Hepatita B: o infecție care poate fi prevenită prin vaccinare

Cuprins:

• Statistici despre hepatita B
• Hepatita B: simptome
• Hepatita B: cauze, factori de risc și complicații
• Diagnostic hepatita B
• Tratament hepatita B: orientare generală

Statistici despre hepatita B

Infecția cu virusul hepatitic B poate fi surprinsă sub o formă acută sau cronică. Forma acută relevă în subsidiar o infecție aparută recent, de scurtă durată, majoritatea pacienților vindecându-se complet (fără necesitatea unui tratament), în decurs de câteva săptămâni, până la 6 luni. Un procent cuprins între 5% – 10% dintre pacienții cu formă acută vor evolua spre hepatită cronică.

Aceasta este o infecție pe termen lung, care se prelungește peste 6 luni. Pacienții afectați pot avea un risc crescut de a dezvolta complicații, manifestate prin leziuni ale ficatului, ce pot duce la insuficiență hepatică și chiar la dezvoltarea de cancer hepatic.

În anul 2019, un număr de 30 de state membre ale UE/SEE au raportat 29 996 de cazuri cu infecție virală hepatică tip B (VHB).Cea mai mare rată de infecții acute a fost observată în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani. În ceea ce privește stadiul cronic, o prevalență mare a fost constatată în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25-34 de ani. Raportul general bărbați/ femei a fost de 1,5:1. În ultimii ani este de remarcată o scădere a cazurilor cu infecții acute, explicația fiind impactul avut de programele naționale de vaccinare.

Hepatita B se transmite prin contact direct cu sângele infectat sau cu anumite lichide corporale, provenind de la o persoană infectată. Cel mai frecvent, virusul se transmite în timpul nașterii, de la mamă la făt. De asemenea, se poate transmite și prin intermediul unor echipamente medicale (inclusiv ace nesterile) sau dentare nesterile, sau în urma stabilirii unor relații sexuale neprotejate. Alte căi de transmitere evidențiate, au fost, schimbul de obiecte personale, cum ar fi lama de ras, periuța de dinți, mașina de tăiat unghii, bijuterii corporale.

Vestea bună este că sunt disponibile metode de prevenție și chiar tratamente împotriva acestei infecții, numită hepatita B. Există teste de identificare a infecției, în diversele sale faze, un vaccin sigur, pentru prevenția infecției, precum și terapii medicamentoase eficiente, care pot gestiona pozitiv o infecție cronică cu acest virus.

Hepatita B: simptome

Semnele și simptomele hepatitei B variază de la forme ușoare la cele severe. Acestea apar de obicei la aproximativ 1-4 luni post infecție, deși se pot observa chiar și la numai două săptămâni după infectare. Este posibil ca unele persoane, de obicei copiii mici, să nu aibă niciun simptom sau semn.

În grupul manifestărilor frecvente se remarcă durerile abdominale/ articulare, o urină închisă la culoare, febră, pierderea poftei de mâncare (anorexie), greață și vărsături, slăbiciune și oboseală, icter – colorația galbenă a pielii și sclerelor (albului ochiului).

Hepatita B: cauze, factori de risc și complicații

Infecția este produsă de virusul hepatitei B (VHB). Virusul se transmite de la o persoană la alta prin intermediul sângelui, spermei sau altor fluide corporale. Această infectie nu se transmite prin strănut sau tuse.

Rezistența virusului hepatitic B (VHB) la diverse terapii este în esență specifică structurii, fiind caracterizată prin mutații specifice în domeniile de revers transcriptază ale polimerazei VHB și asociată cu mutații compensatorii, care pot crește replicarea. Unele mutații sau combinații de mutații pot fi asociate cu rezistența la mai multe medicamente, limitând astfel opțiunile de tratament¹.

Complicațiile cauzate de hepatita B pot fi ciroza, cancerul hepatic, insuficiență hepatică, bolile renale sau vasculitele (inflamația pereților vaselor de sânge).

