motilitatea sau o face ineficientă, va facilita înmulțirea excesivă a germenilor patogeni. Interacțiunea dintre acești factori ai organismului și virulența agentului patogen determină manifestările clinice și gravitatea diareei.

Incidența sa mai este influențată de climă și de sezon. O serie de factori sociali cresc incidența acestei boli, cum ar fi activitatea în colectivitățile de copii (creșe, grădinițe cu program prelungit, școlile, secții de pediatrie aglomerate) și condițiile promiscue de trai.

Gastroenterita bacteriană acută – clasificare

Gastroenterita acută, de cauzăbacteriană, după mecanismul de producere poate fi: enterotoxigenă sau enteroinvazivă. Prima are ca mecanism patogenic major producerea de enterotoxină și acțiunea acesteia asupra mucoasei intestinale, iar cea de-a doua este rezultatul penetrării suprafeței mucoasei intestinale, dar și cu posibilitatea producerii de enterotoxină, care determină creșterea secreției de apă și electroliți în intestin, manifestându-se clinic prin diaree.

Shigella, E. coli enteroinvaziv, Yersinia enterocolitica, Campylobacter, Entamoeba histolytica și anumite virusuri produc boala ca urmare a invadării enterocitelor, inflamației și distrucției mucoasei intestinale.

Infecția poate fi limitată la intestinul subțire sau colon, dar majoritatea germenilor invazivi afectează ambele segmente ale intestinului, începând cu cel subțire. Acestea se extind rapid și în colon, realizând ‘’enterita” și colita care se manifestă clinic prin necesitatea imperioasă de defecare, tenesme și scaune mucosanguinolente.

Gastroentrita acută și etapele de diagnostic

Diagnosticul se realizează în etapa clinică pe baza datelor anamnestice, a particularităților scaunelor diareice, a complicațiilor ce pot să apară și pe datele de laborator, absolut necesare pentru stabilirea unui diagnostic etiologic de certitudine.

Bacteriile enterotoxigene (E. coli, virusul holeric), virusurile și, dintre paraziți, Giardia lamblia sunt exemple de agenți patogeni care afectează intestinul subțire și determină diaree apoasă. Ea poate duce la instalarea, mai mult sau mai puțin rapidă, în funcție de numărul scaunelor, a sindromului de deshidratare acută. Acestea reprezintă particularitățile clinice ale diareilor acute de tip enterotoxigen. Examenul microscopic al scaunului (coprocitograma) arată absența elementelor celulare, respectiv a eritrocitelor și leucocitelor.

Bacteriile care au ca țintă intestinul gros sunt de tip enteroinvaziv și determină un sindrom clinic caracterizat prin scaune mucopiosanguinolente, exemplul elocvent fiind dat de infecția cu Shigella.

Examenul microscopic al scaunului arată, de obicei prezența eritrocitelor și leucocitelor în număr mare.

Diagnosticul etiologic al diareei infecțioase este obținut în principal prin analiza unei probe din fecale, folosind culturi bacteriologice și identificarea antigenelor din structura agentului patogen, prin teste imunocromatografice. În laboratoare specializate se pot face culturi virale sau examinarea directă la microscopul electronic a particulelor virale

Gastroenterita și importanța coproculturii extinse

O importanță deosebită în managementul bolilor diareice infecțioase o are coprocultura extinsă. Aceasta va identifica și efectua antibiograma pentru cele 3 microorganisme care se izolează în serviciul actual de coprocultură Synevo (Salmonella spp., Shigella spp. și tulpinile diareigene de E. coli) și suplimentar pentru alte 4 bacterii implicate în bolile diareice acute (Aeromonas spp., Plesiomonas spp., Campylobacter spp. și Yersinia enterocolitica).

Acest test se va recomanda ca primă intenție în situațiile în care simptomatologia digestivă este severă și ca alternativă pentru pacienții la care simptomatologia persistă, deși coprocultura uzuală are rezultat negativ, iar medicul clinician suspectează etiologia bacteriană.

Noutatea acestui test constă în identificarea și efectuarea antibiogramei pentru Aeromonas spp., Plesiomonas spp., Campylobacter spp. și Yersinia enterocolitică. Probele se vor recolta pe recipient cu mediu de transport lichid fecal-Swab, având stabilitate de 24 ore la temperatura camerei.

Principiile de tratament în gastroenterita acută vizează o primă preocupare a medicului pentru rezolvarea sindromului de deshidratare într-o diaree acută, aceasta fiind urmată de realimentare, concomitent cu stabilirea unui tratament etiologic și eventual a unui tratament simptomatic.

Bibliografie:

1. Tratat de Pediatrie, Prof. Univ. Dr. Eugen Pascal Ciofu
2. “Symptoms.” Centers for Disease Control and Prevention, Centers for Disease Control and Prevention, 23 Dec. 2019, www.cdc.gov/campylobacter/symptoms.html.
3. Janda, J. Michael, and Sharon L. Abbott. “The Genus Aeromonas: Taxonomy, Pathogenicity, and Infection.” Clinical Microbiology Reviews, American Society for Microbiology Journals, 1 Jan. 2010, cmr.asm.org/content/23/1/35.
4. “Plesiomonas Shigelloides.” Plesiomonas Shigelloides – Infectious Disease and Antimicrobial Agents, www.antimicrobe.org/b224.asp.
5. “Questions and Answers.” Centers for Disease Control and Prevention, Centers for Disease Control and Prevention, 1 Aug. 2019, www.cdc.gov/yersinia/faq.html.