Cumpără online analizele medicale necesare, utilizează codul ONLINE10 și beneficiază de 10% reducere la coșul de cumpărături.
Synevo
Programări analize
Coșul meu
Informații medicale
Articole

Impactul infecției SARS-CoV-2 la pacienții cu HIV (PLVH)

HIV, Sida, test hiv, simptome hiv, infectia cu hiv, seropozitiv, plvh, sars-cov-2, covid-19

Deși au trecut aproape 3 ani de la declanșarea pandemiei COVID-19, timp în care au fost înregistrate milioane de decese la nivel mondial, există o abordare extrem de limitată în ceea ce privește managementul infecției cu virusul SARS-CoV-2, mai ales în cazul pacienților cu comorbidități (boli cardiovasculare, pulmonare, diabet, infecții cu HIV, hipertensiunea arterială, obezitate, boli renale, tumori maligne, etc).

Cuprins:

Profilul pacienților cu coinfecție HIV și SARS-CoV-2

Vârsta înaintată și prezența comorbidităților sunt în prezent legate de un risc mai mare de apariție a unor forme severe de boală și de mortalitate crescută. Pe de altă parte, așa cum se întâmplă cu multe alte infecții transmisibile, vulnerabilitatea față COVID-19 este asociată și cu factori determinanți sociali și structurali precum pauperitatea, densitatea crescută a populației și lipsa accesului la servicii de sănătate, generând astfel o sindemie legată de problemele sociale și de sănătate1

Pacienții cu virusul HIV (people living with HIV – PLWH) și care sunt ulterior infectați cu SARS-CoV-2, reprezintă o categorie pentru care încă nu există dovezi clare privind rata diferită de infectare cu ultimul, versus cei neinfectați cu HIV. Incidența bolii COVID-19 în rândul populației infectate HIV pare să fie influențată mai mult de impactul comorbidităților și al factorilor sociali (determinanți pentru sănătate), decât de prezența virusului. Imaginea este diferită, dacă se analizează riscul de mortalitate, mai multe studii raportând o rată de mortalitate mai mare prin boală COVID-19, într-o cohortă de PLWH din Africa de Sud, Marea Britanie și SUA.

Studiu profilului pacienților cu HIV în stadiu avansat, cu infecție SARS-CoV-2

În acest sens a fost efectuat un studiu care a avut scopul de a urmări rezultatele clinice și imunologice, precum și profilul serologic inflamator al pacienților cu HIV în stadiu avansat și al celor cu coinfecție cu SARS-CoV-2, versus pacienți HIV-negativi cu boală COVID-19, internați în cadrul unor instituții de îngrijiri medicale, în care a existat și un focar de infecție SARS-CoV-2.

Obiectivul secundar a fost acela de a verifica impactul infecției HIV în stadiu avansat asupra profilului inflamator plasmatic, pe durata infectării cu SARS-CoV-2, fiind analizați biomarkerii inflamatori de tip IL-1β, IL-6, IL-8 și TNFα.

Design-ul studiului a constat în evaluarea a 3 grupuri de pacienți. În grupul 1, au fost incluși pacienți HIV-pozitivi în stadiu avansat, cu vârsta >18 ani, cu supresie virusologică, dintr-un centru de reabilitare, diagnosticați cu infecție SARS-CoV-2 prin testare RT-PCR.Grupul 2 a fost constituit din pacienți cu HIV în stadii avansate, cu vârsta >18 ani, cu supresie virologică, urmăriți într-o unitate specializată HIV/ SIDA a Institutului Național pentru Boli Infecțioase din Roma, Italia.Grupul 3 a fost compus din pacienți, cu vârsta >18 ani, care au fost internați la Institutul Național de Boli Infecțioase din Roma, Italia, cu infecție SARSCoV-2 diagnosticată pozitiv prin RT-PCR și/ sau teste serologice.

Comparând două dintre grupuri COVID-19, și anume grupul 1 cu coinfecție HIV/ SARS-CoV-2 și grupul 3 fără infecție HIV, nu au fost observate diferențe semnificative în ceea ce privește vârsta, numărul de comorbidități, SpO2 în momentul diagnosticării cu boală COVID-19 și decesul.

