Informaţii generale
Anti-HBe apar după dispariţia AgHBe şi rămân detectabili timp îndelungat. Indică scăderea gradului de contagiozitate şi sugerează un prognostic bun în ceea ce priveşte rezoluţia infecţiei acute. Asocierea cu anti-HBc, în absenţa AgHBs şi a anti-HBs, confirmă diagnosticul de infecţie acută recentă (2-16 săptămâni).
Investigarea anti-HBe nu este recomandată pentru determinarea prevalenţei infecţiei cu VHB, având în vedere că anti-HBe se întâlnesc mult mai rar decât anticorpii anti-HBc sau anti-HBs. Practic toate serurile anti-HBe pozitive, sunt şi anti-HBc pozitive.
Atât testarea AgHBe cât şi a anti-HBe se recomandă doar la serurile AgHBs pozitive3. În cursul terapiei cu interferon, dispariţia antigenului HBe şi apariţia anticorpilor anti-HBe constituie un element de prognostic favorabil2.
Recomandări pentru determinarea anti-HBe
- investigarea gradului de infecţiozitate a serului;
- monitorizarea infecţiilor cu hepatită B acută sau cronică2.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C1.
Volum probă – minim 0.5 mL ser1
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian1.
Stabilitate probă – serul este stabil 5 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea1.
Metodă – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)1.
Valori de referinţă – anti-HBe negativ1.
Limite şi interferenţe
Anticorpii anti-HBe nu sunt de obicei detectabili în infecţii cu un VHB mutant, care nu produce antigen HBe.
În unele cazuri serul prezintă infecţiozitate mare, deşi sunt prezenţi anti-HBe. Singura modalitate de a testa infecţiozitatea serurilor AgHBe negative rămâne determinarea ADN-VHB2.
• Interferenţe analitice
Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:
– tratamentul cu biotină în doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomandă ca recoltarea de sânge să se facă după minimum 8 ore de la ultima administrare;
– titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina şi anti-ruteniu;
– anticorpii monoclonali proveniţi de la şoarece administraţi la unii pacienţi în scop diagnostic sau terapeutic1.
Bibliografie
1. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
2. Lothar Thomas. Hepatitis B. In Clinical Laboratory Diagnostics – Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 1269-1270.
3. Wallach J. Afecţiuni hepatobiliare şi pancreatice. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiinţelor Medicale, România, Ed.7, 2001, 313-317.
