Profil anticorpi anti-receptor insulina (lant alpha, lant beta)

Informații generale

Diabetul de tip 2 se caracterizează printr-o creștere a glicemiei și este asociat cu mai multe complicații, în special cardiovasculare, care reduc calitatea și speranța de viață. În diabetul de tip 2, rezistența la insulină este considerată evenimentul inițial care duce la dezvoltarea bolii¹. Rezistența la acțiunea insulinei duce la scăderea absorbției glucozei de către țesuturile periferice, precum și la modificări ale homeostaziei lipidelor. Insulina este cel mai important hormon hipoglicemiant². Este secretată de celulele beta pancreatice, ca răspuns la stimularea glucozei și intră în circulația portală înainte de a intra în circulația generală. Receptorii insulinei sunt prezenți pe suprafața unor celule țintă, cum ar fi ficatul, musculatura și adipocitul. Mai mult de 50% din insulină se leagă de receptorii de insulină din ficat și este eliminată din sângele circulant. Restul hormonului atinge țintele periferice, unde promovează predominant efecte anabolice în mușchi și țesutul adipos³.

Receptorii insulinici sunt reprezentați de gliocoproteine tetramerice, în componența cărora se găsesc două subunități beta şi două subunități alfa, unite prin legaturi disulfurice. Subunitatea beta este reprezentată de o tirozinkinază care se activează în momentul în care insulina este legată de subunitatea alfa. Receptorul insulinic este supus unui proces chimic de autofosforilare, sub acțiunea tirozinkinazei, care mediază interacțiunile multiple ale insulinei. Pătrunderea intracelulara a glucozei se realizează prin intermediul moleculelor transportatoare de gluocoză. Insulina ataşată receptorilor insulinici, determină mobilizarea spre membrana plasmatică a transportorilor rezervelor intracelulare, cu reducerea nivelului de glucoză intracelulară. În cazul depistării anticorpilor anti-receptori insulinici, rezistența la insulină este o rezistență prereceptor, datorată prezenței acestor anticorpi. În cazul bolnavilor diabetici depistați cu anticorpi anti-receptori insulinici, rezistența la insulină poate apărea brusc, la câteva săptămâni de la inițirea insulinoterapiei, determinând apariția cetoacidozei diabetice, sau insidios, la câțiva ani de la inițirerea insulinoterapiei, cu apariția repetată a unor episoade de hiperglicemie necontrolată. In rândul copiiilor diagnosticați cu diabet, aceşti anticorpi sunt prezenți în sânge în proporție de 50-70%. 

Recomandări pentru determinarea profilului anticorpilor anti-receptor insulina (lanț alpha, lanț beta)

• Evaluarea pacienților diagnosticați cu diabet zaharat⁶

Specimen recoltat – sânge venos⁶

Recipient de recoltare – vacutainer cu anticoagulant heparină⁶

Prelucrare necesară după recoltare – proba se centrifughează (302xg la 5°C pentru 15 min) și se alicotează serul într-un tub steril⁶.

Stabilitate probă – serul se congelează la -70^oC până la momentul testării⁶

Metodă – RIP

Valori de referință:  

Lanturi α : <10 Anticorpi-ratio            

Lanturi β : <10 Anticorpi-ratio

Bibliografie

1. Escribano, O., Beneit, N., Rubio-Longás, C., López-Pastor, A. R., & Gómez-Hernández, A. (2017). The Role of Insulin Receptor Isoforms in Diabetes and Its Metabolic and Vascular Complications. Journal of diabetes research, 2017, 1403206. https://doi.org/10.1155/2017/1403206
2. Censi, S., Mian, C., & Betterle, C. (2018). Insulin autoimmune syndrome: from diagnosis to clinical management. Annals of translational medicine, 6(17), 335. https://doi.org/10.21037/atm.2018.07.32
3. Huynh T. (2020). Clinical and Laboratory Aspects of Insulin Autoantibody-Mediated Glycaemic Dysregulation and Hyperinsulinaemic Hypoglycaemia: Insulin Autoimmune Syndrome and Exogenous Insulin Antibody Syndrome. The Clinical biochemist. Reviews, 41(3), 93–102. https://doi.org/10.33176/AACB-20-00008
4. Brierley, G. V., Siddle, K., & Semple, R. K. (2018). Evaluation of anti-insulin receptor antibodies as potential novel therapies for human insulin receptoropathy using cell culture models. Diabetologia, 61(7), 1662–1675. https://doi.org/10.1007/s00125-018-4606-2
5. Whittaker, J., Sørensen, H., Gadsbøll, V. L., & Hinrichsen, J. (2002). Comparison of the functional insulin binding epitopes of the A and B isoforms of the insulin receptor. The Journal of biological chemistry, 277(49), 47380–47384. https://doi.org/10.1074/jbc.M208371200
6. Hiriart M, Sanchez-Soto C, Diaz-Garcia CM, Castanares DT, Avitia M, Velasco M, Mas-Oliva J, Macias-Silva M, González-Villalpando C, Delgado-Coello B, Sosa-Garrocho M, Vidaltamayo R and Fuentes-Silva D (2014) Hyperinsulinemia is associated with increased soluble insulin receptors release from hepatocytes. Front. Endocrinol. 5:95. doi: 10.3389/fendo.2014.00095