Hantavirusuri-serologie

Informații generale

Infecția cu Hantavirus este o zoonoză acută care se manifestă clinic în două forme primare: febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS) și sindromul pulmonar hantavirus (HPS)¹. HFRS este endemică în Europa și Rusia. HPS este endemică în Argentina, precum și în alte țări din America de Nord și de Sud. Hantavirusurile produc sindromul pulmonar hantavirus (HPS)  avand ca vectori de transmitere șobolanii și șoarecii din familia Muridae, subfamilia Sigmodontinae. Subfamilia Sigmodontinae conține cel puțin 430 de specii, care sunt răspândite în America de Nord și de Sud. În general, fiecare virus are o singură gazdă primară (rozătoare). Și alte mamifere mici pot fi infectate, dar sunt mult mai puțin susceptibile de a transmite virusul către alte animale sau oameni. Șoarecele de căprioară este gazda virusului Sin Nombre (SNV), principalul agent cauzal al HPS.

HFRS și HPS sunt de obicei dobândite prin căile respiratorii superioare prin inhalarea aerosolilor contaminați cu virus^1,2,3 Deși patogeneza acestora rămâne în mare parte necunoscută, studiile postmortem ale țesuturilor au identificat celulele endoteliale ca țintă principală a infecției^2,3.

Infecția cu  hantavirus este caracterizată prin edem pulmonar, hipoxie și hipotensiune. De obicei, rezultă prin expunerea la fecale de șoareci sau urină infectate în 1 până la 3 săptămâni anterioare debutului simptomelor și poate duce la deces în câteva zile⁴. După cum este descris de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), pacienții prezintă de obicei un sindrom febril scurt de 3-5 zile. Pe lângă febră și mialgii, simptomele timpurii includ cefalee, frisoane, amețeli, tuse neproductivă, greață, vărsături și alte simptome gastro-intestinale⁵. Constatările tipice la prezentarea inițială includ febră, tahipnee și tahicardie, cu un examen fizic normal⁸. In fază acută  prezența IgM  va diagnostica boala hantavirală, iar in convalescentă, prezența de Ig G ar trebui să reflecte o creștere de patru ori a titrului acestora. Anticorpii IgG persista o lungă durată de timp, iar serurile pacienților identificați retrospectiv par să mențină anticorpii mai mulți ani. SNV IgG  a fost, prin urmare, utilizat în investigații serologice ale epidemiologiei bolii și pare a fi adecvat în acest scop.

Recomandări pentru determinarea Hantavirusuri-serologie

• Diagnosticul infecției cu hantavirusuri^1-10
• Statusului de imunizare impotriva acestora ( control epidemiologic)

Specimen recoltat – sânge venos¹⁰

Prelucrare necesară după recoltare – Proba se centrifughează și se alicotează serul într-un tub steril¹⁰.

Volum probă – 1 mL

Stabilitate probă – serul refrigerat timp de 14 zile¹⁰

Metodă- EIA

Valori de referință

Hantaan-/Dobrava-Virus-Anticorp IgG <1.0

Hantaan-/Dobrava-Virus-Anticorp IgM <1.0

Bibliografie

1. Mir M. A. (2010). Hantaviruses. Clinics in laboratory medicine, 30(1), 67–91. https://doi.org/10.1016/j.cll.2010.01.004
2. Moore RA, Griffen D. Hantavirus Syndrome. [Updated 2021 May 19]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2021 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513243/
3. Knust, B., Macneil, A., & Rollin, P. E. (2012). Hantavirus pulmonary syndrome clinical findings: evaluating a surveillance case definition. Vector borne and zoonotic diseases (Larchmont, N.Y.), 12(5), 393–399. https://doi.org/10.1089/vbz.2011.0764
4. Mattar, S., Guzmán, C., & Figueiredo, L. T. (2015). Diagnosis of hantavirus infection in humans. Expert review of anti-infective therapy, 13(8), 939–946. https://doi.org/10.1586/14787210.2015.1047825
5. Khaiboullina, S. F., Levis, S., Morzunov, S. P., Martynova, E. V., Anokhin, V. A., Gusev, O. A., St Jeor, S. C., Lombardi, V. C., & Rizvanov, A. A. (2017). Serum Cytokine Profiles Differentiating Hemorrhagic Fever with Renal Syndrome and Hantavirus Pulmonary Syndrome. Frontiers in immunology, 8, 567. https://doi.org/10.3389/fimmu.2017.00567
6. Alexeyev, O. A., Elgh, F., Ahlm, C., Stigbrand, T., Settergren, B., Wadell, G., & Juto, P. (1996). Hantavirus antigen detection using human serum immunoglobulin M as the capturing antibody in an enzyme-linked immunosorbent assay. The American journal of tropical medicine and hygiene, 54(4), 367–371. https://doi.org/10.4269/ajtmh.1996.54.367
7. Koraka P., Avsic-Zupanc T., Osterhaus A.D.M.E, Groen J. (2000). Evaluation of two commercially available immunoassays for the detection of hantavirus antibodies in serum samples, Journal of Clinical Virology, Volume 17, Issue 3, Pages 189-196, https://doi.org/10.1016/S1386-6532(00)00096-2.
8. Maleki, K. T., García, M., Iglesias, A., Alonso, D., Ciancaglini, M., Hammar, U., Ljunggren, H. G., Schierloh, P., Martínez, V. P., & Klingström, J. (2019). Serum Markers Associated with Severity and Outcome of Hantavirus Pulmonary Syndrome. The Journal of infectious diseases, 219(11), 1832–1840. https://doi.org/10.1093/infdis/jiz005
9. Amada, T., Yoshimatsu, K., Yasuda, S. P., Shimizu, K., Koma, T., Hayashimoto, N., Gamage, C. D., Nishio, S., Takakura, A., & Arikawa, J. (2013). Rapid, whole blood diagnostic test for detecting anti-hantavirus antibody in rats. Journal of virological methods, 193(1), 42–49. https://doi.org/10.1016/j.jviromet.2013.04.021
10. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. [on-line]: https://www.mayocliniclabs.com/test-catalog/Overview/75240 [Accesat la data de 18.10.2021]