Diagnostic hepatita B

În funcție de situație, pot fi recomandate mai multe tipuri de evaluări:

1. Screening pentru infecția cu virus B – constă în testarea Ag HBs la  persoane sănătoase, în scopul depistării infecției, deoarece virusul poate afecta ficatul înainte de apariția semnelor și simptomelor. Testarea acestui biomarker se recomandă la pacienții cu risc crescut de a contracta această infecție.

2. Diagnosticul pozitiv și monitorizarea evoluției infecției cu VHB

Testul pentru dozarea de AgHBs este utilizat pentru a detecta infecția acută sau cronică cu VHB.

Testul pentru dozarea de anticorpi HBs (anti-HBs) test utilizat pentru a confirma că pacienții care s-au vindecat de hepatita B și sunt acum imuni la această infecție (au produs anticorpi) sau că au fost expuși anterior la VHB, inclusiv prin vaccinare.

Testele pentru dozarea anticorpilor anti-HBc apar în momentul în care un pacient dezvoltă simptome de hepatită și rămân detectabili toată viața. Rezultatele acestui test sunt interpretate în conjuncție cu alte teste, pentru a evalua vindecarea după o infecție anterioară cu VHB și pentru a diferenția infecțiile acute de cele cronice. Acest test detectează cele două clase de anticorpi anti-HBc- tip IgM și IgG.

Anticorpi Anti-HBc IgM sunt prezenți numai în cazul infecțiilor acute cu hepatita B, în primele șase luni de la infectare.

În urma unui diagnostic de hepatita B, în funcție de rezultatele obținute, pot fi folosite teste suplimentare pentru validarea infecției, monitorizarea bolii, impunerea unui management terapeutic sau pentru a determina gradul de contagiozitate (dacă o persoană poate răspândi boala). Aceste teste suplimentare pot include:

AgHBe este un biomarker de confirmare a infecției, pozitivitatea acestui parametru fiind validată final de prezența de ADN viral tip B.

Anti-HBe este un anticorp produs de organism ca răspuns la prezența AgHBe. Dispariția antigenului HBe și detectarea de Ac anti-HBe în sânge confirmă seroconversia (o reacție imunologică eficientă de apărare) și arată atât ameliorarea afecțiunii cât și eliminarea pe termen lung a virusului. Boala hepatică cronică este mai frecventă la pacienții cu AgHBe pozitiv și mai puțin întâlnită la pacienții la care se confirmă prezența de anticorpi anti-HBe; de aceea acest test poate fi utilizat pentru a monitoriza formele acute de hepatită virală tip B. 

Testarea ADN viral al hepatitei B detectează materialul genetic al virusului și evaluează încărcătura virală din sânge. Un test pozitiv indică faptul că virusul se multiplică activ în organismul acelei persoane, făcând-o contagioasă. Testul este adesea utilizat pentru a monitoriza eficacitatea terapiei antivirale, la persoanele cu infecții cronice cu VHB.

Tratament hepatita B: orientare generală

Există mai multe tipuri de terapii, atât pentru prevenție cât și pentru infecțiile acute și cronice.

Pentru a preveni evoluția unei infecții accidentale și apariția bolii numită hepatita B tratamentul va consta în administrarea de imunoglobuline (anticorpi), în termen de 12 ore de la expunerea la virus. Deoarece acest tratament oferă protecție exclusiv pe termen scurt, ar trebui făcut în același timp și vaccinul împotriva hepatitei B.

Tratamentul pentru infecția acută poate consta doar în odihnă, o alimentație adecvată și o hidratare corespunzătoare, deoarece forma acută este de scurtă durată și va dispărea de la sine. În cazurile severe, sunt necesare medicamente antivirale sau spitalizarea, pentru a preveni complicațiile. Tratamentul pentru infecția cronică se face pe tot parcursul vieții și include medicamente antivirale, administrarea de interferon și chiar transplant de ficat. O serie de alte medicamente pentru tratarea hepatitei B sunt în curs de dezvoltare.

Referințe:

1. https://www.hepb.org/what-is-hepatitis-b/what-is-hepb/
2. https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/documents/AER-Hepatitis-B-2019.pdf
3. https://www.testing.com/tests/hepatitis-b-test/
4. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hepatitis-b/symptoms-causes/syc-20366802
5. https://www.karger.com/Article/Fulltext/360940