Boala celiacă și impactul asupra pacienților cu alte afecțiuni asociate

Cuprins:

• Prevalența bolii celiace la pacienții cu boală autoimună
• Tiroidita autoimună (TA) și boala celiacă (BC) nu impactează funcția endotelială la subiecții cu diabet de tip 1
• Mecanismele asocierilor unor afecțiuni autoimune
• Gene identificate, asociate cu diabet zaharat tip 1 și boală autoimună asociată
• Riscul de a dezvolta ateroscleroză la pacienții cu diabet tip 1, care au asociate boala celiacă și tiroidita autoimună

Prevalența bolii celiace la pacienții cu boală autoimună

Printre tulburările autoimune s-a observat o prevalență crescută a bolii celiace la pacienții cu boală tiroidiană autoimună, diabet zaharat de tip 1, boli hepatice autoimune și boli inflamatorii intestinale.

Într-o serie de studii prospective s-a observat că prevalența cazurilor de boală celiacă a fost de 1% până la 19% la pacienții diagnosticați și cu diabet zaharat de tip 1, 2% până la 5% în cadrul tulburărilor tiroidiene autoimune și 3% până la 7% în ciroza biliară primară.

Există, de asemenea, o prevalență crescută a tulburărilor autoimune în rândul pacienților cu BC. Patogeneza asocierii bolii tiroidiene autoimune cu boala celiacă nu este cunoscută, dar aceste afecțiuni au haplotipuri HLA similare și sunt asociate cu gena care codifică antigenul 4 asociat limfocitelor T citotoxice.

În prezent, există puține dovezi care să susțină rolul unei alimentații fără gluten în reducerea dezvoltării tulburărilor autoimune asociate, la pacienții cu boală celiacă, dar diagnosticul precoce și instituirea unui regim alimentar, reduc complicațiile precum malabsorbția, osteoporoza și limfomul. Totodată, regimul alimentar va contribui la îmbunătățirea absorbției medicamentelor¹.

Tiroidita autoimună (TA) și boala celiacă (BC) nu impactează funcția endotelială la subiecții cu diabet de tip 1

Un studiu observațional a încercat să stabilească modul în care este afectată funcția endotelială, la pacienții diabetici ce asociază atât tiroidita autoimună, cât și boala celiacă. Este cunoscut faptul că diabetul de tip 1 (DT1) este frecvent asociat cu aceste patologii. Nu se știe însă, dacă coexistența mai multor boli autoimune va duce și la creșterea riscului cardiovascular. În cadrul acestui studiu au fost evaluate efectele tiroiditei autoimune și bolii celiace asupra modificării structurii peretelui arterial și deci, a funcției endoteliale la acești pacienții.

Acest studiu observațional a analizat date de la pacienții cu DT1 monitorizați în mod regulat de către Centrul de îngrijire a diabetului.Toți subiecții au efectuat eco-Doppler pentru a evalua grosimea IMT (indice intima-medie) arterei carotide comune și funcția endotelială, prin măsurarea vasodilatației  mediate de flux (FMD)².

Diabetul de tip 1 (DT1) este o boală autoimună care reprezintă aproximativ 5-10% din totalitatea formelor de diabet. Prevalența tiroiditei autoimune și a bolii celiace se ridică la 25% și, respectiv, 4%, la pacienții cu DT1. În același timp, alte afecțiuni, cum ar fi boala Addison, artrita reumatoidă, anemia pernicioasă și boala inflamatorie cronică intestinală, sunt mai puțin frecvente.

În general, bolile autoimune sunt mai răspândite la femei, crescând odată cu vârsta. Un alt studiu prospectiv recent, care a inclus aproximativ 180.000 de femei și bărbați din SUA, diagnosticați cu DT1, a demonstrat coexistența mai multor boli autoimune cu insuficiența renală, accident vascular cerebral ischemic și chiar cu infarctul miocardic.

În plus, cu cât numărul bolilor autoimune asociate este mai mare, cu atât și riscul de a dezvolta complicații, crește. Tipul de boală autoimună ar putea, de asemenea, să afecteze riscul asociat. Astfel, riscul de accident vascular cerebral și de infarct miocardic este de 1,63 și 1,46 în cazul DT1 cu tiroidită autoimună și de 1,28 și 1,33 în cazul DT1 cu boală celiacă.

Mecanismele asocierilor unor afecțiuni autoimune

Mecanismele moleculare care stau la baza acestei sinergii nu sunt încă foarte cunoscute, deși inflamația cronică, ce caracterizează bolile autoimune, a fost considerată parțial responsabilă. Din această perspectivă, pacienții cu boli autoimune concomitente ar trebui să beneficieze de un tratament multifactorial, pentru a preveni eventualele evenimente clinice acute.

