Virus herpetic uman (HHV) tip 6 ADN (in sange, LCR)

Informatii generale – Virus herpetic uman (HHV) tip 6 ADN (in sange, LCR)

Virusul herpetic uman tip 6 – Human herpesvirus 6 (HHV-6) –  a fost izolat in 1986 de Salahuddin si colaboratorii, in urma supravegherii virusulogice a pacientilor cu boli limfoproliferative si HIV, fiind recunoscut ca un virus cu afinitate crescuta pentru limfocitele T CD4 pozitive. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus si i se descriu doua variante: A si B. HHV-6B este principalul agent implicat in etiologia unei afectiuni cutanate – exanthema subitum (roseola infantum sau a 6-a boala a copilariei) – in timp ce HHV-6A a fost  detectat in principal la gazde imunocompromise².

HHV-6 este un virus ADN, genomul sau fiind inconjurat de un invelis lipidic. Ca si in cazul celorlalte virusuri herpetice HHV-6 determina atat infectii primare cat si reactivari ale unor infectii latente⁴.

HHV-6 este raspandit ubicuitar, 95% din populatie prezentand anticorpi anti-HHV-6; transmisia virusului se face in general prin intermediul salivei persoanelor infectate.

In vivo, HHV-6 infecteaza si se replica la nivelul limfocitelor CD4 pozitive, prin intermediul receptorului celular CD46, care este o glicoproteina transmembranara de 52-57kDa, ce interactioneaza cu glicoproteine virale: gH, gL, gQ1 sau gQ2.

In timpul infectiei acute replicarea se produce in limfocite (B, T, NK), macrofage, histiocite, celule endoteliale, hepatocite, glande salivare si in sistemul nervos central. HHV-6A infecteaza cu predilectie celulele nervoase, in timp ce HHV-6B se gaseste mai frecvent in celulele mononucleare din sangele periferic. Virusul produce citoliza directa, acest efect fiind responsabil pentru manifestarile cutanate si cele asemanatoare mononucleozei infectioase. HHV-6 creste expresia CD4 pe suprafata limfocitelor T determinand o crestere a susceptibilitatii la infectia cu HIV.

Infectia primara apare, dupa o perioada de incubatie de 1-2 saptamani, de obicei, la sugari (40 – 50% dintre copii fac boala in primul an de viata, procentul celor infectati ajungand la 77 – 82% pana la varsta de 2 ani, cu un varf intre 9 si 21 luni) si este responsabila de o treime din cazurile de convulsii febrile la copiii cu varsta intre 6-24 luni.

Aproximativ 25% din infectiile cu HHV-6 se manifesta ca exanthema subitum (roseola infantum), caracterizata prin febra ridicata ce dureaza 3-4 zile, urmata de eruptii cutanate maculare sau maculopapuloase, care apar atunci cand temperatura se normalizeaza. Eruptiile cutanate incep de la trunchi sau gat, se raspandesc spre fata si membre si au o durata ce variaza intre cateva ore si 2 zile.

Boala mai poate fi acompaniata de: tuse, limfadenopatie cervicala sau occipitala, iritabilitate, conjunctivita, edem palpebral, protruzia fontanelei, rinoree, sau diaree. Manifestarile clinice dureaza in medie 9 zile si rareori se complica cu meningita sau encefalita.

HHV-6 constituie o cauza rara de meningita; virusul poate determina de asemenea encefalita la copii aparent sanatosi care se prezinta cu stare de constienta alterata, convulsii, psihoza sau paralizii de nervi cranieni. In cele mai multe cazuri este vorba de panencefalia care se poate asocia cu sechele neurologice persistente². HHV-6 ADN a fost detectat in LCR intr-un procent de pana la 57% la copiii <1 an avand convulsii febrile si de asemenea la copiii ce prezinta convulsii febrile recurente¹.

Infectia acuta cu HHV-6 este rara la adultii imunocompetenti si se poate manifesta ca un sindrom asemanator mononucleozei infectioase cu febra, limfadenopatie, rash generalizat, hepatita fulminanta, purpura trombocitopenica, miocardita sau encefalita.

Dupa infectia primara virusul ramane latent in limfocite si monocite, persista la un nivel scazut in diverse celule sau tesuturi si se poate reactiva in momentul in care sistemul imunitar este compromis. La persoanele imunocompetente aceasta infectie persistenta nu are nici o consecinta.

Reactivarea HHV-6 este o manifestare frecventa la persoanele imunosupresate (50% din pacientii cu transplant de celule stem hematopoetice si 33% din cei cu transplant de organe solide), ADN-ul viral putand fi detectat in sangele periferic.

Reactivarile au loc in prima luna de la transplant si sunt mai frecvente la pacientii tratati cu anticorpi anti-CD3 sau corticosteroizi sau la cei care au suferit un transplant alogenic sau cu celule stem din cordonul ombilical.

Pacientii prezinta frecvent febra si rash in perioada precoce posttransplant. HHV-6 infecteaza celulele progenitoare hematopoietice inhiband formarea de colonii in vitro si a fost asociat in unele studii cu supresia maduvei osoase si grefarea tardiva. 95% din reactivarile virale la pacientii cu transplant de celule stem hematopoetice se datoreaza HHV-6B.