Diferențele constatate au fost legate de procentul de pacienți cu simptome și pneumonie,care au fost mai frecvente în grupul 3 decât în grupul 1, dar fără diferențe în ceea ce privește gravitatea (toate cazurile SARS-CoV-2 fără infecția cu HIV au fost ușoare/ moderate) și timpul mediu până la confirmarea clearance-ului viral.

Biomarkeri inflamatori în cazul pacienților HIV/ COVID-19

Nivelurile biomarkerilor inflamatori au fost cuantificate în toate cele trei grupuri (Figura 1).

Cu excepția IL-1β și TNF-α, pacienții HIV/COVID-19 au prezentat niveluri similare de IL-6 și IL-8 cu cele observate la pacienții HIV fără boală COVID-19. De remarcat că aceste citokine (IL-6 și IL-8) au avut valori mai scăzute la indivizii coinfectați cu HIV/ COVID-19 comparativ cu cei cu COVID-19, ceea ce sugerează un răspuns inflamator atenuat față de infecția SARS-CoV-2, la subiecții imunocompromiși. Între aceste două grupuri nu s-au înregistrat diferențe semnificative, în ceea ce privește nivelurile de IL-1β și TNFα.

Impactul infecției SARS-CoV-2 la pacienții cu HIV (PLVH) - Synevo

Grupurile 1 și 3 nu au fost comparabile în ceea ce privește severitatea bolii sau răspunsul la tratament (corticosteroizi) și, prin urmare, a valorilor biomarkerilor inflamatori, deoarece pacienții HIV pozitivi nu pot fi comparați cu populația HIV-negativă de aceeași vârstă, din cauza fenomenului de îmbătrânire prematură care caracterizează infecția cronică cu HIV.

Acesta este motivul pentru care, chiar și în prezent, nu există o univocitate în ceea ce privește riscul mai mare de declanșare a unei boli severe, la populația HIV pozitivă, comparativ cu populația HIV negativă. În plus, prevalența pneumoniilor, confirmate în grupul 1, a fost semnificativ mai mică decât cea din grupul 3.

Un alt aspect observat în acest studiu este răspunsul inflamator mai scăzut la infecția cu SARS-CoV-2,  la pacienții HIV-pozitivi, comparativ cu subiecții HIV-negativi. În special, IL-6 și IL-8 au fost exprimate semnificativ mai puțin la cei cu HIV/ COVID-19 decât la pacienții COVID-19 fără infecție HIV, ceea ce sugerează un posibil impact negativ al imunosupresiei asupra răspunsului inflamator.

Nu au fost observate diferențe semnificative între grupul cu coinfecție HIV/ COVID-19 și cel cu infecție HIV, din punct de vedere al valorilor citokinelor inflamatorii (IL-6 și IL-8). S-a înregistrat însă o diferență în ceea ce privește nivelul de TNF-α (mai mare la HIV/COVID-19 comparativ cu grupul cu HIV) și de IL-1β (mai mare în grupul cu HIV decât în cel cu grupul cu coinfecție).

Acest studiu oferă informații suplimentare cu privire la rezultatele clinice și imunologice ale unei cohorte de pacienți infectați cu HIV în stadiu avansat, care nu sunt protejați de contactul cu SARS-CoV-2, deoarece aceștia trăiesc într-o comunitate în care măsurile de distanțare erau dificil de implementat. În plus, aceste date sugerează că PLWH ar putea beneficia cu succes de vaccinarea anti-SARS-CoV-2, care ar trebui să fie recomandată în special la cei cu un număr scăzut de limfocite CD4. Însă, va fi obligatorie obținerea unor date suplimentare, pentru a evalua durata menținerii acestui tip de imunitate dobandită și capacitatea de a fi implementată, după expunerea virală și/sau vaccinarea anti-SARS-CoV-22.


Referințe:

  1. https://www.mdpi.com/1999-4915/14/7/1575/pdf
  2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8810339/
icon-cart

Produsul a fost adăugat în coș

Continuă cumpărăturile
Vezi coșul
×
Cumpărate frecvent împreună
    Cumpără online analizele adăugate în coșul tău, Utilizează codul ONLINE10 și beneficiezi de 10% reducere.

    În plus, ai la dispoziție 30 de zile pentru a veni la recoltare.