Procalcitonina

Acest test nu este disponibil în centrele de recoltare Synevo din București. 

Informaţii generale

Procalcitonina (PCT) reprezintă un precursor al calcitoninei alcătuit din 116 aminoacizi. După procesarea procalcitoninei rezultă calcitonina şi un peptid cu 21 aminoacizi (catacalcin)⁴.

PCT prezintă concentraţii crescute în infecţii severe de cauza bacteriană, fungică şi parazitară precum şi în sepsis. Afecţiunile virale (ex. hepatita B, infecţia HIV, infecţia CMV, meningita virală), alergice (reacţiile de hipersensibilitate de tip I-IV) şi autoimune nu determină o creştere a nivelului de procalcitonină. De asemenea infecţiile bacteriene limitate, infecţiile banale şi bolile inflamatorii cronice nu se însoţesc de creşterea procalcitoninei.

Nivelul de procalcitonină reflectă gradul răspunsului inflamator sistemic. Endotoxinele bacteriene deţin un rol crucial în procesul de inducere a acestei proteine. Alţi factori care influenţează nivelul de procalcitonină sunt: tipul şi mărimea organului infectat, speciile bacteriene, gradul de inflamaţie şi starea de reactivitate imună a organismului³. PCT devine detectabilă în 2-4 ore de la evenimentul declanşant, atingând niveluri maxime după 12-24 ore. În absenţa unui stimul persistent PCT este eliminată, timpul de înjumătăţire fiind de 24-35 ore. Din acest motiv parametrul poate fi utilizat pentru monitorizarea în dinamică a pacienţilor⁴.

Niveluri crescute se întâlnesc şi în şocul sever, sindromul răspunsului inflamator sistemic (SIRS) şi în sindromul disfuncţiei multiple de organ (MODS), chiar în absenţa focarelor bacteriene. În aceste cazuri nivelurile de procalcitonină sunt de obicei mai mici decât la pacienţii cu focare bacteriene³.

Recomandări pentru determinarea procalcitoninei

•  diagnosticul diferenţial al infecţiilor/inflamaţiilor (bacteriene/non-bacteriene);
• monitorizarea pacienţilor cu risc de infecţii, în scopul detectării complicaţiilor septice (postoperator, după transplant de organe, în cursul tratamentului imunosupresor, după traumatisme multiple);
• pentru evaluarea prognosticului şi a evoluţiei clinice la pacienţii cu boli infecţioase/inflamatorii severe: peritonite, sindromul de detresă respiratorie a adultului de cauză bacteriană, meningita bacteriană, pancreatita de etiologie biliară, sepsis la nou-născuţi, SIRS şi MODS³.

Pregătire pacient – nu este necesară².

Specimen recoltat – sânge venos².

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator².

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare².

Volum probă – minim 1mL ser².

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat².

Stabilitate probă – serul separat care nu este analizat în 24 ore trebuie congelat şi păstrat la – 20C².

Metodă – imunocromatografică².

Testul foloseşte anticorpi monoclonali de şoarece anti-catacalcin conjugat cu aur colidal şi anticorpi policlonali de oaie anti-calcitonină legaţi de fază solidă. După pipetarea probei în caseta testului anticorpii conjugaţi se vor lega de PCT din probă şi vor forma complexe antigen-anticorp. Complexele migrează prin capilaritate, ajung în zona care conţine banda testului şi se leagă de anticorpii anti-calcitonina fixaţi la nivelul fazei solide rezultând un “sandwich”.

La o concentraţie a PCT ≥ 0.5 ng/mL acest complex “sandwich” poate fi vizualizat sub forma unei benzi roşii. Intensitatea culorii benzii este direct proporţională cu nivelul de PCT din probă şi corespunde unuia din cele 4 intervale de concentraţie stabilit cu ajutorul unui card de referinţă:

< 0.5 ng/mL      ≥ 0.5 ng/mL      ≥ 2 ng/mL         ≥ 10 ng/mL

Astfel este furnizată o exprimare semicantitativă a rezultatelor².

Valori de referinţă – < 0.5 ng/mL².

Limita de detecţie – 0.05 ng/mL².

Interpretarea rezultatelor¹

Limite şi interferenţe

Există câteva situaţii clinice în care care se înregistrează niveluri crescute ale PCT, în absenţa unor cauze infecţioase:

Bibliografie