Profil genetic pentru cardiomiopatie dilatativa

Informatii generale despre Profilul genetic pentru cardiomiopatie dilatativa:

Cardiomiopatia dilatativă este caracterizată prin dilatarea și limitarea contracției ventriculului stâng sau a ambilor ventriculi, asociată, de regulă, cu insuficiență cardiacă. Boala predispune la apariția aritmiilor, trombembolismului și morții subite. Cu toate că terapia s-a îmbunătățit considerabil, supraviețuirea la 5 ani este cuprinsă 36-80%. S-a demonstrat că doar jumătate dintre cazurile de cardiomioaptie dilatativă, ce au etiologii neclare, sunt idiopatice, restul fiind declanșate de existența unor altor patologii primare. Din această cauză este important să excludem o cardiomiopatie dilatativă secundară cât mai devreme, înainte de a iniția algoritmii de diagnostic genetic. Identificarea precoce a purtătorilor este esențială, în sensul influențării pozitive a evoluției bolii.

Cauzele genetice ale cardiomiopatiei dilatative sunt heterogene iar fenotipul depinde de penetranța și patogenitatea genei afectate. Pacienții cu variante patogene în gena TTN prezintă, de obicei, simptomatologie mai ușoară și un răspuns mai bun la tratament. Aritmiile ventriculare au fost mai frecvent raportate în aceste situații, iar cei cu variante patogene în genele LMNA, PLN, RBM20, FLNC, DES și SCN5A prezintă un prognostic nefavorabil și un risc crescut de apariție a unor aritmii maligne.

66 gene vizate: ABCC9, ACADVL, ACTC1, ACTN2, ALMS1, ANKRD1, BAG3, CAV3, CHRM2, CPT2, CRYAB, CSRP3, CTF1, DES, DMD, DNAJC19, DOLK, DSC2, DSG2, DSP, EMD, EYA4, FHL2, FLNC, FKRP, FKTN, GATA4, GATA6, GATAD1, ILK, JUP, LAMA4, LAMP2, LDB3, LMNA, MYBPC3, MYH6, MYH7, MYPN, NEBL, NEXN, NKX2-5, NPPA, PKP2, PLN, PDLIM5, RAF1, RBM20, RYR2, SCN5A, SDHA, SGCD, SLC22A5, TAZ, TCAP, TMEM43, TMEM70, TMPO, TNNC1, TNNI3, TNNT2, TPM1, TTN, TTR, TXNRD2, VCL

Peste 40 de gene patogene sunt cunoscute momentan că fiind implicate în această patologie. Un studiu amplu a demonstrat faptul că aproximativ 6-8% dintre pacienții cu cardiomiopatie dilatativă / CD familială sunt purtători de variante patogene în gena LMNA. La aproximativ un sfert dintre toate cazurile au fost identificate variante în genele: MYH7 (codifică lanțul greu al beta-miozinei), MYBPC3 (proteină C de legare a miozinei) și TNNT2 (troponină T). Deși variante în aceste gene au fost descrise mult mai frecvent în asociere cu cardiomiopatia hipertrofică, în prezent sunt cunoscute peste 100 de variante distincte, specifice cardiomiopatiei dilatative. Variantele patogene pot fi detectate în aproximativ o treime din totalul cazurilor de cardiomiopatie dilatativă/ CD familială.

Studii recente în care au fost incluși peste 300 pacienți cu cardiomiopatie dilatativă, au arătat că variante în cea mai mare gena umană, ce codifică titina, au fost asociate cu patologia în aproximativ 25% dintre cazuri. Au fost descrise variante ale genei care conduc la pierderea completă a funcției acesteia. Totuși, penetranța este incompletă, de aceea relația de cauzalitate ar trebui verificată prin testarea membrilor familiei, prin identificarea mutației cunoscute la alți membri ai aceleiași familii. Fiind cea mai mare gena umană, aceasta poate fi analizată doar prin secvențiere de nouă generație, metoda oferind marele avantaj al analizei în paralel a altor 30 de gene implicate în această patologie.

Prevalență: 1:2500

Mod de transmitere: Autozomal dominantă

Pregătire pacient – nu este necesara pregatirea pacientilor.
Specimen recoltat – sânge venos.
Recipient de recoltare – vacutainer cu EDTA, capac mov.
Cantitatea recoltată – 5 ml.
Stabilitate probă: 72 ore, 2-8°C.

Formular consimțământ

Referințe:

www.medicover-genetics.com