Manifestarea cea mai bine documentata la pacientii imunosupresati este encefalita. Acestia se prezinta la un interval de 2-6 saptamani de la transplant cu cefalee, confuzie, convulsii, psihoza sau deficite la nivelul nervilor cranieni. In timp ce examenul CT este de obicei normal in faza initiala, RMN-ul indica anomalii la nivelul substantei cenusii din lobii temporali la 75% dintre pacienti. Diagnosticul pozitiv se stabileste pe baza prezentei virusului in lichidul cefalorahidian.

Au fost descrise si cazuri de hepatita cu celule gigante, colita si gastroduodenita asociate HHV-6 la pacientii cu transplant.

HHV-6 este mai rar implicat in aparitia encefalitei si pneumoniei la pacientii cu SIDA si nu se considera ca influenteaza rata de progresie a infectiei HIV catre etapa SIDA.

HHV-6 a fost asociat cu scleroza multipla pe baza detectarii ADN-ului si antigenelor virale in LCR si creier. Astfel, HHV-6 a fost gasit in nucleii oligodendrocitelor din leziunile pacientilor cu sleroza multipla,  cercetatorii descoperind o asociere puternica intre prezenta anticorpilor anti-HHV-6 IgM din lichidul cefalorahidian si fazele initiale ale sclerozei multiple.

Unii sustin ca infectia virala joaca un rol important in patogeneza bolii, prin mimetism molecular, proteinele virale reactionand incrucisat cu proteina bazica a mielinei. Cu toate acestea, investigatii suplimentare sunt necesare pentru a defini pe deplin rolul HHV-6 in scleroza multipla².

Diagnosticul pozitiv al unei infectii primare poate fi demonstrat prin seroconversia anticorpilor IgG de la negativ la pozitiv sau prin prezenta anticorpilor IgM. Cresterea titrului anticorpilor IgG de 4 ori indica o boala activa. Diagnosticul serologic nu poate diferentia insa o infectie primara de o reactivare. O metoda alternativa de diagnostic este detectarea ADN-ului viral in ser sau plasma inaintea aparitiei anticorpilor, dar aceasta metoda este mai putin specifica decat seroconversia.

La persoanele imunocompromise este important sa se faca diferenta intre infectia latenta (fara manifestari clinice) si reactivare, lucru ce poate fi realizat prin determinarea ADN-ului viral in plasma².

Recomandari pentru determinarea HHV-6 – ADN – utilitate in diagnosticul rapid al infectiilor cu HHV-6⁴.

Pregatire pacient – nu este necesara³.

Specimen recoltat – a) sange venos; b) lichid cefalorahidian recoltat prin punctie lombara³.

Recipient de recoltare – a) vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant; b) recipient steril pentru LCR³.

Cantitate recoltata – a) cat permite vacuumul; b) minimum 2 mL³.

Prelucrare necesara dupa recoltare – a), b) probele nu vor fi centrifugate³.

Cauze de respingere a probei – a) probe vechi, coagulate, hemolizate; folosirea heparinei ca anticoagulant³.

Stabilitate proba – probele de sange sau de LCR sunt stabile 1 saptamana la 2-4°C³.

Metoda – Real-time PCR Light-Cycler: reactie de polimerizare in lant cu detectie in timp real a produsului PCR  acumulat, prin masurarea fluorescentei emise (testul va fi efectuat din plasma sau LCR)³.

Valori de referinta – HHV-6 ADN nedetectabil³.

Limita de detectie – 10 copii/proba³.

Interpretarea rezultatelor

Obtinerea unui rezultat pozitiv pentru HHV-6 ADN in plasma, in prezenta tabloului clinic,  reprezinta un indicator de infectie activa.

Detectarea ADN-ului HHV-6 la nivelul lichidului cefalorahidian este sugestiva pentru o infectie la nivelul sistemului nervos central, dar nu are valoare diagnostica absoluta (poate exista HHV-6 ADN in LCR si in cadrul altor afectiuni SNC neasociate cu acest virus; de asemenea poate fi detectat si la pacienti fara sindroame neurologice)^1;2;4.

Limite si interferente

Un rezultat negativ nu exclude infectia cu HHV-6⁴.

Utilitatea testului PCR pentru diagnosticul infectiilor cu HHV-6 este complicata de faptul ca HHV-6 este integrat in ADN-ul cromozomial la 0.7-1.5% din persoane. Celulele stem care contin copii integrate de HHV-6 transmit ADN viral primitorilor de transplant. Din acest motiv, daca proba analizata contine leucocite este posibil sa se obtina un rezultat pozitiv in absenta unei infectii active².

Bibliografie

1. Guy Boivin. Diagnosis of Herpesvirus Infections of the Central Nervous System. In HERPES 11, Supplement, 2004.

2. Jeffrey I. Cohen Human Herpes Types 6 and 7. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2011-2014.

3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2015. Ref Type: Catalog.

4. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Human Herpesvirus-6, Molecular Detection, PCR, Plasma, Varies. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.