Cumpără online analizele medicale necesare, utilizează codul ONLINE10 și beneficiază de 10% reducere la coșul de cumpărături.
Synevo
Programări analize
Coșul meu
Atelierul de sănătate
Sănătatea prenatală

Infertilitatea feminină sau 30% dintre problemele de fertilitate din cuplu

infertilitate, cauze infertilitate, infertilitate tratament, semne de infertilitate

Noțiunea de infertilitate se referă la o categorie de boli care afectează sistemul reproducător, având ca și consecință imposibilitatea de a obține cu succes o sarcină, indiferent de cauză, după 1 an de activitate sexuală regulată, neprotejată.

Tulburările de fertilitate pot apărea în orice moment al procesului de concepție, și anume: în dezvoltarea sau eliberarea ovulului/ spermatozoizilor, în fecundarea sau transportul ovulului fecundat de la trompele uterine către uter, la implantarea embrionului în mucoasa uterin (endometrul). De asemenea, acestea pot să apară chiar în momentul actului sexual sau să fie datorate unor condiții fizice existente postconcepție.

Cuprins:

Ce este infertilitatea?

Aproximativ 10-15% dintre cuplurile de vârstă reproductivă sunt afectate de infertilitate. Un procent de 30% dintre problemele de fertilitate, din cuplu, se grefează pe existența unei patologii specifice sexului feminin. Alte 30% sunt cauzate de infertilitatea masculină și 30% dintre probleme pot fi întâlnite la ambii parteneri. La aproximativ 1 din 10 cupluri, investigate pentru infertilitate nu poate fi identificată nicio cauză, fiind folosit termenul de infertilitate „inexplicabilă” sau „idiopatică”1.

Comportamentul reproductiv a suferit transformări importante la nivel mondial, iar fertilitatea scade într-un ritm accelerat și în România2. Astfel, în 2021, rata totală a fertilității în Europa a fost estimată la 1,61 (copii născuți vii), România ocupând locul 17, cu o medie de 1,65.

Într-un studiu de analiză a problemelor de infertilitate, realizat în România în 2018 de către “Asociația pentru Reproducere Umană din România”, pe un lot de 4.680 femei (25-45 ani) și de bărbați (25-60 ani), aproximativ 1 din 4 cupluri, care își doreau cât mai curând un copil, nu reușiseră să obțină o sarcină, deși încercau de 1-5 ani (27%). Conform aceluiași studiu, în România, cele mai multe dintre femeile din aceste cupluri, care nu pot obține o sarcină, merg la medicul ginecolog în încercarea de a rezolvare a acestei probleme (91%) și doar o parte din cupluri merg la un medic cu competență în infertilitate (38%).

Oricare dintre parteneri poate fi cauza tulburării de infertilitate, vârsta jucând un rol important, în special la femei, dar și la bărbați. Endometrioza, bolile cu transmitere sexuală, dar și prezența altor afecțiuni, pot afecta procesul de reproducere. Alimentația, starea de sănătate, stilul de viață și factorii de mediu pot avea, de asemenea, un impact negativ în obținerea unei sarcini. Cele mai des întâlnite cauze sunt tulburările de ejaculare la bărbați și anovulația (lipsa ovulației) sau oligoovulația (ovulația neregulată) la femei.

Testarea infertilității poate fi complexă, costisitoare și consumatoare de timp. Adesea, ambii parteneri trebuie să fie supuși unor examinări fizice extinse, analize de sânge, studii de evaluare a stilului de viață și/ sau examene ultrasonografice, pentru a determina etiologia infertilității de cuplu.

Manifestări și cauze – infertilitate

Pentru ca sarcina să se producă, fiecare pas al procesului de concepție trebuie să se desfășoare corect. Astfel, în fiecare lună în momentul ovulației, când unul dintre ovare eliberează un ovul matur, acesta este preluat de trompa uterină. Spermatozoizii rezultați în urma ejaculării înoată în vagin, uter și apoi în trompa uterină, unde intâlnesc ovulul, care va fi penetrat, producându-se astfel fecundarea. Ovulul fecundat începe să se dividă, în timp ce migrează din trompa uterină în uter, unde se va atașa de endometru (țesutul care căptușește fața internă a uterului) și își va continua dezvoltarea.

La femei, o serie de factori pot perturba acest proces, în oricare dintre etapele enumerate.

Sindromul ovarului polichistic (SOP) este cea mai frecventă cauză a infertilității feminine. Această patologie provoacă un dezechilibru hormonal care afectează ovulația, manifestându-se prin rezistența la insulină, obezitate, hirsutism (exces de păr pe corp) și acnee.

Disfuncție hipotalamică. Hormonul foliculostimulant (FSH) și hormonul luteinizant (LH) sunt doi hormoni produși de glanda pituitară (hipofiza), responsabili pentru producerea ovulației lunare. Stresul fizic sau emoțional, excesul de greutate sau o greutate corporală foarte mică, pot perturba producția acestor hormoni, afectând ovulația. Menstruațiile neregulate sau absența lor, sunt cele mai frecvente semne de infertilitate.

Insuficiența ovariană primară (prematură), care apare înainte de vârsta de 40 de ani, este de obicei cauzată de un proces autoimun sau de incapacitatea ovarului de a elibera în mod regulat ovule, posibil de cauză genetică sau în urma unui tratament chimioterapic.

Hiperprolactinemia. Glanda pituitară poate produce prolactină în exces, reducând astfel producția de estrogen și implicit fertilitatea.

