Pericardita post COVID: una dintre complicațiile infecției cu SARS-CoV-2

Cuprins:

• Pericardita acută, o afecțiune diagnosticată la 0,1% dintre pacienții internați
• Simptome pericardită
• Mecanismele prin care se dezvoltă pericardita post COVID-19
• Diagnosticarea cazurilor de pericardită post COVID
• Tratament pericardită

În acest context, COVID-ul prelungit și manifestările sale cardiovasculare, inclusiv pericardita, ar trebui să devină o prioritate pentru toate sistemele de asistență medicală, ca o nouă formă de boală cronică. În ceea ce privește relația dintre boala COVID-19 și bolile pericardice, pericardita pare a fi mai frecventă în cazurile COVID-19, faza acută și mult mai rar întâlnită în perioada postacută. Cu toate acestea, acumularea de lichid pericardic în cantități mici este relativ des întâlnită la pacienții aflați în faza postacută a infecției².

Pericardita acută, o afecțiune diagnosticată la 0,1% dintre pacienții internați

Pericardita acută este o afecțiune frecventă, cauzată de inflamația pericardului și poate apărea ca o entitate izolată sau ca o manifestare a unei boli sistemice subiacente. Este diagnosticată la aproximativ 0,1% dintre pacienții internați și la 5% dintre pacienții internați la urgență, ce relatează dureri toracice non-cardiace.

La majoritatea pacienților, cauza pericarditei acute este considerată a fi idiopatică (necunoscută), deoarece acuratețea testelor de diagnostic pentru confirmarea etiologiei este relativ scăzută. Cauzele majore cunoscute includ microorganisme virale și bacteriene, boli sistemice, invazia neoplazică a pericardului, uremia, infarct miocardic acut anterior, disecția aortică și traumatismul peretelui toracic, cardiotomia anterioară sau intervenție chirurgicală toracică.

Simptome pericardită

Atât miocardita, cât și pericardita au următoarele simptome: durere retrosternală, care se poate accentua în timpul tusei, dificultăți de respirație și tahicardie (senzația că inima bate foarte puternic)³. Alte semne de pericardită pot fi junghiul toracic dorsal, cu iradierea durerii spre gât sau umăr stâng. Tusea uscată, palpitațiile, oboseala, anxietatea și febra, pot fi, de asemenea, prezente. În cazurile severe pacienții prezintă edeme la nivelul membrelor inferioare⁴.  

Mecanismele prin care se dezvoltă pericardita post COVID-19

Kermani et al. au identificat patru mecanisme prin care se poate dezvolta boala pericardică⁵.

• Pe calea directă, SARS-CoV-2 leagă receptorii enzimei de conversie a angiotensinei-2 (ACE2) miocardice și activează o cale de semnalizare care duce la apariția de leziuni miocardice și cardiomiopatie și, în cele din urmă, la formarea unui revărsat pericardic.
• De asemenea, virusul poate coloniza lichidul pericardic și poate duce la inflamarea pericardului.
• Există și căi indirecte prin care virusul SARS-CoV-2 induce așa – numita ”furtună de citokine” și stresul oxidativ. Macrofagele și celulele endoteliale sunt activate în timpul acesteia, ceea ce are ca efect eliberarea unor biomarkeri de tip TNF-α, IL-1, IL-6 și IL-8, urmată de inflamație marcantă și apariția unei efuziuni pericardice.
• În cele din urmă, sindromul de detresă respiratorie acută (ARDS) indus de COVID-19 și hipoxia, pot duce la hipertensiune pulmonară și leziuni miocardice, urmate de afectarea contractilității ventriculului stâng și apariția unei efuziuni pericardice (lichid).

Diagnosticarea cazurilor de pericardită post COVID

Deși nu au fost stabilite criterii pentru diagnosticul de pericardită acută, studiile efectuate de-a lungul timpului au sugerat că ar trebui să fie prezente cel puțin 2 dintre următoarele 4 criterii: (1) durere toracică caracteristică, (2) frecătura pericardică, (3) modificări EKG și (4) revărsat pericardic nou sau agravat.

Sunt recomandate metode de investigație cu ultrasunete și imagistică:

• radiografia toracică evidențiază dimensiunile inimii și eventual, prezența pleureziei.
• electrocardiograma (EKG) arată modificări ale ritmului cardiac. La 50% dintre persoanele cu pericardită, există modificări caracteristice.
• ecocardiogramă (eco) pentru evaluare funcției cardiace și pentru a confirma un revărsat la nivel pericardic. Se observă semnele clasice de pericardită constrictivă, inclusiv un pericard rigid sau gros, care limitează mișcările normale ale inimii.
• RMN cardiac pentru a verifica dacă există lichid suplimentar în pericard, inflamație, îngroșare pericardică sau compresie a inimii.
• examenul CT evidențiază lichidul pericardic, inflamație sau existența unor tumori, însoțite de afectarea unor zone din pericard

Testele de sânge⁶ pot confirma sau infirma un infarct miocardic. Dozarea troponinelor cardiace (cT sau cI) cu ajutorul testelor imunologice cantitative este aprobată în prezent pentru utilizarea în clinică. Nivelurile serice ale troponinei T cardiace s-au dovedit a fi ușor crescute, probabil ca urmare a implicării miocardului în procesul inflamator. Totuși, majoritatea pacienților cu un nivel crescut al troponinei și diagnosticați cu pericardită acută relevă o angiografie coronariană normală. Un nivel crescut al troponinei nu este asociat cu un prognostic prost, iar nivelurile troponinei revin, de obicei la normal, în decurs de 1 până la 2 săptămâni.

Biomarkerii pentru inflamație, cum ar fi numărul de leucocite din sânge, viteza de sedimentare a eritrocitelor și concentrația serică a proteinei C reactive, au valori crescute.

Având în vedere frecvența bolilor autoimune, ca etiologie de bază a pericarditei acute, testarea serologică de rutină pentru anticorpii antinucleari și factorul reumatoid are un randament scăzut și ar trebui recomandată numai dacă prezentarea clinică sugerează aceste boli.

Tratament pericardită

Tratamentul bolii pericardice induse de COVID-19 depinde de mărimea efuziunii pericardice (lichidiene) și de stabilitatea hemodinamică. Pacienții cu efuziune pericardică în cantitate mică sau moderată, stabili din punct de vedere hemodinamic, pot fi tratați cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) și colchicină, precum și cu steroizi administrați pe cale orală, în cazul în care se observă o boală respiratorie severă sau în cazul în care tratamentul cu antiinflamatoare nu este eficient.

La pacienții ce documentează efuziuni pericardice mari sau evidențiază instabilitate hemodinamică, li se recomandă pericardiocenteza, dacă nu există o coagulopatie de fond, sau drenajul chirurgical, dacă este suspicionată o coagulopatie⁷.

Referințe:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9183215/
2. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34696427/
3. https://www.cureus.com/articles/91106-new-perspectives-on-long-covid-syndrome-the-development-of-unusually-delayed-and-recurring-pericarditis-after-a-primary-sars-cov-2-infectiony
4. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17353-pericarditis
5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2878263/