Unele dintre aceste condiții autoimune, cum sunt  bolile autoimune tiroidiene, diabetul zaharat de tip 1, ciroza biliară primară, bolile inflamatorii intestinale și insuficiența suprarenală autoimună – prezintă anumite haplotipuri HLA și alele non-HLA, de exemplu, de tip CTLA-4, care pot sta la baza patogenezei lor. Funcția tiroidiană trebuie evaluată la toți pacienții diagnosticați cu boală celiacă.

Screening-ul grupurilor cu risc ridicat, cum ar grupul celor cu boală autoimună tiroidiană, reprezintă o strategie recomandată în aceste situații. Cu ajutorul testului HLA-B27 se poate stabili dacă antigenul HLA-B27este prezent sau nu, pe suprafața leucocitelor, în scopul evaluării posibilității existenței unei boli autoimune, asociată cu acest biomarker².

Gene identificate, asociate cu diabet zaharat tip 1 și boală autoimună asociată

 Factori genetici de risc au fost asociați cu DT1, TA, BC și boala Addison. Complexul major de histocompatibilitate a fost studiat pe larg în aceste boli. Genotipul antigenului leucocitar uman (HLA) cu cel mai mare risc pentru DT1 este DR3–DQ2, DR4–DQ8. Subiecții care exprimă acest genotip au un risc de 5% de a dezvolta DT1 până la vârsta de 15 ani⁴.

DR3-DQ2 arată o asociere puternică cu boala celiacă. Homozigoția pentru DR3-DQ2 într-o populație cu DT1 prezintă un risc de 33% pentru prezența autoanticorpilor antitransglutaminază tisulară tTG. Trei procente dintre copiii din populația generală cu una sau două alele DR3-DQ2 au BC diagnosticată prin biopsie intestinală sau sunt pozitivi în mod repetat, pentru autoanticorpi tTG până la vârsta de 5 ani.

Riscul de a dezvolta ateroscleroză la pacienții cu diabet tip 1, care au asociate boala celiacă și tiroidita autoimună

Există puține rezultate și adesea, acestea sunt contradictorii, cu privire la efectul bolii celiace și al tiroiditei autoimune, asupra dezvoltării aterosclerozei precoce la pacienții cu DT1. Unele studii au demonstrat că TA și BC afectează indicele de grosime intimă-medie a carotidei (IMT), elasticitatea arterială, pulsatilitatea carotidiană și duce la apariția de anomalii microvasculare.

În schimb, funcția endotelială pare să nu fie atenuată de coexistența DT1 și TA. Alți autori au emis ipoteza unui posibil efect protector al bolii celiace asupra stării protrombotice și a dezvoltării complicațiilor microvasculare. Având în vedere acest scenariu, studiul amintit mai sus, care face subiectul acestui articol, evaluează dacă această co-existență a TA și/ sau BC este asociată cu îngroșarea pereților arteriali și implicit cu disfuncția endotelială, la pacienții cu DT1⁵.

Astfel, au fost înrolați 110 pacienți. Dintre aceștia, 69 erau diagnosticați doar cu DT1, un număr de 41 aveau DT1 și TA și/ sau BC, dintre care 33 aveau asociată TA, un număr de 7 aveau BC și un singur pacient avea ambele patologii asociate -TA și BC. Vârsta medie a acestor pacienți era de 35 de ani, HbA1c medie a fost de 7,6%, iar durata medie a diabetului, conform istoricului acestor subiecți, era de 18 ani. IMT a CCA nu a fost semnificativ diferită între pacienții cu DT1 cu/ și fără boli autoimune concomitente (TA și BC):

• CCA dreapta 603 ± 186 µ, CCA stânga 635 ± 175 µ;
• fără TA și BC: CCA dreapta 611 ± 176 µ, CCA stânga 631 ± 200 µ).

FMD a fost, de asemenea, comparabilă, între grupurile cu DT1, cu TA și BC 7,9 ± 4,2%; fără TA și BC 8,8 ± 4,4%.

În concluzie, pacienții cu DT1 și TA și/ sau BC asociate, nu prezintă leziuni vasculare morfologice sau funcționale mai grave (evaluate prin IMT CCA și dilatarea mediată de flux a arterei brahiale) comparativ cu pacienții diagnosticați exclusiv cu DT1.

Referințe:

1. http://www.clinmedres.org/content/5/3/184.full#T2
2. Autoimmune thyroiditis and celiac disease do not worsen endothelial function in subjects with type 1 diabetes: an observational study | Diabetology & Metabolic Syndrome | Full Text (biomedcentral.com)
3. Contributions of HLA haplotypes, IL8 level and Toxoplasma gondii infection in defining celiac disease’s phenotypes | BMC Gastroenterology | Full Text (biomedcentral.com)
4. https://academic.oup.com/jcem/article/91/4/1210/2843240