Afecțiuni ale trompelor uterine (infertilitate tubară). Trompele uterine impermeabile (”înfundate”) vor împiedica lichidul spermatic să ajungă la ovul sau deplasarea ovulului fecundat către uter. Acestea sunt cauzate în special de infecții cu transmitere sexuală, cu apariție recurentă.

Intervenții chirurgicale anterioare la nivelul abdomenului sau pelvisului, inclusiv cele pentru sarcina ectopică, în care un ovul fecundat se implantează și se dezvoltă în altă parte decât în uter, de obicei într-o trompă uterină.

Alte cauze uterine sau cervicale pot interfera cu implantarea ovulului sau pot crește riscul de avort spontan, cum ar fi: polipii sau tumorile benigne (fibroame sau mioame), un uter cu formă neobișnuită (malformație congenitală), stenoza cervicală (o îngustare a lumenului colului uterin), modificări ale mucusului cervical.

Infertilitate inexplicabilă – se presupune o combinație de mai mulți factori minori, prezenți la ambii parteneri. Această problemă, deși frustrantă, se poate corecta de la sine, în timp, fiind important să nu se amâne însă, tratamentul pentru infertilitate.

Factorii de risc pot fi: vârsta (calitatea și cantitatea ovulelor unei femei încep să scadă odată cu vârsta, dupa 35 de ani șansele de a avea un copil reducându-se semnificativ), fumatul, greutatea în exces sau subponderabilitatea (carepot afecta ovulația), istoricul sexual (infecțiile cu transmitere sexuală, cum ar fi Chlamydia și gonoreea, pot afecta trompele uterine), alcoolul (consumul excesiv de alcool poate reduce fertilitatea).

Diagnostic – infertilitate

Infertilitatea este o problemă care implică ambii parteneri. Dacă antecedentele de infertilitate sunt cauzate de factorul masculin sau țin de patologia feminină – endometrioză, factor tubar, boală inflamatorie pelvină sau intervenție chirurgicală pelvină – sunt necesare teste de diagnostic specifice. O evaluare completă a infertilității este efectuată în funcție de datele legate de ciclul menstrual și uneori evaluarea poate dura până la 2 cicluri menstruale, înainte de a se determina etiologia. De asemenea, este important istoricul personal și familial, precum și realizarea unui examen fizic amănunțit.

Investigațiile recomandate pentru diagnosticul infertilității feminine sunt:

Teste de laborator

Evaluarea nivelurilor hormonilor implicați în reproducere: hormon foliculostimulant (FSH), hormon luteinizant (LH), prolactină (PRL), estradiol și progesteron.

LH (hormon luteinizant)
Preț: 52.00 lei
Progesteron
Preț: 53.00 lei
Estradiol
Preț: 54.00 lei
Prolactina
Preț: 55.00 lei

O valoare crescută a progesteronului (>30 nmol/L), măsurată cu 7 zile înainte de data estimată a următoarei menstruații, este considerată optimă, fiind un test de ovulație fiabil.

Testarea funcțíei tiroidiene se face prin evaluarea TSH și/ sau FT4, a hormonilor steroizi – testosteronul și DHEAS, dar și cu ajutorul testului numit  globulina de legare a hormonilor sexuali (SHBG).

Hormonul anti-mullerian (AMH) este investigat pentru evaluarea rezervei ovariene, dar și pentru evaluarea răspunsului la terapia hormonală țintită, stimulatorie.

Aceste teste pot fi indicatori pentru o bună funcționare a glandelor pituitare, tiroide și suprarenale, având un rol important în reglarea ciclului menstrual și ovulației.

Testele genetice sunt utile pentru a confirma posibile cauze genetice ale infertilității feminine. Acestea sunt utile în:  evaluarea pacientelor cu oligo-amenoree asociată cu disfuncție ovariană primară, în screening-ul pacientelor fără o anomalie evidentă, dar care prezintă un răspuns slab la stimularea ovariană, în cadrul procedurilor de reproducere asistată3.

Cariotipul constituțional din sânge periferic și FRAXA – identificare premutații în gena FMR1

Imagistică medicală

Se poate efectua monitorizarea cu ultrasuntete (ecografia intravaginală) pentru examinarea individuală a organelor de reproducere. Histero-salpingografia, laparoscopia sau ecografia, sunt investigații pentru evaluarea permeabilității tubare4.

Infertilitate – tratament

Un plan de tratament pentru fertilitate, care implică atât bărbatul, cât și femeia, poate include modificări ale stilului de viață și ale factorilor de mediu. Pot fi utilizate terapii medicamentoase, terapie hormonală, intervenție chirurgicală și tehnici de reproducere asistată (ART), în funcție de cauză. Un astfel de tratament este efectuat în clinici specializate5.

În reproducerea asistată, progresul este extraordinar, iar în prezent șansele cumulate sunt foarte mari, România numărându-se printre țările care beneficiază atât de tehnologie de ultimă generație, cât și de specialiști cu experiență în tratarea infertilității6.


Referințe:

  1. https://emedicine.medscape.com/article/274143-overview#a1
  2. https://www.labtestsonline.org.au/learning/index-of-conditions/infertility/treatment\
  3. https://www.statista.com/statistics/612074/fertility-rates-in-european-countries/#statisticContainer
  4. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/female-infertility/symptoms-causes/syc-20354308
  5. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/female-infertility/diagnosis-treatment/drc-20354313
  6. https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/infertility-in-women
Ultimele articole
icon-cart

Produsul a fost adăugat în coș

Continuă cumpărăturile
Vezi coșul
×
Cumpărate frecvent împreună
    Cumpără online analizele adăugate în coșul tău, Utilizează codul ONLINE10 și beneficiezi de 10% reducere.

    În plus, ai la dispoziție 30 de zile pentru a veni la recoltare.